Huawei a provocat furia „superfanilor” care au așteptat pentru a cumpăra noul său smartphone cu un preț mai ridicat decât iPhone 16

Huawei a provocat furia „superfanilor” care au așteptat pentru a cumpăra noul său smartphone cu un preț mai ridicat decât iPhone 16
Mate XT, noul telefon al Huawei care se pliază în trei, FOTO: CFOTO / Imago Stock and People / Profimedia Images

Noul smartphone al Huawei și cel al Apple au fost lansate vineri în China, însă mulți dintre fanii companiei chineze s-au declarat dezamăgiți după ce au realizat că nu pot achiziționa telefonul, care costă 2.800 de dolari, ceea ce este de peste două ori mai mult decât prețul iPhone 16 Pro Max, conform Reuters.

La magazinul emblematic al Huawei din Shenzhen, unde noul model Maxe XT a fost prezentat pe 10 septembrie, clienți care s-au declarat „superfani” ai brandului au fost contrariati după ce li s-a comunicat că doar cei cu precomenzi pot cumpăra telefonul pliabil.

„Am așteptat aici de la ora 10 noaptea deoarece acest telefon pliabil este o inovație și sunt mândru să îmi sprijin țara”, a afirmat un student care s-a prezentat doar cu numele de familie, Ye.

„Însă ceea ce s-a întâmplat este extrem de frustrant. Trebuia să ne comunice clar că nu vom putea cumpăra”, a adăugat el.

Aceeași situație s-a repetat și la magazinul din Wangfujing, Beijing, unde clienții au aflat că accesul la Mate XT pliabil este rezervat doar celor cu precomenzi confirmate.

Conform estimărilor Reuters, cel puțin 30 de persoane așteptau la coadă la acest magazin, iar o mulțime similară era prezentă și la cel din Shenzhen. O coadă mult mai mare, de aproximativ 100 de persoane, s-a format vineri în fața unui alt magazin important Huawei din Beijing.

„Am dorit să văd despre ce este toată agitația, dar telefonul este puțin prea mare și nu este foarte practic”, a spus un client numit Rui, după ce a testat noul device la magazinul din Shenzhen.

Huawei declară că noul Mate XT transformă știința-ficțiune în realitate

Dezamăgirea unor clienți apare într-un context în care analiștii avertizează că provocările lanțului de aprovizionare ar putea lăsa mulți utilizatori fără smartphone-uri Huawei. De asemenea, mulți specialiști contestă prețul ridicat al telefonului, având în vedere dificultățile economice ale Chinei post-COVID-19.

Richard Yu, directorul executiv al Huawei, a declarat la evenimentul de lansare a telefonului că compania sa a realizat „transformarea științifico-fantasticului în realitate”. Însă, pentru mulți chinezi, achiziționarea unui Mate XT rămâne un vis.

Totuși, în magazinul din Shanghai, Yu a menționat că vânzările „au depășit așteptările” și că toate modelele s-au vândut „în câteva secunde”.

Precomenzile pentru Mate XT au adunat peste 6,5 milioane de unități, aproape dublu față de cele 3,9 milioane de telefoane pliabile livrate la nivel global în cel de-al doilea trimestru, conform IDC.

Este important de menționat că Huawei nu solicită garanții de plată de la clienții care dau precomenzi, astfel încât numărul celor care vor achiziționa efectiv Mate XT ar putea fi mai mic.

Compania nu a oferit detalii legate de numărul de unități produse sau de câți clienți vor primi smartphone-ul în prima zi de vânzări.

Vânzătorii chinezi aplică adaosuri mari la noul smartphone local

În piața de electronice „Huaqiangbei” din Shenzhen, un mic magazin oferea cea mai scumpă variantă a Mate XT – cu cea mai mare capacitate de stocare – la prețul de 150.000 de yuani (21.290 de dolari), în timp ce Huawei îl vinde direct pentru 23.999 de yuani. De asemenea, modelul standard, evaluat la 2.800 de dolari, era disponibil aici cu 4.000.

Întrebată despre vânzări, vânzătoarea a menționat că „au fost întrebări din partea câtorva clienți, dar este mult prea scump”.

Shi, o altă chineză intervievată, a afirmat că noul telefon este mult prea costisitor și că „nu este destinat consumatorilor obișnuiți”.

Totuși, Huawei beneficiază de un sprijin patriotic puternic în China, fanii apreciind cum compania a reușit să depășească sancțiunile impuse de SUA, care inițial au afectat semnificativ producția de telefoane.

„Oamenii din China trebuie să susțină Huawei. Telefoanele noastre sunt în spatele rivalilor în termeni de tehnologie și cipuri, dar aceste discrepanțe necesită sprijinul nostru”, a declarat Jiang, un antreprenor de 60 de ani din Beijing.

Recomandari
Show Cookie Preferences