Am activat ca voluntar în centrele de plasament, iar această experiență mi-a deschis ochii asupra lecțiilor pe care le poate oferi o situație dificilă în legătură cu un caz de violență recent.

Naționalismul nu înseamnă patriotism; acesta se bazează pe impresia de superioritate față de ceilalți, în timp ce patriotismul înseamnă apartenența la o comunitate și angajamentul de a contribui la binele ei.

Lovirea unui livrator din Bangladesh de către un tânăr din București a reaprins temerile despre un naționalism latent și despre răspândirea urii; acest material invită la o analiză nuanțată a acestor evenimente.

După agresiunea asupra curierului Glovo din București, jurnalistul Teodor Tiță a relatat pe rețelele sociale cum un livrator și-a lipit pe cutie mesajul Sunt român.

Mi-am amintit de un cadru premonitoriu din cinema și de o imagine similară dintr-un documentar despre opresiune, sugerând cum asemenea avertismente pot persista în timp.

Declarația unui comerciant despre identitatea sa

Scena centrală o surprinde pe o persoană de afaceri din Clermont Ferrand care, după Decretul Evreilor din anii 40, a publicat în ziarul local un anunț prin care preciza că nu este evreu pentru a-și asigura continuitatea afacerii.

În discuția cu regizorul, el a explicat că motivația nu a fost ura ci teama de a nu fi etichetat ca evreu.

Regizorul nu a făcut un comentariu direct despre comerciant, lăsând spectatorii să-și deducă sensul gestului aparent inofensiv, pe care trecerea timpului nu îl pare să fi distilat în conștiința sa.

De fapt, gestul a fost o apărare de identificare cu un grup persecutat — evreii — iar această reacție a izolat și mai mult pe aceștia, adâncind distanța dintre noi și ei.

Justificând-o și ceea ce a urmat, intrăm în zona banalității răului despre care a discutat Hannah Arendt: o răspundere morală cu intenții limitate.

Într-o societate lipsită de un naționalism latent, a doua zi după incidentul cu livratorul din Bangladesh toți curierii ar fi putut să poarte un mesaj de apartenență; însă realitatea nu este ideală, iar fiecare acționează pentru sine, nu doar în livrări.

La fel ca în anii 40, și livratorul român din București a simțit teama: teama de a fi lovit, de a fi insultat în trafic sau de a pierde comenzi în fața îndemnurilor publice din partea unor figuri politice.

Probabil nici livratorul în cauză, nici Dan Țanase nu își definesc identitatea ca fiind rasisti.

Cine te-a manipulat?

Acum ne îndreptăm către tânărul de 20 de ani care l-a lovit pe livratorul bangladeshi și a filmat agresiunea; ancheta este în desfășurare iar informațiile din surse judiciare sugerează că Tudoran ar proveni din mediul instituționalizat.

La momentul arestării, o femeie în vârstă pe care el o numea mamă a fost filmată spunând jurnaliștilor că a primit destule pumni de la societate și că a fost introdus în cadrul DGASPC; dacă a crescut în sistemul de plasament, cazul său cere o abordare atentă, iar dacă a fost copil instituționalizat, are nevoie de înțelegerea și sprijinul nostru, chiar dacă va răspunde pentru faptele sale.

Dacă Tudoran a crescut într-un centru de plasament, situația îl impune să primească îngrijire adecvată; dacă a fost un copil instituționalizat, este esențial să-i oferim sprijinul necesar, alături de răspunderea pentru acțiunile sale.

Experiența de voluntar

Am fost voluntar aproape doi ani în centre de plasament din București, implicat în programul Ajungem mari, până am realizat că nu pot ajuta pe Sandu, un adolescent dependent de droguri și cu boli grave, ținut în libertate aparent din cauza unei lipsi de respectare a procedurilor.

Sandu primea optimizări ale medicamentelor și nu beneficia de un program real, multidisciplinar de vindecare.

Sandu se apropia de majorat și era pe cale să fie mutat într-un centru de zi unde sprijinul nu părea asigurat; după sesizarea făcută către DGASPC, Sandu a decedat în scurt timp după transfer.

Traumele copiilor instituționalizați

Știu cum sunt copiii și adolescenții din centre: inocența lor se estompează pe măsură ce cresc, iar bullyingul din sistem nu le oferă soluții clare. Ei așteaptă sprijinul societății, însă au adesea încredere scăzută în ceilalți, iar adesea în propria perspectivă.

Părăsesc centrul cu traumele lor, ne pregătiți pentru viață, vulnerabili și deseori guvernați de o defensivă în fața violenței.

Cei care reușesc să iasă înainte sunt puțini.

Deci Cosmin Tudoran pare a fi un copil pe care societatea l-a lăsat în urmă și acum este tras la răspundere.

Întrebarea pusă de jurnaliști Cine te-a manipulat? este similară cu scenele dintr o comedie dramatizată, dacă se cunoaște că a existat manipulare; rămâne să identificăm adevărul.

Apare în discuție și replici despre modul în care se poate sau nu interveni în situații tensionate, arătând cât de vulnerabil este un copil instituționalizat în fața comentariilor și presiunilor externe, mult peste un copil crescut ferit într-o familie.

Copiii mari îi băteau pe cei mici sau le luau lucrurile

Frica întrun centru de plasament poate porni de la sentimentul de inutilitate, de lipsa iubirii sau de convingerea că nu vor fi apreciați, iar această vulnerabilitate poate duce la gesturi violente îndreptate spre ceilalți sau spre sine.

Furia îndreptată împotriva celor marginalizați poate reprezenta o revoltă împotriva sistemului care tratează astfel de copii ca pe niște marginali.

Dacă adăugăm și faptul că un telefon poate surprinde scenele violenței, apare clar nevoia de a fi văzuți iar această dorință devine un strigăt de ajutor.

Bullyingul reprezintă un mod de comunicare în rândul copiilor din plasament și, în esență, o regulă nescrisă despre cum se formează și întrețin ierarhiile de putere.

În centrul în care am rămas cel mai mult, adolescenții dominau asupra copiilor mai mici iar personalul de securitate părea să creadă că toți sunt potențiali agresori, iar acea idee alimenta un climat de teamă.

Psihologul care evaluează tânărul ar trebui să rabateze dincolo de etichete și să înțeleagă de unde vine furia, nu neapărat din convingeri politice, iar lipsa sprijinului specializat poate duce la consecințe grave.

Frica și furia merg mână-n mână

Teama și ura devin mecanisme folosite de cei care caută să manipuleze masele pentru a-și asigura un loc în societate.

Nu trăim vremuri ușoare; dincolo de certuri despre dreptate, în politica națională ori în viața de zi cu zi adevărata luptă se joacă între indiferență și empatie.

Nu este vorba despre o confruntare politică pură, ci despre necesitatea de a alege ceea ce este uman în noi toți, deoarece nu suntem nici complet buni, nici complet răi.

Dacă nu putem face bine, măcar să nu facem rău

Într-o luptă interioară suntem puși să alegem modul în care reacționăm la greutăți, uneori cu spatele la zid.

Alegerea de a nu face rău atunci când nu putem oferi bine.

Alegerea de a nu ne pierde umanitatea și respectul de sine, pentru a respecta pe ceilalți.

Alegerea de a nu ne înrăi, oricât de mari ar fi greutățile și vrem să izvorâm.

Este o probă, nu o bătălie politică; cei aflați la putere folosesc adesea tactici de manipulare, de la cele crude la cele subtile, exploatând temerile cele mai mari despre viitorul alimentar.

Suntem provocați să ne apărăm de celălalt, dar poate acesta este cel mai mare test: suntem oare capabili să înțelegem că suntem un singur organism?

Cum ne îndreptăm viețile în sus?

În aceste zile în care comunicarea între oameni este dificilă, în Roma s a canonizat un tânăr descris ca un înger, iar ceremonia a fost amânată în luna aprilie.

Presa a prezentat succint viața de 15 ani a lui Carlo Acutis, un tânăr care a încercat să ajute oamenii fără adăpost și a promovat miracolele creștine online, fiind supranumit influențial în spațiul online.

Canonizarea a recunoscut două miracole atribuite lui Acutis după moarte, iar un alt tânăr canonizat în acea perioadă Pier Giorgio Frassati a murit la vârsta de 24 de ani după ce a îngrijit bolnavi; corpul său rămâne neputred.

Să nu ne irosim viețile

Referindu-se la pasiunea lui Frassati pentru alpinism, Papa a afirmat că viețile celor doi tineri reprezintă o chemare pentru toți, în special pentru tineri, să nu irosim timpul ci să-l transformăm în capodopere.

Nu toți vom fi sfinți; venim cu lecții, iar înainte de a judeca să ne întrebăm ce motive au condus gesturile altora, ce greutăți și experiențe i-au adus la acea decizie; înțelegerea faptelor poate orienta modul în care ne raportăm la ceilalți.

În mod inconștient, Cosmin Tudoran s-a oglindit în livratorul din Bangladesh, însă nu a știut cum să gestioneze ceea ce a văzut, proiectându-și frica asupra celui de lângă el.