Alfred Escher și destinul băncii sale: cum povestea unui fondator se reflectă în instituția pe care a creat-o
Istoria Credit Suisse este o narațiune despre bogății dobândite, pierdute, controverse și acuzații. E, în primul rând, despre oameni, nu doar despre bani. La rădăcina acestei istorii se află Alfred Escher, figura care a modelat Elveția modernă.
Născut pe 20 februarie 1819, într-o familie de comercianți, Escher provenea dintr-o dinastie care a influențat de-a lungul secolelor viața politică a Zürichului. De-a lungul timpului, averile familiei au crescut în parallel cu prosperitatea orașului, iar Escher a fost privit drept un actor-cheie în sfera financiară locală.
La finalul anilor 1780, bunicul său, Hans Caspar Escher-Keller, a fost ruinat de speculații financiare, prăbușind averi și zdruncinând Zürichul.
Tatăl lui Alfred, Heinrich, a studiat în Paris și Londra și apoi s-a îndreptat spre Statele Unite, unde a construit relații cu oameni influenți. Acolo l-a întâlnit pe Jean-Conrad Hottinguer, un bancher francez cu o rețea extinsă în finanțe și diplomație. În primii ani, figura Hottinguer a fost legată de un episod controversat în relațiile dintre SUA și Franța, ce a scos la iveală conflicte diplomatice.
Când a deschis un birou în SUA, Heinrich l-a desemnat pe Escher să conducă activitatea. Acolo, Escher a îmbrățișat idei despre libertate economică, piațe libere și concurență, navigând în preajma unor figuri precum John Adams, George Washington și Thomas Jefferson. Hottinguer a contribuit astfel la evoluția băncilor moderne din Franța, în timp ce Escher își refăcea averea prin investiții în imobiliare și comerț cu cafea. Studii recente de la Universitatea din Zürich arată că familia Escher a deținut o plantație de cafea în Cuba, cu un număr semnificativ de sclavi.
În 1814, Heinrich s-a întors în Zürich, s-a căsătorit și a înființat o familie. Nu a rambursat datoriile moștenite din generația anterioară și a consolidat o avere considerabilă, ridicând o proprietate semnificativă pe malul lacului Zürich.
Fondatorul Credit Suisse a studiat dreptul la Universitatea din Zürich, cu perioade la Bonn și Berlin. A fost activ în cercuri studențești progresiste, promovând dezvoltarea economică, industrială și democratică a Elveției. Cu o disciplină remarcabilă și o ambiție puternică, a fost recunoscut rapid ca o voce influentă în liberalismul radical, iar la vârsta de 25 de ani a intrat în Parlament.
Elveția era o țară mică, fără ieșire la mare, preponderent rurală, și fără un avantaj natural major
Elveția se confrunta cu provocări majore. Era o națiune mică, înconjurată de vecini mai mari, cu un profil rural predominant și resurse relativ limitate. Într-o imagine ce își amintește vremurile, țara ar fi putut să se prăbușească dacă nu ar fi fost reconstruită din temelii.
Escher a avertizat că viitorul trebuie să se bazeze pe comerț liber și pe implicarea sectorului privat pentru a impulsiona dezvoltarea Elveției. Această idee a rămas firul director al carierei sale.
În scurt timp, Escher a devenit figura centrală a scenei politice elvețiene, iar o arie de acțiune primordială a fost extinderea rețelei feroviare naționale. Țările continental avansaseră deja cu programe ample, în timp ce Elveția avea încă doar un număr modest de kilometri de cale ferată.
Escher a avertizat că fără investiții, țara riscă izolarea economică și politică. Susținătorii ideilor sale au sprijinit reformele, însă finanțarea era în continuare o provocare.
Un program masiv de construcție a căilor de cale a început în toată țara.Finanțat de Escher
Un plan amplu de linii ferate a fost lansat la nivel național, finanțat în principal de Escher. Guvernul a fost solicitat să susțină aceste investiții, iar sprijinul său a cântărit în decizie, în final dominând viziunea sa.
În câțiva ani au apărut mai multe companii feroviare, printre care una fondată de Escher însuși, Schweizerische Nordostbahn. Proiectul național de cale ferată a prins avânt în întreaga țară.
Pe măsură ce această creștere se accelera, Escher a susținut extinderea infrastructurii rutiere pentru a susține industrializarea și pentru a consolida un sistem educațional solid, inclusiv înființarea ETH Zurich. De asemenea, a realizat că este nevoie de cantități mari de capital pentru finanțarea noii economii elvețiene.
La început, finanțarea provenea din bănci străine, însă dependența de acestea făcea vulnerabilă dezvoltarea națională. Băncile franceze, în special, încercau să decidă strategia și modul de conducere al companiilor feroviare, iar acest lucru nu era în interesul Elveției. Corelațiile dintre interesele externe și cele ale Elveției necesitau o soluție.
În 1856, Escher a lansat Schweizerische Kreditanstalt, banca creată pentru a finanța creșterea căilor ferate. Acțiunile au fost subscrise de locuitorii din Zürich, iar obiectivul inițial de trei milioane de franci s-a transformat în subscripții de peste 221 de milioane în doar trei zile. Această izbândă timpurie a deschis calea pentru multe instituții financiare în țară, iar banca fondatoare a ajuns, în timp, Credit Suisse.
Nu tot ce atingea Escher era un succes
Nu toate inițiativele sale au fost încununate de succes. Inflația, șomajul și ratele dobânzilor au crescut, iar opoziția politică față de el a prins contur. Sub conducerea sa, banca a îmbrățișat riscuri tot mai mari și a înregistrat pierderi. Multe companii feroviare private s-au prăbușit. Numele său a fost criticat de unii, iar vila familiei Escher din Belvoir a fost supusă atacurilor.
În timp, Escher a devenit principal susținător al unui proiect de infrastructură de proporții — un tunel menit să lege nordul de sudul Europei prin Alpi. Era vorba despre o eră a proiectelor grandioase, asemănătoare canalelor Suez și Panama. Tunelul Gotthard a reprezentat o provocare la fel de mare. În 1871, Escher a fost ales președinte al Companiei Gotthard, care a câștigat contractul de construire.
De la extaz la agonie
Compania a adunat zeci de milioane de franci, iar lucrările au început în anul următor. Însă provocările tehnice s-au dovedit majore: alunecări de teren, accidentări și scurgeri de gaz erau frecvente, iar sute de muncitori și-au pierdut viața sau au fost răniți. Pe măsură ce bugetul a explodat, investitorii și-au pierdut încrederea iar Escher a fost nevoit să demisioneze. Construcția a continuat fără implicarea sa.
În 1882 tunelul Gotthard a fost inaugurat ca cel mai lung tunel din lume. Oficialitățile au sărbătorit momentul în cadrul unei ceremonii grandioase, însă Escher, bolnav și aflat departe, nu a putut participa; a aflat despre eveniment printr-un telegram.
Escher a murit la 63 de ani, izolat din cercul de putere, dar restul vieții sale rămâne în memoria națională. A fost poreclit, printre altele, Regele Alfred, Regele Elveției sau Țarul de la Zürich.
La scurt timp după trecerea sa, o statuie din bronz a fost dezvelită lângă gara principală din Zürich. Bronzul îl surprinde cu barbă și o figură impunătoare, privind Paradeplatz, inima cartierului financiar, unde se află sediul băncii pe care a fondat-o.
După numeroasele scandaluri în care a fost implicată banca, aceasta a fost vândută pentru o sumă modică. Astfel, istoria se închide într-un cerc în care biografia fondatorului se contopește cu destinul instituției pe care a creat-o.
