Peste 31.000 de locuri de muncă rămân neocupate, iar o analiză a pieței de muncă încearcă să explice motivele acestui fenomen. De ce nu există destui candidați pentru aceste posturi?

Gelu Panțoc, din zona Buzăului, administrează o fermă mică și caută în jur de 20 de muncitori pentru a strânge recolta. Posturile vacante erau disponibile la un tarif de 150 de lei net pentru o schimbă de șase ore. Dintre cei zece care au acceptat oferta, cinci au plecat încă din prima zi.

În prezent, piața muncii din România arată un peisaj paradoxal: peste 31.000 de posturi vacante rămân libere, în timp ce rata șomajului se situează în jur de 5,8%. În spatele acestor cifre se ascunde o realitate complexă, marcată de un deficit cronic de forță de muncă, de potențialul candidaților insuficient potriviți și de provocări ce țin de educație și migrație.

Sectorul bugetar deține 21,5% din totalul locurilor vacante: circa 3.200 de posturi în administrația publică, aproximativ 2.600 în sănătate și asistență socială, iar în învățământ sunt disponibile circa 1.000 de joburi.

Creșterea numărului de posturi vacante a fost mai accentuată în domeniile profesionale, științifice și tehnice (cu cerințe înalte de competențe specializate) și în construcții, precum și în serviciile administrative și de suport.

Postul liber nu se află neapărat în zona în care locuiește șomerul și nici calificările cerute nu corespund întotdeauna pregătirii candidaților.

Pentru aproximativ 2 milioane de români distanța nu reprezintă o piedică, motiv pentru care mulți aleg să naveteze.

Circa o treime dintre ei lucrează în alt județ decât cel în care locuiesc, iar aproximativ două treimi își desfășoară activitatea în localități diferite din același județ.

În Ilfov, naveta reprezintă aproape jumătate din totalul angajaților, probabil spre București. Urmează Dâmbovița, unde naveta depășește 44%, iar Giurgiu și Ialomița ocupă locuri importante în clasament.

Deficitul de forță de muncă nu poate fi explicat doar prin lipsa oamenilor dispuși să lucreze: firmele întâmpină dificultăți reale în a găsi personal calificat pentru posturile disponibile. Oferta existentă este adesea sub nivelul cerut și nu răspunde cerințelor tot mai sofisticate ale angajatorilor. În sondaje recente, aproximativ 40% dintre firme indică lipsa personalului potrivit ca fiind o problemă majoră; la companiile mari, procentul poate ajunge la 54%.

La nivel european, lipsa de personal este resimțită mult mai acut în România.

Analizele la nivel european arată o resimțire mai intensă a lipsei de personal în România: scorul mediu local este 8,1 din 10, cu peste un punct și jumătate peste media UE. Ca urmare, România ocupă poziții în topul țărilor unde deficitul afectează aproape toate grupele ocupaționale, în special în domeniile cu cerințe de competențe atât reduse, cât și în cele foarte înalte.

Care sunt cauzele? Pe de o parte, structura demografică: participarea pe piața muncii este sub media europeană, iar tinerii, femeile și minoritățile înregistrează cote ridicate. Rata NEET – tineri care nu lucrează, nu studiază și nu participă la formare profesională – figurează printre cele mai mari din UE. Rata de ocupare, deși a crescut față de 2009, rămâne cu aproximativ 10 puncte procentuale sub media UE.

Pe de altă parte, educația devine o sursă structurală a dezechilibrelor: mulți tineri aleg profiluri profesionale, dar abandonul școlar și performanțele scăzute la bacalaureat afectează nucleul viitorului profesional calificat. Datele indică faptul că aproximativ 27% dintre tinerii în floarea vârstei nu sunt înscriși în învățământ secundar superior, o anomalie ce contribuie la sărăcia rurală și la discrepanțele dintre urban și rural.

Nici la capitolul competențe funcționale România nu iese în evidență: rezultatele PISA din 2022 plasează țara spre coada clasamentelor UE, cu aproape jumătate dintre elevi incapabili să înțeleagă texte simple sau să aplice matematica în viața cotidiană.

Starea pieței muncii reflectă un cumul între structură și ciclicitate: deficitul este maxim în locurile ce cer competențe elementare (muncitori necalificați, muncitori în producție, curățenie, ajutoare) dar și în domeniile de vârf precum IT, inginerie sau sănătate. În mod surprinzător, segmentul tehnic cu calificare medie nu scapă complet de lipsă, iar variațiile regionale sunt semnificative.

Migrația – când crește, când scade. România a fost cunoscută pentru exportul de oameni, însă în ultimii ani trendul s-a inversat: în 2022 și 2023 migrația netă a devenit pozitivă odată cu creșterea numărului de lucrători străini admiși. Totuși, lipsa de corelare între calificările celor care pleacă și nevoile interne menține sectoarele sofisticate sub presiune. Majoritatea noilor veniți provin din țări non-UE și ocupă în mare parte posturi necalificate; în același timp, românii bine pregătiți continuă să plece spre vest.

România rămâne prinsă într-o spirală a necorelării: prea mulți tineri sunt deconectați de sistemul educațional și profesional, prea puțini specialiști pregătiți, prea mulți oameni fără calificare și insuficient sprijin pentru cei vulnerabili. Deficitul de forță de muncă devine, din păcate, o trăsătură prezentă a realității, nu doar o excepție ciclică.