O abordare inovatoare a paradoxului lui Fermi: Extratereștrii ar putea fi deja printre noi, dar nu putem să-i percepem
Numerose teorii au fost formulate pentru a răspunde la celebra întrebare a lui Fermi, care evidențiază paradoxul între imensitatea universului și absența dovezilor privind civilizațiile inteligente, în afara omenirii. Totuși, un răspuns surprinzător propus de Vojin Rakic, cercetător la Universitatea din Belgrad, sugerează altceva, fiind detaliat recent într-un studiu publicat în International Journal of Astrobiology.
Cercetătorul afirmă că toate încercările anterioare de a explica paradoxul pleacă de la concepte greșite, specific antropocentrismului. Aceasta presupune că omul se află într-o poziție centrală în univers și în ceea ce privește apariția vieții.
Conceptul de antropocentrism are rădăcini adânci, înglobând idei care se întind pe parcursul a cel puțin 2.500 de ani, având ca pionier pe Protagoras din Grecia antică, care, conform lui Platon, a enunțat „omul este măsura tuturor lucrurilor”.
Acest mod de gândire sugerează că înțelegerea umană este superioară sau chiar singura formă de înțelegere. Vojin Rakic subliniază că oamenii de știință au căzut în capcana antropocentrismului, ceea ce face imposibilă evaluarea inteligențelor extraterestre dintr-o perspectivă umană, o viziune care, deși onorează specia noastră, rămâne limitată.
Chiar și în scenariile care presupun civilizații ce dezvoltat tehnologie avansată pentru a-și ascunde prezența, se face tot o referire la limitele observației umane. Autorul studiului descrie aceasta ca fiind un cerc vicios.
Posibile explicații ale paradoxului lui Fermi
Una dintre cele mai populare explicații pentru paradoxul lui Fermi este cunoscută sub numele de „Ipoteza Pământului rar”. Aceasta sugerează că evoluția vieții multicelulare, culminând cu inteligența umană, a fost un proces extrem de rar. Combinația circumstanțelor astrofizice și geologice care a condus la acest rezultat este fie improbabilă, fie chiar unică în univers, ceea ce implică fie că suntem singuri, fie că existența civilizațiilor inteligențe este extrem de limitată.
O altă explicație, „Ipoteza inteligenței rare”, pornește de la aceeași idee, afirmând că viața poate fi comună în cosmos, dar evoluția inteligenței avansate necesită condiții excepționale.
Pe planeta noastră, nu doar oamenii demonstrează inteligență; delfinii, primatele și cefalopodele au și ele un nivel ridicat de inteligență, dar nu pot construi structuri precum zgârie-nori sau să dezvolte zboruri cosmice. Așadar, șansele ca civilizații avansate tehnologic să existe în univers sunt minime.
Există, de asemenea, „Ipoteza anihilării vieții”, care nu susține raritatea inteligenței superioare, ci riscurile ce amenință existența acesteia. Un exemplu emblematic rămâne impactul asteroidului gigant care a dus la dispariția dinozaurilor.
Este important de menționat că, deși acest caz nu implică civilizații inteligente, un astfel de eveniment în prezent ar avea repercusiuni similare. Această situație s-ar repeta și în cazul unor supervulcani, schimbări climatice extreme sau alte evenimente catastrofale.
Frecvența acestor fenomene sugerează că multe forme de viață inteligentă ar fi fost distruse înainte de a dezvolta mijloacele de comunicare interstelară.
Tendința autodistrugerii formelor avansate de inteligență reprezintă o altă ipoteză. Distrugerea provocată de tehnologie sau de conflicte interne poate avea efecte devastatoare.
Dezvoltarea capacității de a călători între stele ar putea expune specia la mai multe riscuri, cum ar fi contaminarea, epuizarea resurselor sau erori în utilizarea inteligenței artificiale.
Stephen Hawking a adus în discuție un tren de gândire alternativ în această privință, sugerând că acumularea cunoștințelor ar putea deveni atât de importantă încât transmiterea lor să devină irelevantă, ceea ce ar conduce la instabilitate.
De asemenea, tendința de a distruge alte specii este un scenariu plauzibil. Istoria umană demonstrează că specia noastră a avut momente în care a considerat alte forme de viață ca amenințări, acest comportament putând duce la anihilarea civilizațiilor inteligente.
Barierele în comunicare
O alternativă la ipotezele anterioare este imposibilitatea civilizațiilor de a comunica. Incompatibilitatea tehnologică ar putea face ca o civilizație avansată să folosească un sistem de comunicație perceput ca inexistent de către oameni. Alternativ, semnalele pot fi transmise într-un interval de timp atât de scurt că devine aproape imposibil să fie observate.
O altă barieră majoră este distanța enormă dintre lumi, precum și avansul tehnologic. Este posibil ca specii inteligente să fi realizat un nivel de evoluție care să depășească forma fizică, transferându-și conștiința în medii virtuale, lăsând astfel omenirea fără instrumente pentru a comunica.
Lipsa resurselor necesare pentru a construi colonii interstelare reprezintă, de asemenea, o limitare. Fără o capacitate de comunicare între sistemele solare, formele avansate de viață ar putea trimite doar mesaje simple, greu de detectat.
O soluție alternativă la paradoxul lui Fermi
Printre numeroasele teorii, există și opțiunea că omenirea a avut o perioadă foarte scurtă pentru a „asculta” spațiul cosmic în căutarea semnalelor de la alte civilizații. Sau, de fapt, multe civilizații ar putea fi în căutarea comunicării, dar nu transmit.
Planeta noastră ar putea fi ocolită intenționat, deoarece oamenii sunt percepuți ca o specie periculoasă. Extratereștrii ar putea fi deja prezenți, dar preferă discreția, chiar dacă pot există și „scăpări” ocazionale, cum ar fi cazurile OZN.
Vojin Rakic subliniază că toate aceste teorii derivă din conceptul antropocentric. Observația și înțelegerea umană este limitată, ceea ce complică situația.
Este foarte posibil ca formele de viață extraterestră să adopte forme pe care oamenii nu le pot detecta cu tehnologia actuală. Nu se poate vorbi despre ascunderea voită, ci despre capacitatea noastră limitată de a percepe realitatea.
Aceste entități ar putea trăi în dimensiuni greu de imaginat de către oameni. Această ipoteză este denumită „soluția limitărilor epistemologice umane”.
O analogie ar fi că un vierme nu poate percepe omul așa cum oamenii se percep între ei, astfel formând un exemplu clar al limitelor de percepție.
Există posibilitatea ca extratereștrii să fie capabili să interacționeze cu oameni, dar prin metode inaccesibile percepției umane. Din această cauză, este plauzibil ca inteligențe avansate să existe în jurul nostru fără ca noi să realizăm.
Astfel, oamenii ar putea experimenta efectele acțiunilor acestor forme de viață, dar să rămână ignoranți la existența lor.
Provocările percepției dimensionale
Vojin Rakic afirmă că oamenii sunt dotați cu capacitatea de a percepe trei dimensiuni. În contrast, un vierme poate experimenta doar o dimensiune, iar entitățile mai avansate ar putea percepe chiar și mai multe.
În plus, percepția timpului este o altă problematică. Oamenii percep doar o dimensiune a timpului, având o viziune limitată asupra trecutului și o idee vagă despre viitor, dar nu pot anticipa evenimentele.
Este posibil ca să existe dimensiuni de timp pe care nu le putem observa. Conceputul de spațiu-timp ar putea include multe alte dimensiuni, iar noi suntem incapabili să ne imaginăm un univers cu doar două dimensiuni, iar multe mai puțin cu mai mult de trei.
Din această perspectiva, comparativ cu specii care pot percepe aceste dimensiuni, suntem pe aceeași treaptă cu viermele, care nu poate experimenta decât o dimensiune.
În astfel de universuri paralele, ar putea exista chiar și oameni, dar cu niveluri de inteligență superioare.
Concluzia finală este că paradoxul lui Fermi continuă să fie un paradox doar dacă este privit dintr-o perspectivă antropocentrică.