Insula cu banii de piatră: un sistem monetar inedit și modern

Insulele Yap, situate în Pacific, erau printre cele mai greu accesibile locuri pe glob la începutul secolului XX. Acest paradis subtropical se află într-un arhipelag mic, la peste 300 de mile distanță de Palau, cel mai apropiat vecin.

Înainte de 1730, foarte puțini oameni au vizitat insula, până când un grup de misionari catolici curajoși a stabilit o mică stație acolo. După un an, când nava care aducea provizii s-a întors, s-a descoperit că insulele nu erau favorabile pentru misiunea de evanghelizare, conform relatărilor din cartea „Banii” de Felix Martin. Majoritatea misionarilor au fost omorâți în primele luni de ședere de către localnici, iar Yap a rămas neobservată timp de alte o sută patruzeci de ani.

Ulterior, primul post comercial al firmei germane Godeffroy and Sons a fost deschis după ce Spania a cedat arhipelagul Germaniei pentru suma echivalentă de 3,3 milioane de dolari.

Intrarea arhipeleagului Yap în Imperiul German a adus în prim-plan un sistem monetar fascinant și neobișnuit

Acest lucru s-a întâmplat în urma vizitei unui aventurier american, William Henry Furness III, un tânăr excentric din New England, care a studiat medicina înainte de a se dedica antropologiei și a devenit cunoscut prin relatările călătoriilor sale în Borneo.

În 1903, Furness a petrecut două luni în Yap și a publicat un studiu detaliat câțiva ani mai târziu. A fost extraordinar de impresionat de complexitatea societății de pe insulă, care, deși era mică și putea fi străbătută în doar o zi, avea un sistem de caste, inclusiv triburi de sclavi, precum și cartiere specializate pentru pescari sau războinici. Tradițiile bogate de dansuri și cântece, pe care Furness le-a înregistrat pentru a le păstra, erau un alt aspect demn de remarcat.

Cel mai remarcabil lucru pe care Furness l-a descoperit în Yap a fost, fără îndoială, sistemul lor monetar.

Economia din Yap, slab dezvoltată, se baza pe doar trei produse: pește, nuci de cocos și castraveți de mare.

În lipsa agriculturii sau a meșteșugurilor notabile, și cu porci ca singurele animale domestice, Furness s-a așteptat la un sistem de troc pentru schimburile comerciale, dar realitatea era diferită!

Yap avea un sistem monetar bine dezvoltat, iar Furness a observat asta imediat la sosirea sa, datorită monedelor lor extrem de inedite.

Monedele constau în „fei” – roți mari de piatră, cu un diametru între 0,3 și 3,6 metri, având o gaură centrală care permitea transportul lor. Furness a descris aceste monede în cartea sa „Insula Banilor de Piatră”.

Banii de piatră au fost inițial extrasi de pe insula Babelthuap, situată la aproximativ 300 de mile distanță în Palau, și au fost aduși în principal pe insula Yap.

Valoarea monedelor varia în funcție de dimensiunea lor, finețea texturii și albul calcarului.

La început, Furness a crezut că alegerea acestei forme neobișnuite de monedă se datora greutății sale, notând că „dacă este nevoie de patru oameni puternici pentru a transporta o monedă, furtul devine o activitate extrem de descurajatoare”. Practic, furtul de fei era extrem de rar.

Cu timpul, Furness a observat că transportul fizic al monedelor între case era rar, deoarece tranzacțiile aveau loc prin compensarea datoriilor, iar soldurile restante așteptau o schimbare viitoare.

„O trăsătură remarcabilă a acestei monede de piatră”, observa Furness, „este că proprietarul nu trebuie să o dețină în mod fizic. La finalizarea unui târg, noul proprietar acceptă pur și simplu recunoașterea proprietății, chiar dacă moneda rămâne la vechiul proprietar.”

Uimit de această practică, Furness a auzit de la ghidul său o poveste și mai surprinzătoare.

Se spunea că în satul vecin exista o familie a cărei avere era recunoscută de toți, dar nimeni nu văzuse vreodată această bogăție, care era reprezentată de un fei uriaș scufundat în mare, pierdut în timpul unei furtuni. Întreaga comunitate continua să considere această piatră valoroasă, chiar dacă se afla pe fundul oceanului.

La momentul publicării în 1910, părea improbabil ca relatarea lui Furness să atragă atenția economiștilor.

O copie a ajuns însă la un economist tânăr, John Maynard Keynes, care a lucrat la Trezoreria Britanică.

Uimit de această abordare unică asupra banilor, Keynes a scris că lucrarea lui Furness „ne-a adus în contact cu o cultură a cărei viziune asupra monedei este mai filozofică decât cea a oricărei alte națiuni. Praticile moderne au multe de învățat din tradițiile insulei Yap.”

Keynes avea dreptate. Descrierea lui Furness a monedei de piatră inițial părea o observație pitorescă a istoriei monetare.

Însă aceasta pune în discuție importante teorii economice. De exemplu, ideea că banii au apărut din troc. Aristotel, Locke și Smith au emis aceste aserțiuni doar pe baza logicii deductive, fără a observa o economie funcțională pur bazată pe troc.

Părea plauzibil ca o astfel de economie să fi existat, dar sistemul monetar al lui Yap contrazice această noțiune, demonstrând că, în ciuda unei economii simple, dispun de un sistem monetar complex.

Dacă o economie atât de primitivă avea bani, atunci unde și când a apărut economia bazată pe troc?

Această întrebare a provocat numeroase dezbateri printre cercetătorii din secolul trecut după publicarea lucrării lui Furness. În ciuda căutărilor, nu s-a găsit o societate care să facă comerț doar prin troc.

Până în anii 1980, antropologii au concluzionat că trocul nu a fost niciodată modalitatea principală de tranzacționare. În 1982, George Dalton sublinia că niciun sistem economic de care aveam cunoștință nu a funcționat exclusiv pe baza trocului, iar Caroline Humphrey afirmă că nu a existat dovezi suficiente în acest sens.

În 2011, David Graeber a subliniat că, deși nu există dovada că trocul a fost vreodată un sistem economic dominant, există dovezi substanțiale care sugerează contrarul.

Povestea lui Yap nu contestă numai explicațiile teoriei convenționale despre originea banilor, ci ridică și întrebări serioase despre natura banilor. Conform tradiției, banii sunt considerați o „marfă” destinată schimbului și esența economiei monetare este considerată a fi schimbul de bunuri și servicii.

Cu toate acestea, banii de piatră din Yap nu se conformează acestui model, dat fiind că este greu de imaginat pe cineva alegând „roți de piatră atât de mari” ca mijloc de tranzacționare, fiind mult mai greu de transportat.

Locuitorii din Yap par a fi indiferenți față de statutul pietrelor lor. Așadar, esența sistemului lor monetar nu consta în monedele folosite în tranzacții, ci era altceva.

Dacă pietrele nu constituiau mijloc de schimb, atunci ce erau ele?

Răspunsul este simplu: banii din Yap nu erau fei în sine, ci sistemul de conturi și compensare pe care îl utilizau pentru a ține o evidență. Fei-urile funcționau ca „jetoane” ale acestui sistem. Monedele reprezintă un instrument pentru a înregistra conturile de credit și de compensare.

Această dinamică poate fi esențială în economii mai mari, unde monedele pot să nu fie vizibile, iar societatea nu contestă averea proprietarilor.

Moneda nu este doar un obiect, ci este sistemul de contabilitate și compensare. La fel ca bancnotele contemporane, care reprezintă tot jetoane. Majoritatea sumelor circulante în economiile actuale nu se bazează pe bunuri fizice, ci pe solduri de cont la bănci. Astăzi, tranzacțiile se efectuează folosind carduri și dispozitive electronice. Astfel, nu este exagerat să considerăm un sistem bazat pe microcipuri și internet ca fiind un mijloc de schimb.

Coincidență, John Maynard Keynes nu a fost singurul economist de frunte al secolului XX care a recunoscut claritatea înțelegerii locuitorilor din Yap în privința naturii banilor.

În 1991, Milton Friedman, la 79 de ani, a descoperit și el lucrarea lui Furness și a lăudat abilitatea acestora de a evita conceptul convențional despre mărfuri, recunoscând că banii nu reprezintă o marfă, ci un sistem de credit și de compensare.

A primi aprecierea ambelor personalități notabile în domeniul economiei secolului XX aduce o lumină asupra valorii sistemului monetar din Yap.