INTERVIU: Contestația politicilor guvernamentale ale lui Ilie Bolojan și temerea că progresele acumulate în ultimii ani ar putea să se piardă

Profesorul Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice din SNSPA, afirmă că susținătorii lui Traian Băsescu îl văd pe Ilie Bolojan drept un urmaș loial. În interviu, el avertizează că România riscă să repete criza din 2010, când măsurile dure au generat costuri sociale și au alimentat ascensiunea extremelor politice.

• Nu este rațional să negăm necesitatea reducerii cheltuielilor, dar reforma nu trebuie confundată cu austeritatea. Măsurile bruște pot trezi resentimente sociale, iar într-un context internațional tensionat, cu Rusia în ofensivă și cu o Chine aflată în poziție de câștigător, un guvern aflat la extremă ar însemna sfârșitul etapei de creștere economică a României. Guvernul trebuie să înțeleagă acest avertisment și să evite jocuri cu emoțiile cetățenilor.

La trei luni de la învestire, guvernul condus de Ilie Bolojan a trecut prin cinci moțiuni de cenzură și a apelat la asumarea răspunderii de două ori. Filosoful Gabriel Liiceanu a comentat critic, fără a echivoca, că dorința de a avansa calendarul reformelor semnalează că România poate fi ghidată prin „deșertul corupției”.

Politologul Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice de la SNSPA, vede însă altceva: reforma este confundată cu austeritatea. El explică motivele pentru care nu împărtășește ideea unui „lider salvator”.

Cristian Pîrvulescu: Nu se dorește o reformă fiscală semnificativă

Întrebare: guvernul condus de Ilie Bolojan pare mai puternic sau mai vulnerabil după cinci moțiuni? Cristian Pîrvulescu răspunde că, teoretic, supraviețuirea după o moțiune întărește guvernul, dar în realitate situația este mai complicată: la trei luni de mandat există două asumări ale răspunderii, iar majoritatea pare fragilă, iar sprijinul pentru politicile de austeritate este slab sau în retragere.

Discursul din Parlament al lui Grindeanu a evidențiat această fragilitate. În realitate, dacă ar dori, PSD nu dispune de instrumente pentru a modifica semnificativ aceste politici, pentru că le-a acceptat în momentul formării guvernului. Iar dacă nu au discutat despre tipul de politici ce urmau să fie puse în aplicare, aceasta este o problemă a celor care au negociat programul de guvernare.

În orice caz, guvernul nu este mai puternic, însă riscul ca majoritatea să se prăbuşească nu este imediat. Se va întâmpla probabil mult mai târziu.

Nu confundați reforma cu austeritatea

– Spuneţi că măsurile nu sunt suficient de bine explicate, dar premierul Ilie Bolojan afirmă că România trăiește peste posibilități și că este nevoie de tăieri dureroase. – Probabil că toate țările trăiesc peste posibilități. SUA trăiesc peste posibilități, deoarece deficitul bugetar este mare acolo. Și noi trăim peste posibilități – iar acest lucru este evident din datele bugetare.

Problema este să nu confundăm reforma cu austeritatea. Austeritatea reprezintă o formă rapidă de reducere a cheltuielilor publice pentru a echilibra deficitul, indiferent de impactul social. Problemele sociale există și creează dificultăți politice.

– Puteți detalia, vă rugăm? – Experiența crizei economice din 2008-2009 arată că partidele de extremă dreaptă au profitat masiv, au urcat în sondaje și au devenit factori importanți în politică. De exemplu, în Franța, sondajele indică ascensiunea extremei drepte, sugerând ce se poate întâmpla în lipsa unei pedagogii a reformei.

În România, încă există spectrul anului 2009, când reducerile salariale din sectorul public au blocat instituțional economia și au deschis ușa extremei. În prezent, există riscul ca politici impuse cu forța să amplifice aceste riscuri.

Despre articolul lui Gabriel Liiceanu: eu prefer să mă raportez la cifre, nu la metafore

– Măsurile Guvernului au generat reacții puternice chiar și din partea adepților; Gabriel Liiceanu vorbește despre luciditate și face referire la realități, nu la metafore.

– Nu este adevărat că susținătorii politici ai fostului președinte Traian Băsescu văd pe Ilie Bolojan ca pe un urmaș fidel; totuși, eu nu cred că această formă de politică poate duce România la progres. În discuții, mă ghidez după cifre, nu după metafore, și implicit fac comparații la nivelul UE, la scară globală și în contextul din România.

Problema nu este reducerea cheltuielilor: cu adevărat este necesară această reducere. Însă esența este modul în care se realizează. Trebuie să fie o intervenție inteligentă, cu precizie, deoarece riscurile sunt semnificative.

Tăierile ce urmează țin de o viziune politică cu care nu sunt de acord: ideea ca liderul salvator să intervină și să rezolve crizele adunate în timp.

Nu cred că în această țară există oameni care să nu înțeleagă necesitatea reducerii deficitului bugetar semnificativ, însă acest obiectiv nu se poate atinge doar prin tăieri. Este nevoie și de creștere a veniturilor bugetare.

Pentru a realiza obiectivul, este necesară o reformă autentică ce poate transforma structura bugetului și poate propulsa România către o creștere mai rapidă. Doar tăierile actuale ar reduce deficitul cu un procent, nu mai mult.

Jocul cu TVA-ul crește inechitatea

– Atunci cum ar trebui să fie reduse cheltuielile? – Reducerea cheltuielilor trebuie să fie însoțită de o viziune reformatoare: este nevoie de o schimbare structurală a modului în care funcționează instituțiile și, în special, în proiectarea bugetului. Bugetul României este modest, este inechitabil, nu este eficient și nu asigură sustenabilitate pe termen lung.

România colectează doar aproximativ 27% din PIB prin taxare; diferența față de 32–33% este reprezentată de fonduri care pot fi temporare, cum sunt fondurile europene.

Un astfel de buget pune povara în principal pe salariați și pe consumatori. De aici rezultă jocul cu TVA-ul, adoptat într-un mod neinspirat, deoarece aduce bani la buget, dar crește inechitatea, lovind în special consumatorii.

Sistemul nu doar că a perpetuat, dar a crescut diferențele

Vorbiți despre inechitate. Oferiți un exemplu.

Toate politicile din ultimele două decenii au generat diferențe mari. De exemplu, cota unică, deși pare echitabilă, este de fapt inechitabilă deoarece situația reală crește decalajul între angajații cu salarii mici și cei cu venituri mari.

Cei care susțin impozitul progresiv nu sunt doar români; reprezintă instituțiile internaționale, FMI și Banca Mondială.

Un alt exemplu: lipsa orientării către dezvoltare regională reală; în schimb s-a continuat orientarea spre marile orașe, în special Bucureștiul, care produce o proporție semnificativă din PIB. Acest decalaj se reflectă și în voturi, cu orașe mici și zone rurale susținând extrema dreaptă, pentru că nu simt că partidele sistemului le răspund problemelor.

Chiar dacă România a înregistrat creștere economică, distribuția acesteia a fost inechitabilă: cei care muncesc pentru un salariu minim primesc încredere redusă în întregul sistem, iar acest aspect a crescut diferențele.

De ce descrie consultările cu profesorii și magistrații drept forme fără fond

Credeți că paradigma guvernării este mai degrabă contabilă, mai puțin orientată spre reforme structurale?

Este evident că bugetul este inechitabil, iar este nevoie de un dialog real cu partenerii sociali — nu doar o întâlnire formală menită să arate că a existat consultare.

Există încercări de dialog social: consultări cu profesorii și cu magistrații?

Aceste întâlniri par a fi, în esență, forme lipsite de fond, în care se reafirmă doar necesitatea tăierilor. După primul pachet fiscal, era timp pentru o discuție mult mai profundă, însă guvernarea nu pare să aibă un interes real pentru dialogul social sau pentru promisiunea statului social. Această distanță ține de o voință politică și de o ideologie care văd reforme fiscale majore ca fiind insuficiente.

Este nevoie de mai mult decât tăieri; este necesară o adevărată pedagogie, iar acest demers poate veni doar prin intermediul partenerilor sociali. Ei sunt fragili, nu au forță și nu sunt pregătiți pentru o confruntare directă cu Guvernul, deoarece negocierile au loc în culise.

Această brutalitate trezește resentimente sociale

– Dați-ne un exemplu de reformă majoră în lipsa dialogului social.

Reforma pensiilor este un exemplu în care Franța a ajuns într-o situație dificilă. În România, un dialog în acest sens a avut loc în 2010. În prezent, Ilie Bolojan anunță reforme dure ale sistemului de pensii.

Această brutalitate trezește resentimente sociale, iar după 2030 vor ieși la pensie zeci de mii, apoi milioane, iar bugetul nu va mai putea susține. În plus, tensiunile geopolitice, Rusia și China, sporesc presiunile.

O reformă majoră poate implica o reorganizare administrativă drastică. Momentul nu mai este potrivit: astfel de reforme ar fi trebuit să se întâmple în primele luni. Regionalizarea promovată de guvernele anterioare a eșuat; acum există rezistență, însă reforma ar fi adus plusuri semnificative pentru țară.

Politica nu înseamnă conducere fără negocieri. Înseamnă capacitatea de a găsi consensul, iar această dimensiune este strâns legată de modul în care ne raportăm la ceilalți.

Nu cred că în această țară este cineva care să nu înțeleagă necesitatea reducerii deficitului bugetar semnificativ. Doar că acest obiectiv nu poate fi atins prin tăieri. Este necesară și creșterea veniturilor bugetare.

Pentru a realiza acest lucru, este nevoie de reforme autentice care să restructureze total bugetul și să ofere României o cale de dezvoltare mai rapidă. Fără creștere de venituri, tăierile actuale vor reduce deficitul doar marginal.

Ce se va întâmpla: consumul intern va scădea din cauza salariilor bugetarilor devalorizate și a concedierilor

– Ideea de «eficiență» și «disciplină bugetară», promovate de guvern, reprezintă pentru tine doar o formulare de acțiune imediată? – În mare parte da. Pe termen lung există un mare risc economic: în 2010 ajustările bruste au produs efecte sociale și politice, iar creșterea din acea perioadă a fost legată în principal de convergența cu UE.

Așadar, dacă se aplică o altă reducere brutală, este posibil să pierdem tot ce s-a câștigat în ultimii 10-15 ani și să avem nevoie de un deceniu pentru recuperare. Se prevăd scăderi ale consumului, ale investițiilor publice, iar inflația poate crește; migrația se poate intensifica ca în 2010.

Ideea că România are nevoie de o terapie de șoc riscă să creeze probleme sociale și politice

– Credeți că este o ideologie a austerității sau doar o comoditate politică, tăierile fiind mai ușor de adoptat? – Sunt convins că este o ideologie, în mare parte inspirată dinspre sectorul privat, care va afecta sectorul public în toate aspectele. Sectorul privat nu a văzut cu ochi buni creșterea salariului minim, considerând că reduce competitivitatea, ceea ce duce la un model vechi al competitivității prin salarii minime.

Este nevoie de o consolidare graduală, nu de un șoc. Ideea unei terapii de șoc poate genera probleme sociale și politice, mai ales în contextul unui război hibrid. Susținătorii din mediul privat ai acestor politici par mai puțin preocupați de democrație.

Ce situație descrie drept „un dezastru politic”

– De ce credeți că aceste politici pun în discuție democrația? – Pentru că asistăm la o opoziție dominată de extrema dreaptă fascizantă, care capitalizează pe problemele sociale. Aceasta este, în opinia mea, un adevărat dezastru politic.

Există însă instituții informale în România care câștigă din ce în ce mai mult teren. Corupția se comportă ca o asemenea instituție.

Poți cere DNA-ului să lupte cu corupția, dar dacă nu există un fundament economic și social solid, obiectivele nu pot fi atinse.

Cei care vor să taie corupția în grabă vor produce doar dezamăgiri care se vor traduce în vot, împingând România spre marginea prăpastiei.

Pentru a evita acest scenariu, este nevoie de luciditate: un guvern de extremă dreaptă ar marca finalul unei aventuri economice și a bunăstării românești. Guvernul trebuie să interpreteze acest avertisment și să nu joace cu emoțiile cetățenilor într-o democrație.