Un artist român celebru, revenit acasă după 30 de ani, împărtășește experiențe culturale din Occident

După 30 de ani petrecuți în Germania, cântând pe scenele internaționale, tenorul Daniel Magdal (54 de ani) a decis să revină în România, unde se dedică predării muzicii și continuării activității sale muzicale. Într-un interviu, artistul dezvăluie detalii despre cariera sa în Germania, țară recunoscută pentru numărul mare de opere și teatre muzicale, și despre cum percepe diferențele culturale dintre Est și Vest, dar și impresia pe care i-a lăsat-o Opera Națională București după ani de experiență peste hotare.

• „Când lucrezi la un teatru din Berlin, poți câștiga lunar în jur de 5000 de euro, iar la un teatru dintr-un oraș de 100.000 de locuitori, probabil 1800 de euro”, detaliază Daniel Magdal despre remunerația artiștilor de operă în Germania. „Nu poți dicta cum să se îmbrace spectatorii, dar în mod normal, cei care vin la operă știu că se așteaptă un anumit nivel de eleganță”, a menționat tenorul în legătură cu o campanie recentă a Operei Române privind eticheta vestimentară a spectatorilor.

– Domnule Daniel Magdal, de ce ați decis să plecați în Germania în 1992, imediat după finalizarea studiilor? Nu era România o țară potrivită pentru un tânăr tenor?– Daniel Magdal: Era mai puțin adecvată la acea vreme. Ca proaspăt absolvent de Conservator, ai aspirații și vise. Pe deasupra, situația economică din acea perioadă era dificilă, iar plecarea în străinătate părea un vis imposibil de atins. Așa că, am terminat facultatea în vara lui 1991 și, până în toamna anului următor, am luat decizia să plec.

– Cum a fost prima dumneavoastră întâlnire cu lumea culturală germană? Ce diferențe ați observat față de România?– Inițial, nu aveam nicio idee despre cum este viața în străinătate. Când am ajuns acolo, am descoperit că Germania era un adevărat paradis pentru cântăreții de operă, un loc unde diferențele în comparație cu România erau imense. Societatea germană funcționa diferit, și am plecat în fosta Republică Federală. Chiar dacă era unificată, diferențele erau destul de evidente.

Mă aflam în inima unei democrații occidentale, o lume complet distinctă de ce cunoșteam. Era o libertate de exprimare și o libertate de a trăi neasemuită cu ce trăisem înainte, unde mereu aveam senzația că cineva ne supraveghează sau că suntem cenzurați în exprimare. Diferențele erau uriașe, mai ales pentru cineva ca mine, venit dintr-o perioadă dificilă.

– De ce considerați Germania un refugiu ideal pentru cântăreții de operă?– Germania se mândrește cu cele mai numeroase opere și teatre muzicale. Instituțiile naționale din marile orașe precum Berlin, München, Hamburg și Stuttgart coexistă cu teatrele din localitățile mai mici. Aproape fiecare oraș și-a permis odată să dețină un teatru muzical, deși în prezent, din motive economice, multe s-au închis. Totuși, Germania continuă să fie un loc atrăgător pentru artiștii lirici.

Preconcepțiile despre poporul german și realitatea percepută de un artist

– Concertând în locații diverse precum Viena, Londra, Osaka și Tokyo, cum ați observat diferențele de atitudine ale publicului?– Publicul de pretutindeni reacționează la fel. Indiferent de loc, cei care apreciază actul artistic te primesc cu deschidere. Pentru mine, publicul românesc oferă o căldură aparte, dar nu pot să spun că publicul din alte țări nu e la fel de cald.

Mulți spun că germanii sunt reci, dar este un mit perpetuat de cei care nu i-au cunoscut cu adevărat. Odată ce am învățat mai bine limba, am descoperit cât de plin de umor este poporul german.

În esență, reacțiile față de artă sunt universale, indiferent de locație.

Amintiri din carieră: Debutul la Deutsche Oper Berlin

– În afara scenei românești, ați avut un moment de referință în cariera dumneavoastră?– Debutul meu la Deutsche Oper Berlin rămâne un punct culminant. Este, în opinia mea, cea mai prestigioasă operă din Germania. Cu trei mari scene de operă – Deutsche Oper Berlin, Staatsoper și Komische Oper – Berlin este un loc râvnit. Debutul meu acolo, în 2007, în rolul lui Enea din „Les Troyens”, a fost poate cel mai frumos moment profesional al vieții mele.

– Recent, la Opera Națională București a avut loc o dezbatere privind vestimentația adecvată pentru spectatori. Din experiența dumneavoastră, este frecvent ca o operă să ceară un anumit stil vestimentar? Cum se prezintă publicul german la operă?– Disciplina vestimentară este un subiect interesant. La Scala di Milano a amintit publicului că există un cod vestimentar, mai ales pentru turiști. Spectacolele de operă au o anumită solemnitate, și e firesc să fie cerută o ținută decentă. Totuși, nu ar trebui să fie impusă. Trăim într-o societate civilizată.

Un regulament intern ar putea ghida ținuta publicului, și instituțiile au drepturile lor, dar e important să existe flexibilitate. Când mergi la operă, este de dorit o ținută respectabilă, fără a fi neapărat formală.

– Cum este interacțiunea între un solist de operă și autoritățile din Germania? La noi, artiștii se pensionează la 55 de ani, dar cum stau lucrurile acolo?– În Germania, pensionarea nu depinde de profesie; toată lumea se retrage la 67 de ani. Asta implică și plata unor contribuții mari către stat, 53% din venituri. Totuși, la final, primești o pensie corespunzătoare contribuțiilor tale.

Viața artiștilor de operă în Germania: realități și provocări financiare

– Cum trăiesc cântăreții de operă din Germania în comparație cu cei din România? Își permit un trai decent?– Nu am investigat personal situația financiară a colegilor, dar fiecare trăiește în funcție de câștiguri. Există câțiva artiști de vârf cu salarii mari, dar majoritatea au venituri normale. Suma depinde de statutul teatrului în care performezi. La Berlin, se poate câștiga undeva la 5000 de euro lunar, iar într-un oraș mai mic, circa 1800 de euro. Costurile de trai variază, așa cum se întâmplă oriunde.

– După o colaborare începută în 2004, în 2018 ați devenit parte a Operei Naționale București. Cum vi se pare acum scena românească, după anii petrecuți în Vest?– Din perspectivă românească, Opera Națională București a fost mereu un etalon al excelenței. Am dorit dintotdeauna să cânt aici. Înainte de a pleca, eram prea tânăr, însă cariera mea s-a dezvoltat în Germania. Întâlnirea cu soprana Elena Moșuc a dus la colaborarea cu maestrul Ludovic Spiess. Am găsit un nivel artistic foarte ridicat și oameni dedicați. Diferențele cu Vestul sunt minore în domeniul nostru.

Era digitală și studenții de muzică: provocări și perspective

– În plan profesional, regretați schimbul Vestului pe România?– Nu, nu am regrete că am revenit în România. Continui să îmi practic meseria aici, unde am învățat și m-am format muzical.

– Fiind profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București, cum comparați studenții de astăzi cu cei din perioada studiilor dumneavoastră?– E o întrebare complexă. Acum, sunt multe locuri disponibile la admitere. Când am fost admis, erau doar câteva locuri la seral. Astăzi, sunt anual aproximativ 30 de locuri. Sigur, unii studenți par să vină doar pentru a-și trece anii academici, dar există mulți excepțional de talentați și dornici să reușească.

Oportunitățile sunt cele care s-au schimbat; materialul uman este același. Cei care vor să învețe pot reuși prin diligență. Comportamentul actualilor studenți este similar cu al meu; chiulesc uneori, dar altfel interacționăm acum – mai informali, poate mai puțin conștienți de gravitatea nereușitei la studii. Important este să investească în educație, altfel vor avea dificultăți în viitor.

– Ați vorbit despre oportunități pentru studenți. Cum se compară acestea cu cele din 1992? Le-ați recomanda să plece, așa cum ați făcut dumneavoastră?– Le-aș sfătui să exploreze toate oportunitățile. Acum, este mai ușor să accesezi șansele internaționale. În trecut, doar cu o invitație și viză puteai pleca. Astăzi, fiecare tânăr pasionat poate merge unde găsește șansa potrivită.

Cine este Daniel Magdal: un parcurs remarcabil în muzica de operă

Absolvent al Liceului de Artă „Octav Băncilă” și al Academiei de Artă „George Enescu”, Daniel Magdal și-a început cariera ca solist la Opera Națională din Iași. El a cântat pe scene din Europa, Asia și America și activează ca profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București. De asemenea, a fost director general adjunct și director artistic la Opera Națională București.