Cum își protejează jurnaliștii G4Media autonomia editorială în cadrul trustului condus de Radu Budeanu și ce impact poate avea această putere asupra libertății de exprimare în redacție?
În anunțul referitor la transferul G4Media către grupul Titluri Quality, condus de Radu Budeanu, se precizează că noul proprietar a semnat un pact pentru independența editorială. Ce conține documentul, cum a reacționat Cristian Pantazi și ce părere are Mircea Toma, membru CNA?
Textul acordului pentru garantarea independenței, publicat de părți, sintetizează principiile de libertate editorială și explică cum se delimitează atribuțiile între redacție și conducere.
Pantazi: Nu am ce altceva de spus
Ca să clarificăm acordul, am încercat să discutăm cu Cristian Pantazi, unul dintre fondatorii G4Media care a transferat părțile sociale către noul proprietar.
El a transmis că mulțumește pentru interes și că tot ceea ce a spus se regăsește în comunicat și în textul documentului, fără alte comentarii.
Mircea Toma: Îngrijorarea mea vine din faptul că reprezentantul echipei a fost fostul director al Roșia Montană Gold Corporation
Mircea Toma, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, analizează situația din perspectiva sa.
– Cum vedeți tranzacția, domnule Toma? – Este prematur să anticipez ce se va întâmpla la G4Media; trebuie să vedem cum se menține echipa editorială în contextul noului proprietar, iar până acum proprietarii au fost ziariști.
În esență, jurnaliștii au asigurat condiții optime de lucru din punct de vedere deontologic, iar în noul aranjament deciziile editoriale revin redactorilor-șefi, iar capacitatea acestora de a rezista presiunilor patronale va decide evoluția echipei. Dacă șefii de redacție sunt puternici, rezultatul poate fi pozitiv.
Îngrijorarea suplimentară vine din faptul că persoana care a reprezentat echipa în negocieri a fost fostul director al Roșia Montană Gold Corporation, o veteri cunoștință cu legături vechi, iar în trecut au fost acțiuni în care interesele comerciale au influențat conținutul.
Avem exemple în trecut de echipe ghidate de valori autentice privind libertatea de exprimare
Mi se pare pozitiv faptul că există un cadru textual ce reglementează relația dintre echipa editorială și patron, dar funcționalitatea lui depinde de mulți factori.
În istoria presei românești post-1990 există cazuri în care redactori și jurnaliști au condus în conformitate cu valorile libertății de exprimare și cu responsabilitatea etică.
Un exemplu este situația de la Libertatea, unde clauze contractuale au condus la mutarea echipei într-un alt cadru de proprietate.
La Academia Cațavencu am asistat la un proces similar: inițial ziarul a fost reorganizat iar apoi o parte din echipă a plecat pentru a înființa un nou proiect editorial; după o nouă achiziție, o parte a echipei s-a mutat spre alt proiect editorial. Reacțiile ziariștilor au fost adesea intense, reflectând costuri emoționale semnificative.
Există un reper etic clar, un ghid ce descrie cadrul valorilor ce guvernează raportul dintre echipa editorială și patron.
Cred că s-a meditat mult pentru alegerea cuvântului a se consulta
– În discuția despre acord, există formulări cu o anumită fragilitate. De exemplu, în capitolul Autonomia editorială se spune că deciziile politice aparțin echipelor conduse de redactorii-șefi, iar proprietarul poate consulta aceste echipe.
Se pare că intenția din spatele expresiei a se consulta a fost să asigure circulația informațiilor în ambele sensuri, însă poate însemna ca redactorul-șef să accepte o poziție care să nu fie contestată. Iar conducerea rămâne responsabilitatea lui.
Astfel, o relație patron-redactor-șef în care redactorul-șef nu poate ține piept unei solicitări contrare eticii poate submina autonomia editorială a întregului colectiv.
În acest sens, numele lui Tăpălagă vine în minte drept exemplu de lider redactorial; cât este de ferm și de consecvent în apărarea libertății de exprimare, vom afla în practică.
Din păcate, România nu dispune de o protecție sindicală solidă pentru ziariști
– Mai pot exista forme de sprijin pentru jurnaliști?
– O alternativă viabilă ar fi înființarea unui sindicat capabil să apere libertatea de exprimare prin canale externe corporației.
Din păcate, realitatea românească nu oferă o rețea sindicală eficientă care să permită angajaților să-și apere etica în fața ordinelor patronale dacă sar peste normele profesionale.
Încă o data, dacă redactorul-șef este ferm, lucrurile pot funcționa; altfel patronul poate impune reguli care contravin eticii.
În plus, dacă liderul editorial nu este suficient de hotărât, interesele comerciale pot domina, afectând autonomia echipei.
Omul poate să fie mai slab, mai puternic
– În principiile-cheie se precizează că patronul nu poate contacta direct membrii redacțiilor, comunicarea fiind exclusiv prin redactorii-șefi. – Aceasta consolidează ceea ce s-a spus mai sus: jurnaliștii nu au putere decât în măsura în care sunt protejați de conducerea editorială.
– Nici o intervenție a proprietarului nu poate determina publicarea, retragerea sau modificarea conținutului editorial în afara deciziilor redacției. – Aceasta este o perspectivă ironică, dar relevă faptul că deciziile contează cu adevărat.
– Presiunea indirectă din partea finanțatorilor sau contractelor comerciale este o realitate în presa modernă.
Interesele advertiserilor au fost semnificativ puternice încă de la început, iar acest fenomen a dus la exemple precum plecarea dintr-o redacție din cauza presiunilor comerciale.
În această luptă, este necesară o echipă capabilă să mențină standardele profesionale în ciuda factorilor de presiune.
Este important ca atât patronul, cât și redacția, să fie implicați în proces pentru a rezista tentațiilor comerciale.
Jurnalistul rămâne cel mai vulnerabil, pentru că principiile deontologice pot fi compromise dacă corporația urmărește exclusiv profitul.
Clauza sancționatorie se aplică ziaristului, nu patronului
– Se confirmă că la punctul 5 apare ideea sancțiunilor pentru încălcarea principiilor, iar aplicarea lor nu toți sunt obișnuit să se întâmple. – I-am citit exemple din televiziune publică unde comsia de etică a sancționat un conducător pentru intervenții în decizii editoriale.
Blocarea difuzării unui film destinat programului TVR pentru Moldova arată cum diferențele dintre spațiul privat și cel public pot transforma aceste situații.
În sectorul privat, în majoritatea contractelor apar clauze care prevăd despăgubiri semnificative pentru eventuale daune aduse imaginii angajatorului.
Am întâlnit exemple în instituții media de renume, dar în care nu se beneficiază patronul.
Aici clauza sancționatorie este, în mod obișnuit, aplicabilă ziaristului, nu patronului.
Trebuie să vedem cum va rezista echipa editorială în contextul noului proprietar
– Au fost reacții numeroase, în principal negative. Cum le evaluați? – Când Academia Cațavencu a fost vândută trustului lui Sorin Ovidiu Vântu, mulți oameni au huiduit în stradă, percepând publicația ca fiind sub control extern.
Frustrarea publicului poate proveni din ideea că publicația era văzută ca o voce a ziariștilor; tranziția către un proprietar non-jurnalist poate apărea ca o vulnerabilitate.
Unii cred că G4Media era un proiect autoadministrat de jurnaliști, iar mutarea de proprietate ridică temeri despre viitorul independenței.
Unii critici văd această mutare ca o posibilă vulnerabilitate, ceea ce amplifică temerile despre influența intereselor comerciale.
În prezent, piața de media include mulți proprietari cu un trecut problematic; în timp au fost investitori cu reputații controversate.
În timpul colaborării mele la ActiveWatch, am observat că la mari proprietari o parte din conducere are antecedente penale sau situații discutabile.
Astfel portretul general poate părea inechitabil pentru sectorul media, deși există excepții cu conducători integri.
Este posibil ca domnul Budeanu să aibă în istorie decizii cu rezultate controversate; acest trecut poate alimenta scepticismul public.
Din perspectiva mea, avem nevoie de încredere în decizia celor doi ziariști
Nu este justificat să etichetăm din start tranzacția ca fiind o pierdere pentru interesul public; critica este legitimă doar în cazul unor abateri sau în cazul încălcării normelor profesionale.
Este adevărat că provocările par semnificative, însă nu înseamnă că mutarea este automat negativă.
Se bucură că gestul G4Media poate valida independența jurnalistică
Am citit un comentariu critic privind un grup de ziariști cu un trecut compromis, în care se afirma că gestul G4Media demonstrează că nu se poate fi independent fără compromis, iar acest punct de vedere spune multe despre tabăra criticilor.
În rest, au existat reacții variate, inclusiv opinii moderate, iar intenția mea este ca intervenția mea să fie înțeleasă în acest sens.
Nu reprezintă un fenomen autohton
– Întrebarea este dacă aceste dinamici apar doar în România sau dacă există modele similare și în alte țări? – Am analizat studii sistematice despre controlul mass-media în fostele țări socialistice din Europa de Est, în contextul influenței Rusiei.
– După prăbușirea U.S.S.R., trusturi occidentale au intrat pe aceste piețe și au cumpărat mass-media din Polonia, Cehia, Ungaria și alte țări.
– După câțiva ani, unele companii s-au retras, lăsând loc unor moguli locali controversați.
– În concluzie, această dinamică nu este o trăsătură autohtonă și nu este corect să afirmăm că este o situație exclusiv românească.
Rămâne apoi speranța că în România pot exista entități media deținute de oameni integri, capabile să funcționeze principial.
Concluzia este că provocările din mass-media românească nu se limitează la acest caz; evoluția va depinde de capacitatea redacției de a rămâne fermă în fața presiunilor comerciale.
