Nobel laureatul acuzat pe nedrept de fraudă a murit la vârsta de 87 de ani

David Baltimore, cercetător american de renume în biologia moleculară, a primit în 1975 Premiul Nobel pentru Medicină pentru o descoperire care a transformat în profunzime biologia celulară. A decedat sâmbătă la reședința sa din Massachusetts, la vârsta de 87 de ani.

Alice Huang, soția sa, a declarat într-un comunicat că decesul a survenit din cauza complicațiilor provocate de mai multe tipuri de cancer.

La vârsta de 37 de ani, a realizat o descoperire care a subminat încrederea în dogma centrală a biologiei, conform căreia informația se propagă doar într-un singur sens, de la ADN la ARN și apoi la proteine. Baltimore a demonstrat că fluxul poate funcționa și în sens invers, ARN spre ADN, iar cheia a fost identificarea unei enzime virale numite transcriptază, capabilă să inverseze traseul.

Această realizare s-a produs în timpul mandatului său ca profesor la MIT și a deschis calea înțelegerii retrovirusurilor și a altor viruși, inclusiv HIV, care utiliză această enzimă. În prezent, terapiile genice bazate pe retrovirusuri inactivate sunt folosite pentru a introduce gene sănătoase în ADN-ul pacienților, corectând astfel boli genetice.

Admirat, invidiat, elogiat și criticat, Baltimore a rămas o figură emblematică a biologiei moderne, influențând evoluția domeniului. A deținut conducerea a două universități de prestigiu, Caltech și Rockefeller, și a fost un susținător devotat al cercetării în domeniul SIDA.

Scandalul care a pătat reputația laureatului Nobel

A fost nevoit să se apere împotriva acuzațiilor de fraudă care ulterior s-au dovedit a fi fabricate, într-un caz extrem de mediatizat ce a durat aproape un deceniu și a început în anii 1980, susținând că o cercetătoare din laboratorul său ar fi raportat date eronate.

Totul a început când Margot O’Toole, o cercetătoare postdoctorand, l-a acuzat pe Thereza Imanishi-Kari că a raportat incorect date într-un articol publicat în Cell. Baltimore figura ca autor al lucrării, deși munca nu fusese realizată în laboratorul său.

Cazul a escaladat, atrăgând investigații din partea NIH și a Serviciului Secret al SUA, iar audieri tensionate conduse de John Dingell Jr. au implicat în mod constant figura centrală a cazului; Baltimore insistând că nu a fost vorba despre fraudă.

Pe măsură ce investigația avansa, Baltimore, care părăsise MIT pentru a prelua conducerea Universității Rockefeller, a fost forțat să demisioneze în 1991, după doar 18 luni în funcție. MIT l-a invitat ulterior să revină ca profesor.

„A fost ora de glorie a MIT-ului,” a comentat un coleg.

Baltimore a fost în cele din urmă exonerat

În 1996, un complet de apel a hotărât că acuzațiile de fraudă erau nefondate, iar Baltimore a declarat că această perioadă l-a marcat profund.

„Nu voi putea să-l uit”, a declarat el într-un interviu, amintind că a păstrat în arhivă articolele despre acuzații, nepătrite, sperând să aibă curajul să le parcurgă într-o zi.

Mai târziu, a spus că a citit, totuși, un editorial care l-a exonera. „Asta rămâne unul dintre momentele pe care le țin minte cu emoție din acea perioadă dificilă,” a precizat.

Pe lângă Nobel, Baltimore a acumulat numeroase distincții, inclusiv Medalia Națională pentru Științe. A fost membru al Academiei Naționale de Științe, membru asociat al Academiei Americane de Arte și Științe, a condus Asociația Americană pentru Progresul Științei și a publicat peste 600 de articole științifice.