Afecțiunea care afectează peste 22% din români: Rușinea îi împiedică pe mulți să caute ajutor. Povestea Cristinei, care și-a dedicat viața sprijinirii altora

Cristina Fedorovici mărturisește cât de dificil este să te lupți singur cu obezitatea. Ea însăși s-a confruntat cu această problemă, care afectează mai mult de patru milioane de români. În urma propriilor experiențe, Cristina a găsit căi de a depăși această afecțiune și acum conduce un grup de sprijin pentru pacienții bariatrici, care reunește aproximativ 15.000 de persoane.

În adolescență, primăvara o găsea pe Cristina ținând regimuri drastice pentru a pierde excesul de greutate. Se războia cu diete extreme, adesea consumând doar un grapefruit sau supă de varză pe zi. Deși slăbea considerabil înainte de vară, totul se destrăma în anotimpurile reci.

După fiecare regim draconic, câteva kilograme în plus se adăugau pe lângă cele deja pierdute. „Din jurul meu, auzeam adesea: «Dacă ai avea mai multă voință, nu te-ai mai îngrășa.»” rememorează Cristina.

Totuși, problema Cristinei nu era lipsa de voință, ci acest lucru se datora unei afecțiuni complexe care necesită o abordare multidisciplinară: obezitatea.

„Deși eram adolescenți, eram criticați zilnic”

Cristina a purtat acest război cu kilogramele toată viața. La 15 ani, a fost internată la Institutul de Endocrinologie „C. I. Parhon”, unde regimurile erau foarte stricte, iar personalul medical trata pacienții cu o atitudine stigmatizantă, specifică acelor vremuri.

„Eram doar niște copii, niște adolescenți, dar eram totuși criticați fără încetare, ori de câte ori rezultatele cântarului nu arătau ce așteptau ei,” își amintește ea.

În urmă cu 17 ani, Cristina a parcurs etapa unui pacient bariatric printr-o operație de reducere a stomacului.

Această intervenție i-a transformat nu doar sănătatea, ci și traseul profesional. Dintr-un specialist în resurse umane, ea a devenit un sprijin pentru alți pacienți care urmau același drum, inițial doar din dorința de a empatiza cu oameni aflați în aceeași situație.

A luat ulterior decizia de a studia psihologia, devenind psihoterapeut cu specializare în obezitate.

Astăzi, la 50 de ani, ea coordonează un grup de circa 15.000 de membri, unde organizează sesiuni de sprijin pentru obezitate, tulburări alimentare și pacienți bariatrici.

Cristina regretă profund că terapia psihologică pentru persoanele afectate de obezitate nu beneficiază de finanțare în România, deși în alte țări dezvoltate este considerată o parte integrantă a tratamentului.

„Este dificil să accepți că tu ești responsabil pentru situația în care te afli”

Cristina a ales să îndrume alți pacienți deoarece „este extrem de dificil să faci față obezității fără sprijin.”

„Mai rău, când ești acuzat că ești singurul vinovat, că lipsa de ambiție te împiedică să scapi singur de problemă și că întreaga chestiune ar putea fi rezolvată prin simpla renunțare la mâncare,” adaugă ea.

Cristina a găsit un echilibru abia după intervenția de micșorare a stomacului. Astăzi există mai multe metode, însă tratamentul nu se oprește odată cu pierderea în greutate.

Timp de 17 ani cât a lucrat cu alți pacienți, Cristina a remarcat că mulți se luptă cu sentimentul acut de vinovăție și rușine legat de această boală.

„Este un tratament pe durata întregii vieți”

„Rușinea este singura emoție care ne împiedică să acționăm. Ne face să ne ascundem, să devenim invizibili pentru a evita judecățile și criticile,” explică ea.

Cristina subliniază că persoanele cu obezitate nu au nevoie de simple sfaturi sau critici, ci de multă empatie și susținere. „Obezitatea este o afecțiune complexă, iar tratamentul său trebuie să fie multidisciplinar și uneori de durată.

Pe lângă obezitate, stigmatizarea poate duce la afecțiuni precum bulimia, anorexia sau scăderea dramatică a stimei de sine, cu efecte colaterale importante.

„Obezitatea nu se rezolvă simplu, iar pacienții care luptă cu ea sunt, de fapt, niste persoane incredibil de determinate. Este nevoie de empatie, suport și reintegrare socială, deoarece acești oameni adoptă adesea un stil de viață izolat din cauza stigmatizării,” afirmă Cristina.

„Grupurile de suport sunt esențiale, deoarece pe lângă psihoterapie, terapia de grup aduce sentimentul de apartenență și înțelegere. Pacienții realizează că nu sunt singurii care luptă cu aceleași dificultăți,” subliniază ea.

„Ce soluții există pentru cei care nu își permit tratamente private pentru obezitate?”

Pentru mulți ani considerată doar un rezultat al stilului de viață, obezitatea este acum recunoscută ca o boală cronică în România. Însă, abordarea acestei afecțiuni rămâne insuficientă, susține dr. Daciana Toma, medic de familie în București.

Ea subliniază că în cadrul sistemului public de sănătate din România, pacienții nu beneficiază de sprijin adecvat.

„Ce facem cu pacienții obezi care nu-și permit tratamente private? Ca medic de familie, nu am unde să îi direcționez,” a declarat dr. Toma la o dezbatere organizată de Asociația Împreună împotriva obezității.

Îngrijorări legate de creșterea obezității în Spania și soluțiile implementate

În Spania, 55,8% din populație are probleme cu greutatea, iar 18,7% sunt diagnosticați cu obezitate, potrivit unui studiu al Institutului de Sănătate Carlos al III-lea și al Agenției Spaniole pentru Siguranța Alimentară și Nutriție.

Rata obezității și prognozele pentru 2050 sunt alarmante. Dacă situația actuală persistă, va deveni o criză de sănătate publică, complicată de afecțiuni asociate precum diabetul și anumite tipuri de cancer, avertizează Luis J. Morán Fagúndez, președintele Consiliului General al Colegiilor de Dieteticieni și Nutriționiști din Spania.

Chiar dacă în România nu există nutriționiști în spitalele publice, în Spania, numărul specialiștilor este încă insuficient pentru a răspunde nevoilor pacienților.

Luis J. Morán Fagúndez critică lipsa investițiilor politice, menționând „economisirea costurilor” drept scuză, în ciuda dovezilor clare ale eficacității intervențiilor acestor specialiști.

Deși unele regiuni, precum Galicia și Catalonia, au făcut progrese prin angajarea nutriționiștilor în sistemul de sănătate publică, aceștia sunt în continuare foarte puțini în majoritatea spitalelor spaniole.

„Fără existența nutriționiștilor în sistemul public, pacienții trebuie să apeleze la tratamente private. Pentru cei cu venituri mici, acest lucru este adesea imposibil, iar obezitatea rămâne prevalentă în rândul adulților și copiilor din acele grupuri,” spune președintele Consiliului.