Ministerul Finanțelor lansează titlurile Fidelis la BVB, cu o valoare totală de 1,6 miliarde lei, emise în iunie

Ministerul Finanțelor lansează titlurile Fidelis la BVB, cu o valoare totală de 1,6 miliarde lei, emise în iunie
Titluri de Stat Fidelis

Ministerul Finanțelor (MF) a reușit să atragă 537 milioane lei și aproape 222 milioane euro prin intermediul a șapte emisiuni de titluri de stat pentru populație, denumite FIDELIS, în cadrul celei de-a cincea oferte publice din acest an pe piața de capital. Titlurile de stat Fidelis emise în luna iunie au început tranzacționarea la Bursa de Valori București vineri, iar următoarea ofertă este preconizată pentru prima decadă a lunii iulie.

  • De la începutul programului în august 2020, Ministerul Finanțelor a reușit să atragă de la populație suma de 51,6 miliarde lei (aproximativ 10,5 miliarde euro), dintre care 10,7 miliarde lei (2,1 miliarde euro) au fost obținute în anul curent.

În cadrul celei de-a cincea oferte primare de vânzare de titluri de stat pentru populație FIDELIS, desfășurată prin Bursa de Valori București, Ministerul Finanțelor a adunat 537 milioane lei și aproximativ 222 milioane euro (suma totală estimată fiind de 1,6 miliarde lei – 330 milioane euro).

„Programul FIDELIS continuă să se bucure de interes, având o tendință ascendentă în cadrul edițiilor derulate lunar de Ministerul Finanțelor. Aceasta este cea de-a treia ediție ca performanță dintre cele cinci din acest an. Extinderea opțiunilor de maturitate din ediția iunie permite investitorilor să-și diversifice portofoliile, reflectând evoluțiile recente de pe piețele naționale și internaționale. De asemenea, suntem încântați că prin tranșele speciale destinate donatorilor de sânge, reușim să atragem noi investitori în piața de capital și să sprijinim un demers social important. Avem încredere în investitorii FIDELIS și în colaboratorii noștri și ne angajăm să le oferim condiții favorabile, contribuind astfel la dezvoltarea pieței de capital”, a declarat Tanczos Barna, Viceprim-ministru și Ministru al Finanțelor.

„Titlurile de stat Fidelis sunt esențiale pentru dezvoltarea durabilă a pieței de capital din România. Prin emisiuni recurente și listarea la Bursa de Valori București, Ministerul Finanțelor nu doar că oferă o opțiune sigură pentru economii, dar și un semnal că piața de capital este esențială în finanțarea statului. Fidelis contribuie la diversificarea bazei de investitori, creșterea lichidității și promovarea unei culturi investiționale solide într-un mediu transparent. Felicităm Ministerul Finanțelor și partenerii pentru acest succes”, a afirmat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.

„Rolul Bursei constă în crearea de legături între capital și oportunități. Fidelis reprezintă un exemplu concret de colaborare eficientă între sectorul public și cel financiar, benefică pentru economia românească și pentru cetățenii care aleg să investească. Această inițiativă întărește legătura dintre Stat și piața de capital, facilitând o comunicare mai directă și responsabilă între cetățean și finanțele publice. Suntem mândri că Bursa de Valori București joacă un rol activ în acest proces și continuăm să sprijinim inițiativele care apropie economia reală de investitori”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de un consorțiu care include BT Capital Partners (Lead Manager), Alpha Bank România, BCR, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille și Banca Transilvania, alături de Libra Internet Bank.

„Observăm o creștere constantă a interesului investitorilor persoane fizice pentru planificarea financiară pe termen lung și diversificarea portofoliilor. Maturitățile extinse și randamentele atractive contribuie la formarea unei relații eficiente cu banii, printr-o mai bună înțelegere a riscurilor și o educație financiară sporită. Continuăm să sprijinim această tendință prin transparență, informații relevante și soluții adaptate nevoilor clienților noștri”, a menționat Andrei Ionuț Popescu, Director Executiv Piețe Financiare BCR.

În cadrul ofertei desfășurate între 6 și 16 iunie, românii au înregistrat peste 17.600 de ordine de subscriere pentru titlurile de stat, atât în lei, cât și în euro.

Detalii despre caracteristicile titlurilor de stat sunt prezentate în tabelul inclus.

Veniturile provenite din dobânzi și câștigurile de capital sunt scutite de impozit.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani au avut posibilitatea de a investi în emisiunea de titluri de stat Fidelis până la închiderea ofertei.

Cum pot verifica titlurile achiziționate în ofertă?

Cele achiziționate printr-o bancă sau firmă de brokeraj, fără un contract de prestări servicii de investiții financiare, sunt înregistrate în evidențele Depozitarului Central pe numele deținătorului. Dacă au fost cumpărate printr-un contract de servicii financiare, acestea sunt în contul de tranzacționare al deținătorului.

Ce opțiuni există pentru titlurile de stat?

Aceste titluri pot fi păstrate până la maturitate sau deținătorii le pot vinde sau cumpăra și altele în orice şedinţă de tranzacţionare pe BVB, printr-unul dintre intermediarii autorizaţi.

Dacă deținătorii doresc să păstreze titlurile, au două opțiuni:

• Vor primi dobânda anuală iar la maturitate li se va returna principalul, dacă subscrierea a fost realizată printr-o bancă sau firmă de brokeraj, fără un contract de prestări servicii.

• Pot deschide un cont de tranzacționare la o bancă sau firmă de brokeraj, semnând un contract de prestări servicii de investiții financiare, și pot transfera titlurile de la Depozitarul Central în acest cont. Aici, deținătorii vor primi cuponul anual, iar la finalul maturității vor primi principalul.

Cum pot vinde sau cumpăra titluri de stat după încheierea ofertei?

Tranzacțiile la BVB se desfășoară între cumpărători și vânzători prin platforma de tranzacționare. Pentru a efectua o cumpărare sau vânzare, investitorii trebuie să aibă un cont la o bancă sau firmă de brokeraj. Lista intermediarilor autorizați pentru tranzacționare se găsește pe site-ul BVB.

Cum pot afla prețul curent al titlurilor?

Prețul titlurilor poate fi verificat pe site-ul Bursei de Valori București, introducând simbolurile relevante în căsuța de căutare:

R2706B – pentru titlurile de stat pentru donatori, în lei și cu maturitate de 2 ani

R2706A – pentru titlurile de stat în lei cu maturitate de 2 ani

R2906A – pentru titlurile de stat în lei cu maturitate de 4 ani

R3106A – pentru titlurile de stat în lei cu maturitate de 6 ani

R2706AE – pentru titlurile de stat în euro cu maturitate de 2 ani

R3006AE – pentru titlurile de stat în euro cu maturitate de 5 ani

R3206AE – pentru titlurile de stat în euro cu maturitate de 7 ani

Recomandari
Show Cookie Preferences