Trump ar putea prelungea termenul pentru aplicarea tarifelor vamale, după o amânare de 90 de zile.

Guvernul Statelor Unite ar putea să extindă termenul stabilit pentru 9 iulie, când se estimează că vor intra în vigoare tarifele pe importurile din zeci de țări, conform unei declarații făcute de Casa Albă.
Întrebată despre aceste taxe, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a menționat că suspendarea „ar putea fi extinsă”. „Decizia finală îi aparține președintelui”, a completat ea, conform surselor de presă.
În scopul protejării industriei interne, președintele american Donald Trump a impus, începând cu revenirea sa în funcție, taxe vamale pe anumite sectoare, inclusiv pentru oțel și aluminiu.
Începând din aprilie, el a îndreptat atenția și spre mai mulți parteneri comerciali ai SUA, aplicând tarife prohibitive, dar a decis ulterior să suspende aceste măsuri până pe 9 iulie, în timp ce continuă negocierile comerciale.
„Termenul limită nu este definitv”, a subliniat joi Karoline Leavitt.
Conform purtătoarei de cuvânt, „presedintele poate propune pur și simplu un acord acestor țări, în cazul în care ele nu inițiază unul înainte de termenul limită”.
Aceasta înseamnă că Donald Trump este capabil să „aleagă un nivel al tarifelor vamale reciproce pe care îl consideră benefic pentru Statele Unite”, a explicat ea.
Referitor la progresul negocierilor comerciale, Karoline Leavitt a asigurat că reprezentantul Casei Albe pentru Comerț, Jamieson Greer, „depune eforturi susținute” și a avut „discuții productive cu mulți dintre principalii noștri parteneri comerciali”.