„Trăim în România, unde cel mai cunoscut misogin al planetei s-a simțit ca acasă”. Interviu cu două scriitoare care și-au transformat corespondența din pandemie într-un experiment literar

„Femei la graniță: ce ne scriem când nu ne citește nimeni”, o lucrare semnată de Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu, reprezintă un roman epistolar ce implică cititorii în corespondența personală dintre cele două autoare. În cadrul unui interviu, ele discută despre nevoia de comunicare, importanța scrisului și sursele de inspirație ale acestei cărți.

• „Nu mai trăim în lumea mamelor noastre, însă trăim în România lui Andrew Tate, unde cel mai cunoscut misogin al planetei a avut parte de protecție, până când DIICOT a decis să le ridice interdicția de a părăsi țara”, avertizează cele două autoare.

Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu au început comunicarea prin scris în timpul pandemiei, continuând să integreze elemente din viața lor reală cu cele fictive. A fost creat astfel un experiment literar care abordează teme profunde precum moartea, relațiile interumane, legăturile intergeneraționale, rolul matern, dar mai ales prietenia, subiecte cu care cititorii pot rezona.

„Ne-am jucat mult și sper că (și asta) se simte”

Cartea „Femei la graniță: ce ne scriem când nu ne citește nimeni” (publicată la editura Trei) este o formă de autoficțiune, combinând biografia cu ficțiunea, fiind influențată de contextul pandemic.

Izolarea le-a unit, iar corespondența lor a dobândit o viață proprie. Abordările sunt recognoscibile de orice cititor, acoperind subiecte precum relațiile cu mamele, bunicile și mătușile, dar și teme de moarte, război, iubire și prietenie.

Stilul lor, caracterizat prin poezie și metafore, dar fără artificii, permite cititorului să se piardă între povestiri, așa cum notează criticul literar Anastasia Gavrilovici. Cartea epistolară a fost recent nominalizată pentru premiul Memorialistică la Gala Premiilor Observator Cultural.

Alexandra este director editorial, are o experiență vastă în scris, inclusiv articole publicate în New York Times Book Review, în timp ce Maria este editor coordonator, având realizări notabile în proză și traduceri.

„Restructurarea poveștilor a fost influențată de forma pe care am ales-o. Ne-am lăsat inspirate, dorind să îmbinăm ficțiunea cu poveștile noastre personale. Am experimentat mult și cred că cititorii pot simți asta”, explică Maria.

„Condițiile stării de urgență s-au reflectat în conținutul scrisului nostru, de la teme la rapiditatea schimbului de mesaje. Izolarea, deși adesea percepută negativ, poate avea prin intermediul ei și efecte benefice, accelerând anumite relații”, adaugă creatoarea.

Cele două autoare au menținut un ritm constant de corespondență pe parcursul a trei ani, cu o comunicare rapidă, ceea ce a dus la conturarea unei cărți.

„A existat un sentiment de nevoia de a împărtăși gânduri profunde cât mai repede posibil, iar detaliile personale au devenit un motor pentru text, care a depășit limita mail-urilor și mesajelor instantanee”, explică Maria.

Romanul a fost scris într-un mod colaborativ și a apărut în timp ce prietenia dintre cele două autoare se dezvolta, crescând natural și având un ritm propriu.

„Multe dintre scrisori sunt izbucniri emoționale, pline de experiențe care trebuiau exprimate. Am avut libertatea de a ne explora și noi înșine pe pagină, rezultând o îngemănare a vocilor noastre”, adaugă Alexandra.

Rezultatul final oferă cititorului o experiență viscerală și intimă, provocându-l să reflecteze asupra realității și ficțiunii într-un mod care rezonează profund.

„Am fost de la început două femei reale”

– Când ați realizat că prietenia voastră depășește cadrul literar și deveniți sprijinuna pentru cealaltă? – Maria Tănăsescu: Prietenia noastră și scrisul s-au dezvoltat împreună, cartea a fost posibilă datorită susținerii reciproce.

– Alexandra Rusu: Prietenia mea cu Maria s-a împletit prin scris, am fost foarte deschise și sincera în textele noastre care reflectă viețile noastre cotidiene.

– Am observat că stilul vostru intim permite cititorilor să pătrundă în intimitatea relației voastre, este destinată unei categorii specifice de cititori? – Alexandra Rusu: Nu am propus o audiență feminină, ci o receptare universală a mesajului. E drept că am simțit o empatie mai mare din partea cititoarelor.

– Maria Tănăsescu: Într-adevăr, nu am avut o țintă specifică, dar am vrut să creăm un spațiu de solidaritate în care fiecare cititor să se regăsească.

„Întâmplător, titlul sună și ca „femei la cratiță”, un clișeu al viziunii patriarhale”

– De unde provine titlul „Femei la graniță”? – Alexandra Rusu: Se referă la mai multe limite pe care le-am depășit împreună, inclusiv aspecte legate de identitate.

Este o invitație la introspecție, granița fiind un simbol complex, legat de identitate și libertate. Din păcate, titlul poate să sugereze și stereotipuri patriarhale.

Maria Tănăsescu: Titlul a fost ales cu grijă după diverse propuneri. Este un simbol al trecerii la curajul de a scrie.

– Cât de importantă considerati vulnerabilitatea în societatea românească și cum se poate aborda deschis teme sensibile? – Alexandra Rusu: Deși s-au înregistrat progrese, România se confruntă cu prejudecăți adânc înrădăcinate care afectează egalitatea de gen. Fiecare contribuție la discuție este crucială.

– Maria Tănăsescu: Temele literare sunt parte din viața noastră, fiecare are valoare și nu sunt prea mărunte pentru literatură. Cartea noastră îmbină realitatea cu ficțiunea într-un mod care să rezoneze cu cititorii.

– Cum putem promova discuțiile profunde în era comerțului rapid de informații? – Alexandra Rusu: Este esențial să continuăm dialogurile, iar mediul în care se desfășoară acesta este la fel de important ca și conținutul. Ne-am găsit refugiul în platformele digitale.

„Prieteniile salvează vieți, dar au nevoie de un anume fel de oxigen”

– Aveți recomandări de corespondențe literare? – Alexandra Rusu: O sugestie ar fi cartea lui Nick Cave și Seán O’Hagan, care combină interviul cu elemente de memoir și eseu.

– Maria Tănăsescu: Apreciez corespondența dintre Matei Călinescu și Ion Vianu, o lucrare care reflectă profunzimea și erudiția prieteniei lor.

– Credeți că prietenia mai are un impact semnificativ astăzi? – Maria Tănăsescu: Prietenia mea cu Alexandra a fost o revelație neașteptată, o pârghie pentru fericire.

– Alexandra Rusu: Prietenia joacă un rol central, similar relațiilor de cuplu sau familiei, evoluând în timp și având un impact profund.

– Ce lecturi aveți acum? – Maria Tănăsescu: Recunosc că recuperez literatura română contemporană, dar am și preferințe pentru autori internaționali.

– Alexandra Rusu: Îmi place să citesc memoir-uri care îmbină profunzimea umană cu intrigile captivante.