UTA intenționează să se întărească cu un fundaș câștigător al Cupei României în două rânduri

UTA își propune să-l împrumute pe fundașul dreapta Flavius Iacob, care a jucat sezonul precedent la CFR Cluj, conform informațiilor de pe sportarad.ro.
După finalul sezonului 2024-2025, UTA a pierdut o parte semnificativă din fundașii laterali disponibili, printre care Diogo Rodrigues, Kouya Mabea, Ravy Tsouka și Cornel Râpă.
Pentru a acoperi aceste posturi vacante, UTA vizează să-l transfere pe Flavius Iacob. Jucătorul de 24 de ani a obținut de două ori Cupa României, cu Corvinul Hunedoara și CFR Cluj.
În sezonul anterior, Iacob a fost împrumutat de Corvinul la CFR Cluj, dar la finalul competiției, echipa clujeană nu a activat opțiunea de cumpărare, astfel că acesta s-a întors la Corvinul. UTA este acum interesată să-l atragă la Arad, tot printr-un împrumut. Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, a confirmat interesul echipei arădene.
„Flavius nu a rămas la CFR Cluj, unde a fost împrumutat fără vreo pretenție financiară. Nu știu de ce nu a fost folosit foarte mult, dar este cert că CFR nu a activat clauza de cumpărare de 150.000 de euro. Acum, fotbalistul este din nou al nostru și avem discuții cu UTA pentru un nou împrumut, fără să cerem o sumă imediată, doar în momentul transferului definitv. Fotbalistul își dorește să joace în SuperLigă și respectăm această dorință”, a declarat Bobouțanu.
În ultima stagiune, Flavius Iacob a evoluat doar 45 de minute în meciul câștigat de CFR Cluj împotriva FC Botoșani, cu 3-0. Cu toate acestea, el a fost folosit în meciurile din Cupa României, contribuind la victoriile CFR în confruntările cu Ceahlăul (2-1) și Rapid (2-0).