INTERVIU: „O femeie urcă în autobuz dând explicații furtunoase la telefon…” – O jurnalistă a adunat întâmplările văzute în 10 ani de călătorii cu transportul public din București

„Călătoriile cu transportul public din București pot oferi o înțelegere a haosului acestui oraș și a modului în care poți rezonezi cu el,” afirmă jurnalista de cultură Diana Popescu, autoarea unei cărți inspirate din experiențele zilnice cu mijloacele de transport în comun. Cartea „Viața are abonament pe toate liniile” reunește întâmplările captivante și variate pe care le-a întâlnit de-a lungul anilor, iar Diana ne împarte gândurile sale într-un interviu.

„În autobuz, o femeie brunetă chicotește la telefon, răspunzând cu entuziasm la mesajele interlocutorului. Când și când, ascultă, dar e provocată de un comentariu care o face să roșească. Deodată, prinde curaj și șoptește:

– Te-am visat azi-noapte…

Atmosfera devine tensionată, iar călătorii așteaptă cu sufletul la gură un detaliu, indiferent cât de mic. După ce a trecut un moment plin de anticipație, femeia adaugă:

– … făceai șnițele.”

Aceasta este doar una dintre multe povești amuzante din cartea Dianei Popescu. Autoarea a colectat experiențe variate în zece ani de călătorii cu transportul public din Capitală. La început, acestea erau notate pe Facebook, apoi au fost publicate într-o rubrică pe site-ul b365.ro, iar în cele din urmă au fost adunate într-o carte publicată de ZYX Books, „Viața are abonament pe toate liniile.”

„Bucureștenii petrec atât de mult timp în transportul public, îndreptându-se spre muncă și înapoi, adesea blocați în trafic, încât STB-ul devine o a doua casă pentru ei,” subliniază autoarea. Pagina cărții este structurată în capitole, variind de la „Educația și chinurile ei” la „Complimente și amabilități” sau „Veșnicii nemulțumiți”, oferind o analiză autentică a societății din București.

„Viața are abonament pe toate liniile” este mai mult decât o „pledoarie pentru empatie” sau o „invitatie la râs,” menționează jurnalista. Este un amestec de emoții, o dovadă că viața reală se desfășoară mereu în afara căminului nostru, cu bune și rele, așa cum am învățat.

„Transportul public nu își ascunde poveștile: totul e la vedere”

„O femeie urcă în 226 dând explicații animate la telefon:

– A murit, normal c-a murit! Cum ce l-a omorât, mai întrebi?!

Asta l-a omorât, fumatul, supărările... În special supărările: o lună a pierdut la barbut, zi de zi!”

(fragment extras din capitolul „Drame de tot soiul”)

– Când și cum ți-ai dat seama că transportul public ascunde povești interesante? – Diana Popescu: Transportul public nu-și ascunde poveștile: totul e la vedere, totul se poate auzi fără efort, totul e „acolo”. Depinde de tine să fii atent și să observi ce se întâmplă în jur.

– Cât de des folosești transportul public? Ai trasee preferate sau le variezi? – Probabil că merg 300 de zile pe an. Cu siguranță am trasee preferate care le folosesc pentru a ajunge la muncă și înapoi acasă. Aș vrea să le mulțumesc călătorilor de pe liniile 96, 137, 226 și 368, care devin constant personaje memorabile.”

„Un străin poate să-ți facă ziua frumoasă”

„La urcarea în autobuz, un bărbat cu sacoșe tamponează o femeie de lângă ușă.

– Iertați-mă, îmi pare rău!

– Nu-i problemă, răspunde „victima.”

– Ba e, pentru că v-am lovit.

Niciun cuvânt în plus. Doar un schimb de zâmbete.”

(fragment extras din capitolul „Complimente și amabilități”)

– Ce ai dori să le transmiți oamenilor despre cartea ta și de ce ar trebui să o citească? – Celor care se tem de transportul public le spun că această carte este o modalitate perfectă de a se familiariza cu plimbările în autobuz, tramvai și metrou, fără a ieși din confortul casei. Dacă doresc să înțeleagă mai bine haosul acestui oraș și să găsească motive pentru a-l aprecia, găsesc sute de motive aici, între coperți.

– Ai vreo așteptare de la carte, sau un mesaj care ți-ar plăcea să ajungă la cititori? – Așteptările mele sunt minime, astfel că îmi evit dezamăgirile. Totuși, mi-ar plăcea foarte mult ca cititorii să privească viitorii lor parteneri de drumurile din oraș cu alți ochi după ce călătoresc alături de personajele din carte.

Uneori, dacă oferi câteva momente de atenție unui necunoscut, poți descoperi surprize plăcute. Un străin capabil să-ți facă ziua mai bună… poate, de asemenea, să o strice. Dar prefer să accentuez partea pozitivă.”

– Povestirile tale sunt structurate în capitole și aduc în față diverse situații de viață. De ce crezi că oamenii discută liber despre viața lor în transportul public? – Bucureștenii petrec atât de mult timp călătorind, încât ajung să simtă că mijloacele de transport sunt a doua lor casă. De aceea, devine natural să se comporte ca acasă: se plâng, educă copii, discută despre bărbați sau despre buget.

„Oamenii din București au un potențial nelimitat de umor”

„O călătoare vorbește rapid la telefon despre o problemă delicată:

– Te-am sunat să-ți spun să ai grijă cu evantaiul ăla, că e DIN SPANIA! Poți să-l folosești, dar să nu-l rupi! Te pup, mulțumesc, pa!”

(fragment extras din capitolul „Relații de familie”)

– Ce ai învățat despre oamenii din București ascultând poveștile lor?– Au un potențial imens de comedianți. Câteodată, replicile memorabile vin de la cei mai neobișnuiți oameni. Oricine, indiferent de apariție, poate deveni un superstar, chiar și pentru o zi.

– Dar despre tine? – Am descoperit că am mai multă răbdare decât credeam. Lecția principală este că o concluzie pripită este una dintre cele mai frecvente greșeli. Când observi pe cineva pentru o clipă, devine ușor să îl înțelegi.

„Cea mai mare impresie o au adolescenții și relația lor cu educația”

– Care sunt problemele lor principale? – Banii, familia, mâncarea, acestea sunt cele mai frecvente subiecte, dar nu poți să-ți imaginezi cât de multe variații de discuție creează călătorii bucureșteni!

– Ai întâlnit povești care ți-au schimbat perspectiva asupra societății? – Adolescenții și raportul lor cu educația m-au impresionat cel mai mult. Nu doar conflictele de la școală, ci modul în care se implică în învățare. Au așteptări de la cei care îi predau, discuții despre cum ar putea schimba sistemul.

„E ușor să judeci, dar complicat să înțelegi”

„În 226, o femeie picotește. Are circa 60-65 de ani și mâinile ei arată semnele muncii grele. La picioare are o sacoșă de rafie și două pungi din plastic. De multe ori, capul îi cade, iar ea tresare dintr-un somn superficial.”

Contrastant este tricoul pe care-l poartă:

roz, vesel, inscripționat cu „Bonjour, Paris!”

Îmi doresc să fi văzut Parisul măcar în visul ei.”

(fragment extras din capitolul „Slăbiciunile mele”)

– Cum ai colectat aceste povești respectând intimitatea oamenilor? – Încerc întotdeauna să fiu rezervată „la locul faptei”: nu privesc insistent, nu intervin. La scriere, las detaliile care ar putea provoca neplăceri.”

– Intervii vreodată în discuții sau simți aceasta? – Nu strică niciodată conversațiile altora. Dar deseori mă includ în discuții, devenind parte a unor situații comice.

– Cum descrii realitatea Capitalei bazându-te pe experiențele tale? – Bucureștiul este un loc plin de viață. Relația ambivalentă pe care o avem cu el este perfect justificată și ne oferă o paletă largă de experiențe.

„Cartea ta este o pledoarie pentru empatie”

„O femeie care revine de la piață discută la telefon:

– E scumpă rău! Dar poți lua o variantă ieftină, numai că e subțire și se rupe… În general, prețurile s-au triplat! Dacă nimeni nu spune nimic, înseamnă că are lume cu ce cumpăra…”

(fragment extras din capitolul „Banii”)

– Crezi că prin a fi atenți la ceilalți, putem exersa empatia? – Am avut atât de multe revelații „din mers,” încât plec de-acasă cu prejudecăți pozitive: astăzi sigur o să-mi întâlnesc oameni plini de povești interesante.

– Este cartea ta o invitație să folosești mai mult transportul public? – Oamenii fiind îngroziți de transport, nu știu dacă o carte îi va ajuta. Totuși, este datoria companiei de transport să îi convingă prin servicii mai bune. Cartea este, mai degrabă, o pledoarie pentru empatie și o invitație la râs.

– Putem înțelege societatea românească călătorind cu transportul public? – Cu siguranță. Călătorii dintr-un autobuz formează un „eșantion reprezentativ” pentru întreaga societate. Orice subiect poate fi adus în discuție.

Cine este Diana Popescu

Diana Popescu a activat ca jurnalistă la „Gândul” și „Adevărul”, iar ulterior a fost producător la emisiunea Digicult din Digi24 timp de șapte ani. În 2020, a publicat prima sa carte pentru copii, „Aventurile Lunei în lumea cuvintelor sucite,” iar în 2023, la inițiativa editurii ZYX Books, a compilat poveștile adunate „în mers” în cartea „Viața are abonament pe toate liniile.”