Cel mai mare și vechi aisberg din lume a început iar să se miște
Aisbergul cunoscut sub denumirea de A23a este un „megaberg” de aproape un trilion de tone, având o suprafață de 3.900 de kilometri pătrați, echivalentă cu dimensiunea statului Luxemburg. Această masă de gheață s-a desprins din platforma Filchner–Ronne din Antarctica în 1986 și a rămas în Marea Weddell timp de mai bine de 30 de ani, înainte de a reîncepe mișcarea în 2020. În primele luni ale anului 2024, a intrat în „era de rotație” începând să se rotească fără o direcție fixă cu 15° în fiecare zi.
Conform unei informații recente de la British Antarctic Survey, A23a a început să se deplaseze din nou prin Oceanul de Sud, în jurul Antarcticii.
Se estimează că acest aisberg imens își va continua drumul urmând Curentul Circumpolar Antarctic, cu destinația insula Georgia de Sud. Aici, se va confrunta cu ape mai calde, ceea ce îl va determina să se fragmenteze în bucăți mai mici care, în cele din urmă, vor începe să se topească.
Dr. Andrew Meijers, oceanograf la British Antarctic Survey și co- conducător al proiectului OCEAN:ICE, a declarat: „Este interesant să vedem A23a din nou în mișcare, după perioadele de staționare. Suntem curioși dacă va urma un traseu similar cu cel al altor aisberguri mari.”
„Mai important, ne întrebăm ce efect va avea acest fenomen asupra ecosistemului din zonă,” a adăugat acesta.
Cercetătorii monitorizează cu atenție impactul pe care A23a îl are asupra mediului înconjurător. La sfârșitul anului trecut, nava RRS Sir David Attenborough a realizat colectări de probe pentru a determina direcția sa viitoare și posibilele consecințe.
Laura Taylor, biogeochimistă implicată în proiectul BIOPOLE, a comentat: „Aceste aisberguri gigantice pot aduce nutrienți în apele respective, contribuind la formarea unor ecosisteme prospere în zone care, în mod normal, sunt mai puțin productive.”