„Un factor stabilizator”: Mâna dreaptă a lui Lavrov oferă noi detalii despre atacul Ucrainei cu racheta hipersonică Oreșnik

„Un factor stabilizator”: Mâna dreaptă a lui Lavrov oferă noi detalii despre atacul Ucrainei cu racheta hipersonică Oreșnik
Momentul în care o rachetă hipersonică Oreșnik a Rusiei lovește o fabrică din domeniul apărării din Dnipro, Ucraina, pe 21 noiembrie 2024. Sursa foto: not supplied / WillWest News / Profimedia

Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat miercuri că utilizarea noii rachete balistice cu rază medie, Oreșnik, împotriva Ucrainei a fost imperativă pentru a face auzită poziția Moscovei, conform agenției de presă de stat ruse RIA, citată de Reuters.

Racheta Oreșnik, recent integrată în arsenalul militar al Rusiei, a fost utilizată joia trecută pentru a viza o uzină de armament situată în orașul ucrainean Dnipro.

Rusia a justificat atacul ca răspuns la primele lovituri ale Ucrainei cu rachete americane ATACMS și britanice Storm Shadow asupra țintelor militare din teritoriul său, după ce Kievul a primit undă verde din partea SUA și Marea Britanie pentru a ataca în adâncimea teritoriului rus cu aceste rachete cu o rază de acțiune de 300 de kilometri, conform informațiilor Agerpres.

„Semnalul este clar și evident – opriți-vă, nu mai continuați asta, nu trebuie să le livrați celor de la Kiev tot ce doresc, iar încurajările pentru noi aventuri militare sunt extrem de periculoase”, a declarat Riabkov.

„Administrația actuală a SUA trebuie să pună capăt acestei spirale de escaladare. Este esențial, altfel situația va deveni prea periculoasă pentru toată lumea, inclusiv pentru Statele Unite”, a subliniat adjunctul lui Serghei Lavrov, liderul diplomației ruse.

Kremlinul a comunicat că Rusia nu era obligată tehnic să notifice Statele Unite cu privire la lansarea rachetei Oreșnik, având în vedere că este vorba despre o rachetă cu rază medie. Totuși, Moscova a ales să informeze SUA cu 30 de minute înainte de lansare, conform Reuters.

„Sunt convins că înțelegeți că acest lucru a fost un factor stabilizator în situația extrem de periculoasă în care ne aflăm în prezent. Ne angajăm să menținem această practică și sperăm că și Statele Unite vor acționa în acest sens”, a mai afirmat Riabkov.

„De asemenea, sperăm că astfel de acțiuni vor ajuta la diminuarea riscurilor de erori de calcul sau greșeli grave”, a adăugat viceministrul de Externe al Rusiei.

Rușii continuă pregătirile pentru racheta balistică intercontinentală Sarmat

În altă ordine de idei, agenția de presă rusă de stat TASS a reportat un oficial de la Moscova, care a confirmat că Rusia își continuă lucrările de pregătire pentru racheta balistică intercontinentală Sarmat, parte din arsenalul său nuclear strategic, în vederea introducerii acesteia în serviciu.

Racheta Sarmat este concepută să fie echipată cu focoase nucleare capabile să lovească ținte aflate la mii de kilometri distanță în SUA sau Europa, însă dezvoltarea sa a fost afectată de întârzieri și eșecuri în cadrul testărilor, conform Reuters.

Rămâneți la curent cu cele mai recente evoluții din războiul din Ucraina.

Recomandari
Show Cookie Preferences