Viktor Orban afirmă că statele europene trebuie să își întărească apărarea, nu Uniunea Europeană și „birocrația de la Bruxelles”

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a efectuat o vizită în Paris înainte de a participa la o reuniune extraordinară a Consiliului European la Bruxelles. În capitala Franței, acesta a avut discuții cu Emmanuel Macron, președintele Franței, liderul de extremă-dreapta Marine Le Pen și fostul președinte Nicolas Sarkozy, conform unui raport.
„Întâlnirile din Franța au confirmat că, deși putem avea viziuni diferite asupra modalităților de atingere a păcii, există un consens că trebuie să întărim capacitățile de apărare ale statelor europene. Aceste eforturi ar trebui să sprijine mai degrabă statele membre decât birocrația de la Bruxelles”, a declarat liderul ungar.
Orban a apreciat colaborarea „excepțional de strânsă” cu Franța și a afirmat că speră ca firmele franceze să devină un „investitor semnificativ” în Ungaria.
Premierul ungar a profităt de ocazie pentru a-și exprima susținerea pentru Marine Le Pen, afirmând: „După întâlnirile cu fostul (Nicolas Sarkozy, n.r.) și actualul președinte al Franței (Emmanuel Macron, n.r.), a fost plăcut să discut cu viitorul președinte. Mulțumesc pentru o conversație profundă, Marine Le Pen!”
După întâlnirile cu oficialii din Franța, Orban s-a îndreptat către Bruxelles pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European de joi, dedicată sprijinului pentru Ucraina și securității europene.
„Ne aflăm într-un moment crucial pentru Ucraina și securitatea Europei”, a declarat Antonio Costa, președintele Consiliului European, într-un comunicat.
La acest eveniment e prezent și Ilie Bolojan, președintele interimar al României, care a anunțat că a venit cu un mandat bazat pe trei premise.
„În primul rând, susținerea extinderii rolului Europei în menținerea păcii pe continent. Aceasta înseamnă îmbunătățirea pilonului european în cadrul NATO, pentru a obține o influență mai mare, și consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, asigurând astfel un rol de garanție pentru NATO pe continentul nostru”, a declarat Bolojan, subliniind și celelalte două premise: „sprijinirea Ucrainei” și „creșterea cheltuielilor pentru apărare”.