SuperLiga: Avalanșă de sancțiuni după partida Csíkszereda – FC Rapid București

SuperLiga: Avalanșă de sancțiuni după partida Csíkszereda – FC Rapid București
Jucătorii echipei de fotbal AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Sursă foto: Agerpres

Jandarmeria Mobilă „Regele Ferdinand I” din Târgu Mureș, responsabilă cu menținerea ordinii publice la meciul dintre AFK Csíkszereda și FC Rapid București, în etapa a treia din Superliga României, a impus diverse sancțiuni pecuniare.

Conform unui comunicat, în urma neregularităților observate în respectarea regulilor competițiilor sportive, au fost aplicate următoarele penalizări:

Organizatorul evenimentului a primit o amendă de 30.000 lei pentru nerespectarea interdicției consumului de alcool în stadion, conform Legii nr. 4/2008, art. 10 alin. (1) lit. k. Două persoane au fost amendate cu câte 250 lei fiecare pentru consum de alcool în incinta arenei, sancționate conform art. 20 lit. c din aceeași lege, completată de art. 22 lit. c, primind și interdicția accesului la meciuri de fotbal timp de șase luni. În plus, o altă persoană a fost amendată cu 200 lei pentru injurii publice, conform Legii nr. 61/1991, art. 2, pct. 1. Măsurile luate au avut ca scop principal menținerea ordinii și protecția participanților indiferent de apartenența sportivă sau națională. Persoanele sancționate au fost informate despre faptele comise și dreptul lor de a contesta amenzile, conform legislației românești actuale.

Vineri seară, echipa Rapid București a câștigat meciul disputat în deplasare împotriva formației Csíkszereda cu un scor de 2-0, în cadrul etapei a treia a Superligii.

Recomandari
Show Cookie Preferences