Cum putem construi o politică externă? Nicușor Dan este provocat să inițieze discuția.

România a manifestat un interes limitat față de aspectele legate de drepturile omului, comerț sau altceva în politică externă, concentrându-se mai mult pe securitate. Această direcție trebuie să se modifice în contextul președinției lui Nicușor Dan, afirmă profesoara Alina Mungiu-Pippidi în articolul său.

Cei care observă rachetele iraniene care atacă spitale în Israel ar trebui să-și amintească de rațiunea oficială a scutului de la Deveselu, care a provocat iritarea Rusiei – apărarea Europei de Iran în cazul unui conflict. La vremea respectivă, făceam glume considerând că Iranul și România au fost și sunt cele mai bune prietene, fără nicio dispută.

Deși aveam ceva întemeiat în legătură cu prima afirmație, m-am înșelat în legătură cu percepția generală. Actualmente vedem cum se poate ajunge într-un conflict cu Iranul, având în vedere că susținem Israelul și ne abținem de la voturile ONU împotriva acestuia, fapt ce ne implică direct în situația geopolitică.

Obiective externe mai degrabă dictate de criterii interne

O țară ca România, parte a unor alianțe, riscă să sufere efecte negative dintr-o politică externă decisă de alții – mai ales în vremea președintelui Klaus Iohannis. În trecut, când am redactat programul CDR în 1996, discuțiile despre meritul României de a avea o politică externă erau frecvente.

De-a lungul timpului, obiectivul nostru principal a fost aderarea la UE și NATO, care ne-a dominat și politica internă, făcând alte aspirații secundare. Obiective externe adesea s-au născut în funcție de interese interne – aderarea la Schengen este un exemplu recent.

Unii ar putea susține că nu avem nevoie de o politică externă mai conciliantă, dat fiind că suntem parte a unor blocuri, dar contextul actual din UE, cu multiple voci și fără o direcție clară, nu ne ajută. Mai ales că, sub influența Statelor Unite, vulnerabilitatea față de Rusia sau Iran a crescut.

Declarațiile naționaliste pot crea confuzie

Criticii lui Nicușor Dan au adus în prim-plan planuri clare de politică externă. Victor Ponta și George Simion îi fac elogii lui Viktor Orban, un lider izolat în Europa, dar apropiat de Trump și Putin, care se confruntă cu pierderi de fonduri europene, dar beneficiază de gaz ieftin oferit de Gazprom.

Simion reprezintă o formă de imaturitate, declarându-se naționalist în timp ce admiră pe Orban, care a creat tensiuni în Transilvania pe seama voturilor maghiare.

În contrast, Călin Georgescu propune o viziune complexă, despre care Simion nu a reușit să se alinieze coerent cu atitudinile suveraniste din vestul Europei. Georgescu susține o abordare mai nealiniată, similară cu viziunea lui Ceaușescu, ce ar putea include mersul spre BRICS.

O viziune radicală, dar continuă a ce s-a încercat în trecut, în care Ponta dorește să ne aliniem cu dictatori, iar Georgescu să nu ne aliniem cu nimeni.

Prioritizarea securității în detrimentul altor strategii externe

Critica se îndreaptă către aparatul de securitate național, care deține controlul peste politica externă, fiind concentrat exclusiv pe securitate și glorificând pro-NATO și pro-europenismul. Din păcate, conform strategiei bazate pe sancțiuni și pe prăbușirea lui Putin, America este un factor de risc.

În ciuda devotamentului generalilor și funcționarilor publici, și unii dintre aceștia având legături cu Nicușor Dan, raționamentele actuale sunt insuficiente pentru provocările imprevizibile.

Propaganda de război nu poate înlocui necesitatea unei gândiri strategice, organizațiile politice ar trebui să se adapteze rapid la voința cetățenilor.

Uriașele provocări din estul Europei

Impunerea unei perspective unice asupra conflictului din Ucraina a creat o ostilitate care nu este generată exclusiv de Rusia, ci mai degrabă de absența unei viziuni de viitor solidă.

Europa suferă din cauza războiului, iar SUA, nu UE, a continuat planul de intervenție care a dus la depășirea liniilor roșii.

Viitorul politic al României în context european

Nicușor Dan trebuie să evite perpetuarea unei politici passive, având în vedere că opoziția internă se opune deja abordărilor adoptate. Colaborarea cu perspectivele americane nu este clar benefică, mai ales în fața eventualei perpetuări a influenței dreptei extreme în Europa.

Este imperativ să avem o politică externă bine gândită, care să reflecte o afiliere euroatlantică, pregătind România pentru o varietate de scenarii politice.

Evitarea amenințărilor externe ca strategie principală

Nicușor Dan trebuie să promoveze o diversificare a discuțiilor cu privire la politica externă, plecând de la ideile uzate ale comentatorilor de securitate.

Este important să recunoaștem temerile legitime ale cetățenilor, având în vedere provocările curente. În contextul scandalurilor legate de apărare, colaborările politice vor apărea, dar cheltuielile înarmați fără un plan clar sunt imprudente.

O apărare eficientă se construiește când nu există amenințări, versatilitatea și întâlnirea publicului sunt esențiale pentru aborda tema politică externă.