Povestea unui institut literar românesc: Supraviețuind cu resurse limitate

„Prețul unui volum de 100 de euro reprezintă o fracțiune semnificativă din salariul unui asistent”, afirmă Mihai Iovănel, un cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. Conform acestuia, site-urile de piraterie au jucat un rol vital în susținerea cercetării în România.

• Fondat de G. Călinescu în 1948, institutul funcționează cu un buget de 3,6 milioane de lei, majoritatea fondurilor fiind direcționate către salariile celor 36 de angajați.
• O cercetătoare a explicat că nu a primit niciodată fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la conferințe internaționale.
• Un proiect important al institutului este digitalizarea Dicționarului General al Literaturii Române și altor lucrări majore.

Institutul își are sediul la parterul clădirii Academiei Române, în apropierea Palatului Parlamentului. Un coridor întunecat conduce către această instituție fondată de G. Călinescu în 1948.

La momentul înființării, faimosul critic literar se afla într-o relație tensionată cu mediul universitar românesc, marcat de influența sovietică. După dispariția primului director, institutul a preluat numele său emblematic și este acum sub conducerea profesorului Lucian Chișu.

Astăzi, aici își desfășoară activitatea 26 de cercetători, jumătate dintre aceștia fiind asistenți de cercetare, susținuți de un personal administrativ de 10 persoane. Salariile nete variază de la 4000 la 7000 de lei, în funcție de gradul de științificitate al cercetătorilor.

Finanțare inexistentă pentru participarea la evenimente internaționale

Institutul este organizat în patru departamente, fiecare explorând un aspect specific al literaturii române:

– Departamentul de cronologie a explorat evenimentele literare din perioada 1944-2012, analizând opere, conflicte între scriitori și evenimente mediatice, o resursă utilă pentru a înțelege contextul în care au fost scrise lucrările acelei perioade.

– Un alt departament contribuie la îmbogățirea Dicționarului General al Literaturii Române cu autori și concepte subreprezentate în edițiile anterioare.

– Există, de asemenea, un departament dedicat realizării edițiilor critice ale operelor scriitorilor români, care include texte analizate critic și informații de fond.

– Ultimul departament studiază interacțiunile literaturii române cu literaturile străine. Cercetătoarea Teodora Dumitru investighează influențele americane precum corectitudinea politică și feminismul în media românească post-2000.

Teodora Dumitru subliniază că lipsa fondurilor este un obstacol major, mai ales când vine vorba de participarea la conferințe internaționale. Ea precizează că de la începutul activității sale, în 2013, nu a beneficiat de deconturi pentru deplasări sau diurne.

Cărțile personale, o necesitate pentru cercetători

Proiecte precum „Prezervarea și valorificarea patrimoniului literar românesc prin soluții digitale” vizează crearea unei platforme care să ofere acces la Dicționarul General al Literaturii Române și alte opere critice ale unor autori români de renume.

Această inițiativă este realizată în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică și Universitatea Politehnică din București.

Un alt proiect vizând literatura română veche, denumit INTELLIV, este în stadiu de dezvoltare.

Mihai Iovănel, critic literar și autor al unei lucrări fundamentale despre istoria literaturii române contemporane, activează în institut din 2001, perioadă în care instituția avea peste 40 de cercetători.

L-am găsit lucrând la biroul său, un spațiu modest plin de cărți, ocupându-se de adăugările la Dicționarul General al Literaturii Române. Acesta explică importanța includerii autorilor și conceptelor care nu au fost evidențiate în edițiile anterioare.

Iovănel constată ca lipsa resurselor afectează cercetarea: „Numeroase cărți le-am cumpărat din bani proprii de la anticariat, fiind singura metodă de a le obține”.

Cercetarea românească și resursele limitate de acces la informații

„Pentru cercetători, opțiunile sunt limitate: fie accesezi cărțile piratate de pe site-uri străine, fie le achiziționezi personal, în contextul unor prețuri prohibitive.

Un volum care costă 100 de euro echivalează cu o parte semnificativă dintr-un salariu de asistent. Realitatea este că pirateria a fost un colac de salvare pentru cercetarea românească, inclusiv pentru universități. Dacă accesul la aceste site-uri ar fi blocat, cercetarea ar avea de suferit enorm.

Multe publicații necesare sunt inabordabile prin biblioteci, în timp ce abonamentele la publicațiile internaționale nu au fost reînnoite de ani de zile”, spune Iovănel.

Cercetătorul subliniază absența rolului Academiei Române în promovarea intereselor cercetătorilor.

„Avem aproximativ 2000 de cercetători la nivel național. Reprezentarea sindicală este deficitară, Această misiune ar trebui să fie susținută de Academia Română, care, deși și-a pierdut o parte din valoarea sa în ochii publicului, încă deține autoritatea de a influența deciziile guvernamentale.

Este imperativă o transformare a cercetării, care să se alinieze cu interfața digitală, pentru a menține relevanța în prezent”, afirmă Iovănel.

Cercetarea academică umple golurile pe care piața privată le ignoră

Potrivit lui Iovănel, cercetarea este crucială pentru a îndeplini nevoi nesatisfăcute de piața privată, cum ar fi edițiile critice. Autorii precum Mircea Eliade și Emil Cioran, ce au legături cu Mișcarea Legionară, necesită o interpretare contextualizată.

„În cazul acestor scriitori, edițiile critice sunt indispensabile. Lipsa contextului reduce mult din înțelegerea operelor. Acesta este un domeniu în care doar un institut specializat poate asigura resursele necesare, îmbunătățind cunoștințele accesibile publicului și educației. Dar este nerezonabil să așteptăm realizări remarcabile când cercetarea este subfinanțată”, a subliniat Mihai Iovănel.

Analiza detaliată a manuscriselor lui Camil Petrescu

Pe coridorul adiacent biroului lui Mihai Iovănel se află biblioteca institutului, o mare parte din colecția sa provenind din donații. Acolo l-am întâlnit pe George Neagoe, un asistent de cercetare care din 2008 lucrează la o nouă ediție a romanului „Un om între oameni” de Camil Petrescu. „Proiectul conține trei volume extinse, totalizând 700 de pagini. Mă concentrez asupra genezei, receptării și reperelor bibliografice incluse în ediție”.

Cea mai mare dificultate este accesul la sursele necesare.

„Abordarea textului în contextul său istoric, înțelegând normele ortografice ale perioadei și modificările ulterioare, este esențială pentru asimilarea corectă a informațiilor. În cazul acestui roman, am consultat caietele în care Camil Petrescu a notat ideile sale, inclusiv referințele la lucrările utilizate”, ne-a explicat el.

Inevitabil, discuția a atins și problema fondurilor. Neagoe a recunoscut că a trebuit să-și plătească un abonament la Arcanum pentru a avea acces la resurse esențiale.

Problemele structurale ale institutului și provocările promovării interne

Directorul Lucian Chișu este de părere că instituția este subdimensionată. Una dintre provocări este că nu poate promova asistenții de cercetare din cauza restricțiilor de angajare impuse de stat.

„Asistenții de cercetare sunt văzuți ca personal auxiliar, însă mulți dintre ei dețin doctorate și sunt autorii unor lucrări semnificative. Deși eligibili pentru posturi mai înalte, nu pot avansa din cauza lipsei concursurilor scoase liber.

Sper să obțin o derogare de la președintele Academiei Române pentru a ușura promovarea celor cu doctorat și publicații.”

Dacă va reuși, Lucian Chișu intenționează să organizeze concursuri interne pentru a permite promovările, eliberând totodată posturi de cercetare științifică.

Cu un buget de 3,6 milioane de lei pentru 2025, o mare parte este destinată salariilor, restul ridicându-se la doar 10.800 de lei pentru bunuri și servicii. Chișu menționează că ar fi necesari cel puțin 30.000 de lei pentru a acoperi nevoile institutului. El și-a exprimat îngrijorarea privind sustenabilitatea salariilor în decembrie.

La ieșirea din institut, atmosfera întunecoasă și coridoarele întortocheate, cu lumini pâlpâitoare, îți amintesc de rădăcinile istorice ale locului. Sala de Consiliu a institutului păstrează mobilierul de epocă și portretele foștilor directori, iar canapele sunt protejate cu sfori roșii, pentru a conserva patrimoniul.