Locuitorii de la poalele vulcanilor ne demonstrează cât de târziu observăm declinul democrației

Căderea Zidului Berlinului din 1989 a facilitat democratizarea în numeroase țări din Europa de Est, inaugurând o eră de expansiune a democrației liberale globale, pe care unii cercetători au definit-o ca „sfârșitul istoriei”. Această idee sugerează că evoluția politicii umane se desfășoară pe un traseu constant, iar democrația liberală occidentală ar fi culminarea acestei evoluții. Totuși, realitatea s-a dovedit a fi diferită, conform cercetătorilor Ralph Hertwig, director la Institutul Max Planck pentru Dezvoltarea Umană, și Stephan Lewandowsky, șef al catedrei de Psihologie Cognitivă la Universitatea din Bristol, în revista The Conversation.

Cercetătorii remarcă faptul că ultimii 20 de ani nu au fost caracterizați de o evoluție constantă și nu pot fi considerați sfârșitul istoriei. De asemenea, ascensiunea tot mai mare a partidelor de extremă dreapta în diverse democrații – inclusiv în Franța, Finlanda, Olanda și Germania – a transformat „sfârșitul istoriei” într-un potențial sfârșit al democrației.

Hertwig și Lewandowsky discută despre o problemă complicată: „Ce anume îi determină pe atât de mulți europeni să se distanțeze de un sistem politic care a reușit să reconstruiască continentul după Al Doilea Război Mondial și l-a transformat în cea mai prosperă piață unică din lume?”

Cercetătorii indică multiple motive, de la crize economice și creșterea inegalităților, la influența negativă a rețelelor sociale asupra comportamentului politic și încălcarea normelor democratice de către elite. Totuși, un aspect ce merită o atenție sporită este puterea experienței personale.

Impactul experiențelor personale asupra comportamentului uman

În ultimele două decenii, specialiștii în științe comportamentale au identificat modul în care acțiunile noastre sunt influențate de experiențele trăite. Emoțiile precum durerea, plăcerea, recompensele, pierderile și cunoștințele dobândite prin experiențe directe ne ajută să ne evaluăm acțiunile din trecut și să ne orientăm perpectivele viitoare.

O experiență pozitivă legată de o anumită alegere crește șansele ca aceasta să fie repetată, în timp ce o experiență negativă le diminuează. Cartografierea experiențelor umane – pentru a înțelege mai bine riscurile asumate – poate explica comportamente riscante, cum ar fi construirea de locuințe în zone cu risc de inundații, în regiuni seismice sau chiar la poalele unui vulcan activ, conform cercetătorilor.

Ultima erupție majoră a Vezuviului a avut loc acum 81 de ani. Acest vulcan este recunoscut ca având unul dintre cele mai ridicate riscuri din lume, și totuși, aproximativ 700.000 de oameni locuiesc în zona considerată cea mai periculoasă, părea că ignorând avertizările vulcanologilor.

Cercetătorii sugerează că, pentru a înțelege această „complacere” în fața unei posibile catastrofe, trebuie să analizăm experiențele individuale și colective în legătură cu riscurile implicate. Majoritatea locuitorilor zonei roșii nu au experimentat personal o erupție a Vezuviului, iar viața lor cotidiană le oferă, probabil, un sentiment confortabil de „totul este în regulă”.

Multe studii psihologice au validat modul în care acest comportament cotidian influențează percepția noastră asupra riscurilor. Tindem să subestimăm probabilitatea și impactul evenimentelor rare din cauza tocmai a rarității acestora.

Nepregătiți pentru pericole neobișnuite

Evenimentele extrem de rare și catastrofale, în special în domeniul financiar, sunt denumite „lebede negre”. Neglijarea acestora a dus la reglementări bancare deficitare și la colapsuri financiare devastatoare, cum a fost criza globală din 2008.

Locuitorii din Europa de Vest au experimentat democrația și o prosperitate în creștere de peste 70 de ani. Până acum, ei au fost feriți de experiențele directe ale preluărilor autocratice și, prin urmare, pot subestima riscurile ce amenință democrația.

Paradoxal, succesul democrațiilor poate semăna și semințele destrămării lor, explică creatorii studiului, având în vedere similitudini cu paradoxul prevenirii bolilor: succesul măsurilor preventive, precum vaccinurile, poate diminua percepția necesității lor, generând astfel complacere și ezitare.

Între erodarea unei democrații și experiențele cetățenilor existența o legătură gravă. „Așa cum sugerează istoria, democrațiile nu dispar brusc, ci suferă un declin treptat, cu o lovitură după alta, până ajung la un punct critic”, subliniază cercetătorii.

Publicul nu va percepe un risc la democrație dacă un lider politic încalcă o normă. Totuși, tolerarea încălcărilor repetate ale normelor de către elitele politice, pe fondul intensificării retoricii agresive și propagării de informații false, fără măsuri punitive ulterioare, poate duce la repercusiuni severe.

„Democrațiile aparent stabile pot cădea în autocrație”

„La fel cum o centrală nucleară poate părea că operează în condiții de siguranță până când ultima supapă de siguranță cedează, democrațiile pot părea stabile până în momentul în care alunecă în autocrație”, adaugă Hertwig și Lewandowsky.

O abordare pentru a contracara aceste provocări ar fi simularea experiențelor de risc, chiar dacă indirect. De exemplu, centrele de pregătire pentru dezastre din Japonia creează simulări pentru a reproduce dimensiunile unui cutremur și rapiditatea acestuia, într-un mod în care niciun avertisment nu ar putea realiza.

Ei sugerează că, similar, ar putea fi simulată viața într-un regim autoritar. Europa găzduiește o populație semnificativă de imigranți care au trăit în autocrații, iar aceștia ar putea fi invitați să împărtășească experiențele lor în săli de clasă. Experiențele detaliate povestite de altcineva pot avea un impact profund. De exemplu, vizitarea unor locuri precum fosta închisoare Stasi Hohenschönhausen din Berlin, cu un fost deținut ca ghid, poate oferi perspective unice”, argumentează cei doi cercetători.

Ei menționează că acest lucru este doar una dintre numeroasele modalități prin care se pot recrea experiențele opresive și autoritare, oferind astfel o înțelegere mai profundă celor care nu au trecut prin ele.

„Absența persistentă a evenimentelor riscante poate părea seducătoare și înșelătoare. Totuși, nu suntem constrânși de experiențele pe care nu le-am avut. Putem utiliza și puterea pozitivă a experienței pentru a ne apăra sistemele democratice”, conchid cercetătorii.