Kievul respinge afirmațiile Rusiei privind întârzierea schimbului de prizonieri: „Să înceteze cu jocurile murdare”

Oficialii ucraineni au declarat sâmbătă că afirmațiile Rusiei că Ucraina întârzîie schimbul de prizonieri pentru mii de soldați uciși sunt neadevărate, îndemnând Moscova să înceteze „jocurile murdare” și să revină la o abordare constructivă. Aceste informații sunt preluate de Reuters.
Vladimir Medinski, consilier al Kremlinului și principal negociator al Moscovei în discuțiile cu Ucraina, a susținut sâmbătă că partea ucraineană a amânat fără preaviz, „pe termen nedeterminat, atât preluarea trupurilor (soldaților uciși), cât și schimbul de prizonieri de război”.
Medinski a afirmat că „partea rusă, conform acordurilor de la Istanbul din 6 iunie, a început acțiunea umanitară de transfer către Ucraina a peste 6.000 de cadavre ale militarilor din Armata Națională a Ucrainei, precum și schimbul de prizonieri de război răniți și grav bolnavi, precum și a prizonierilor de război sub 25 de ani”.
Rusia și Ucraina au desfășurat luni, la Istanbul, o a doua rundă de negocieri de pace, unde s-au convenit să realizeze schimburi de prizonieri, axându-se în special pe cei mai tineri și grav răniți, și să repatrieze trupurile a 12.000 de soldați decedați.
„Partea rusă a acționat unilateral”
Comandamentul ucrainean responsabil cu gestionarea prizonierilor de război a declarat că „declarațiile de astăzi ale părții ruse nu reflectă realitatea și nici acordurile anterioare privind schimbul de prizonieri sau repatrierea cadavrelor”, adăugând că s-a ajuns la un acord pe tema repatrierii, dar fără stabilirea unor date, subliniind că „partea rusă a acționat unilateral”.
Vladimir Medinski a menționat totodată că Rusia a înaintat Ucrainei o primă listă cu 640 de prizonieri de război, clasificați ca „răniți, grav bolnavi și tineri”, pentru a iniția procesul de schimb.
Pe de altă parte, Ucraina a specificat că a prezentat numele pentru schimb, dar a subliniat că listele propuse de Rusia nu se aliniavau criteriilor convenite referitoare la prioritatea prizonierilor în cadrul schimbului.
Acest schimb de prizonieri și repatrierea cadavrelor soldaților decedați a fost singurul rezultat concret al negocierilor directe dintre Rusia și Ucraina care au avut loc luni la Istanbul.
De la prima rundă de negocieri directe de la Istanbul, din luna mai, cele două părți au realizat deja schimburi de aproximativ 1.000 de persoane, incluzând atât militari, cât și civili.
Cu toate acestea, există încă distanțe mari între cele două țări în privința unei încetări a focului sau a unei soluții de durată pentru conflict.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina în format LIVETEXT.