Lipsa folosinței în contextul Legii 10/2001: despăgubire sau renunțare la drepturi?
Aplicarea Legii nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, continuă să genereze provocări practice. În special, apar dificultăți referitoare la terenurile ce țineau de fostele construcții demolate în perioada comunistă, iar multe dintre aceste parcele sunt azi afectate de servituți precum stâlpi de balizaj sau conducte aeriene și subterane.
Deși nu au fost expropriate, terenurile respective au fost restituite în natură foștilor proprietari, iar prezența stâlpilor sau a conductelor nu a împiedicat restituirea. Însă, deținătorii nu pot exercita integral prerogativele dreptului de proprietate din cauza limitelor materiale și juridice existente.
Întrebarea centrală este în ce măsură proprietarul poate solicita despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului și cum se stabilește cuantumul acestora – în funcție de categoria de folosință actuală sau de cea existentă la momentul preluării imobilului de către stat?
Unii judecători au spus că, dacă proprietarul a acceptat restituirea știind că pe teren există stâlpul sau conducta, a Renunțat la exercițiul complet al dreptului de proprietate, de aceea nu ar mai putea primi despăgubiri pentru lipsa de folosință.
Însă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis casarea hotărârii de primă instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare. În situația în care nu se regăsește în legislația specială o normă care să ateste gratuitatea acestei servituți, conform art. 625 C. civ. care completează legile speciale, se va avea în vedere faptul că reclamanții au indicat lipsa de folosință ca obiectiv de cuantificare a despăgubirilor. În plus, se va analiza dacă este oportun să se invoce Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care dreptul național nu cuprinde norme aplicabile, în temeiul art. 13 din Convenție, ce impune un recurs efectiv în fața instanțelor naționale.
Conform art. 621 din Noul Cod Civil, servituțile nu sunt cu titlu gratuit dacă produc prejudicii; în aceste cazuri titularul poate solicita despăgubiri conform regulilor generale de drept. De exemplu, reglementările în domeniul apelor și petrolului prevăd în mod expres despăgubiri pentru lipsa de folosință.
Potrivit art. 621 din Noul Cod Civil, dreptul de trecere pentru utilități, denumit în doctrină drept servituți legale speciale sau administrativ, conferă proprietarului fondului aservit drepturi la despăgubiri echitabile în raport cu lipsa de folosință.
În dosarul Văleanu și alții împotriva României, la 3 noiembrie 2022, reclamanții au susținut că imposibilitatea recuperării posesiei sau obținerii despăgubirilor, în pofida hotărârilor de recunoaștere a dreptului de proprietate, încalcă dreptul la folosință pașnică, conform art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Curtea a indicat obstacolul în exercitarea efectivă a drepturilor protejate și a analizat dacă acțiunile autorităților pot fi considerate ingerințe sau inacțiune. Lipsa posesiei este tratată ca neexecutare. Unele cereri au primit despăgubiri pentru lipsa de folosință sau prejudiciul moral, în timp ce altele au fost respinse din cauza lipsei relei credințe a debitorului. Curtea subliniază că buna credință nu poate compensa neexecutarea. De asemenea, faptul că nu s-a obținut executarea hotărârilor și incertitudinea momentului exproprierii reprezintă o încălcare a art. 1 Prot. 1, iar statele pot expropria, dar lipsa totală a compensației nu este justificată.
Dacă titularul nu poate exercita dreptul său din partea statului, autoritatea are obligația de a compensa proprietarul în mod corespunzător. Indiferent dacă analiza se face în raport cu obligațiile pozitive ale statului sau cu denunțarea ingerințelor, principiul de echilibru între interesele individului și cele ale societății, cu o marjă de apreciere în favoarea autorităților, trebuie să stea la bază (CEDO 2004). Atâta timp cât măsura publică implică o sarcină disproporționată și nejustificată, aceasta poate însemna încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
Chiar dacă servituțile administrative sunt legale, ele nu sunt lipsite de costuri fără o dispoziție expresă de gratuitate atunci când produc prejudicii; proprietarul pierde posibilitatea reală de folosință a bunului, iar această pierdere trebuie compensată.
O altă problemă este dacă despăgubirea trebuie să se raporteze la categoria de folosință actuală a terenului, adesea considerat arabil din cauza infiltrației stâlpului sau a conductei, sau la categoria de folosință de la momentul preluării, când terenul era intravilan. Întrucât Legea nr. 10/2001 este o normă specială de reparație pentru prejudiciile cauzate de regimul comunist, în mod normal ar trebui să se aplice categoria de folosință de la momentul preluării. Jurisprudența, însă, include opinii care susțin luarea în considerare a categoriei actuale de folosință și evaluarea gradului de afectare (total sau parțial al folosinței).
În concluzie, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în situațiile în care terenurile restituite sunt afectate de servituți administrative evidențiază o tensiune reală între aparența de reparare și realitatea exercițiului dreptului de proprietate. Restituirile în natură s-au efectuat formal, însă efectivitatea dreptului este adesea limitată de obstacole materiale și juridice ce nu pot fi ignorate. În absența unor norme explicite referitoare la gratuitatea acestor servituți, interpretarea art. 621 C. civ., împreună cu jurisprudența CEDO, indică faptul că despăgubirea este nu doar posibilă, ci necesară.
Acest articol a fost elaborat de o echipă de specialiști în drept civil și proprietate, oferind o abordare informată asupra temei discutate.
Acest material este susținut de o echipă de profesioniști în dreptul proprietății și drept civil.
