BNR avertizează că inflația ar putea depăși 9% în perioada următoare, iar pachetul de consolidare bugetară ar putea afecta profiturile companiilor și dinamica investițiilor.

BNR avertizează că inflația ar putea depăși 9% în perioada următoare, iar pachetul de consolidare bugetară ar putea afecta profiturile companiilor și dinamica investițiilor.
Imagine ilustrativă / Shutterstock

Într-un comunicat mult mai detaliat decât cel anterior, Banca Națională a publicat procesul ședinței de politică monetară din 8 august, în cadrul căreia s-a stabilit menținerea ratei de politică.

Declarațiile BNR nu transmit optimism excesiv, iar măsurile de consolidare bugetară ale Guvernului sunt văzute ca necesare. Oficialii avertizează despre o încetinire a intențiilor de angajare pe orizontul imediat și estimează o inflație în jur de 9,2% în septembrie, cu posibile presiuni salariale asociate acestei inflații.

Cele mai relevante date economice din mesajul transmis joi de cei nouă membri ai Consiliului de Administrație al BNR.

  • Inflația a accelerat în ultima perioadă: rata anuală a urcat de la 5,8% în iunie la 7,8% în iulie. Estimările indică un vârf în jurul a 9,2% în septembrie 2025, iar nivelul pentru decembrie 2025 ar putea sta la aproximativ 8,8%.
  • Sondajele de specialitate din iulie indică o slăbire pronunțată și răspândită a preferințelor de angajare pe termen foarte scurt.
  • Presiunile asupra salariilor și costurile cu forța de muncă din sectorul privat ar putea crește pe fondul evoluției inflației în trimestrele următoare, al așteptărilor inflaționiste pe termen scurt și al deficitului de personal.
  • Conducerea BNR estimează o creștere economică în trimestrele II și III ale lui 2025 mai moderată decât în proiecția anterioară, ca rezultat al pachetului de măsuri fiscal-bugetare implementate.
  • Consumul populației a înregistrat o încetinire bruscă a ritmului de creștere.
  • Impactul pachetului de consolidare bugetară asupra cererii de bunuri, a costurilor și a profiturilor companiilor, precum și asupra activității investiționale, va avea și repercusiuni pe piața muncii.
  • Mesajul strategic subliniază că un mix de politici macroeconomice echilibrate, împreună cu accesarea fondurilor europene, este esențial pentru stabilitatea pe termen lung.
Recomandari
Show Cookie Preferences