Ce problemă depășește deficitul bugetar pentru BNR în contextul economic actual al României?
Se poate considera că echilibrul bugetar este o sarcină exclusivă a politicienilor, însă realitatea este mult mai complicată, afirmă Csaba Balint, membru al conducerii Băncii Naționale, pe blogul BNR. El analizează cheltuielile statului și momentul în care putem discuta despre un stat supradimensionat.
Atunci când este greu să se asigure finanțarea bugetului, efectele negative se resimt în sectorul privat. Dacă statul se împrumută la dobânzi mari, acest lucru va duce la o creștere a costurilor de împrumut pentru gospodării și afaceri. „Nu sunt excepții: este o povară colectivă serioasă”, afirmă bancherul central.
Balint, fost analist macroeconomic la OTP Bank înainte de a intra în conducerea BNR, consideră că, dincolo de deficitul bugetar, există o problemă mai profundă, ce transcende dimensiunea economică. Este vorba despre o „dublă criză de încredere”: internă, ce reflectă diminuarea încrederii populației în instituțiile statului, și externă, ce evidențiază erodarea credibilității României în rândul partenerilor internaționali.
Experiențele, fie ele reale sau percepute, din ultimele decenii au generat o imagine negativă asupra funcționării instituțiilor statului, descrise ca un „sac fără fund” și administrate ineficient, afirmă Balint. Acesta subliniază necesitatea unor noi abordări, chiar dacă nu există încă o alternativă clară viabilă. Paralele cu alte democrații indică faptul că idealul democratic este, de asemenea, obosit în timp.
Deficitul cronic și criza de încredere a României.
„Deficitele gemene de 8-9% din PIB sunt imposibil de acoperit doar din surse interne. Anul 2024 a afectat serios credibilitatea țării: deficitul, estimat inițial la 6% din PIB, a crescut la 9,3% până la sfârșitul anului, într-un context electoral zgomotos. Piețele preferă predictibilitatea, dar în ultima vreme au avut la dispoziție rare repere clare”, spune bancherul.
Între deficitul bugetar și criza de încredere există o corelație care poate fi gestionată în trei etape, crede Balint. Prima etapă constă în creșterea semnificativă a eficienței cheltuielilor publice, inclusiv remedierea evidentelor „găuri” bugetare.
Următoarea etapă ar trebui să vizeze consolidarea veniturilor, domeniu în care România suferă un decalaj serios la colectarea taxelor – TVA-ul este un exemplu relevant. „Într-o societate funcțională, evitarea contribuției la bugetul comun nu poate fi tolerată, iar rata evaziunii trebuie redusă semnificativ.”
Dacă după aceste două etape resursele nu sunt suficiente pentru asigurarea serviciilor publice de calitate sau pentru gestionarea crizelor colective, atunci majorarea impozitelor devine justificabilă, afirmă Balint.
Graficul ilustrează că o mare parte din veniturile publice sunt destinate plății pensiilor și altor transferuri sociale. O altă categorie importantă cuprinde salariile din sectorul public, precum și consumul intermediar, ce reflectă resursele consumate pentru furnizarea serviciilor publice.
„Această imagine întărește percepția că statul nu este un bun administrator și „aruncă bani” publici, existând astfel șanse considerabile pentru reducerea cheltuielilor. Această percepție are o bază reală, fiind un consens în rândul societății și profesioniștilor că statul ar trebui să devină mult mai eficient”, conchide Csaba Balint.
Când putem considera un stat ca fiind prea mare?
Analizând cheltuielile publice la nivel global, România pare să aibă un stat relativ extins, iar dimensiunea acestuia a crescut semnificativ în ultimii ani. Totuși, comparativ cu modelele europene, nivelul de redistribuire rămâne scăzut.
Este esențial, adaugă bancherul, să se sublinieze că un stat mic nu garantează automat prosperitatea. „La nivel mondial, se observă că economiile cu cheltuieli publice foarte scăzute tind să fie mai puțin dezvoltate, cu rare excepții notabile”, explică acesta.
Studiile empirice nu indică un consens precis. Cele mai multe estimări sugerează un nivel optim al cheltuielilor publice situat între 15% și 30% din PIB. Totuși, există aproximări, cum ar fi cercetarea lui Facchini și Melki (2013), care afirmă că dimensiunea statului poate ajunge la 40% din PIB fără a afecta semnificativ creșterea economică, cu condiția ca guvernanța să fie eficientă. Totuși, literatura de specialitate indică faptul că nu dimensiunea statului este crucială, ci eficiența instituțională.
Citește articolul complet.
