Cum se conectează fondurile Pilonului II de pensii cu personajele dintr-o carte de Agatha Christie și cu cancelarul Bismarck

În prezent, dezbaterea despre pensii este în centrul discuțiilor, în special când vine vorba de banii din Pilonul II și modalitatea de retragere. De aceea îți împărtășesc o poveste pe acest subiect.

Printre lecturile mele polițiste preferate se află romanul Un buzunar plin de secară, semnat de Agatha Christie. Este un mister clasic în care Miss Marple demarează o anchetă într-o familie înstărită din Anglia, unde crimele întâlnite sunt cu adevărat bizare.

Totul pornește de la moartea neașteptată a unui magnat cu un trecut versatil. Autopsia relevă că bărbatul a fost otrăvit. Cadavrul se complică în momentul în care soția și servitoarea sunt ucise într-un mod ce amintește de o poezie faimoasă pentru copii, cu expresia „un buzunar plin de secară”.

Cazul este, în sine, ingenios, însă am rezonat și cu titlul său, mai ales dincolo de situația absurdită a cântecului menționat.

Am gustat și eu în copilărie secară. Are un caracter ușor picant, ușor amărui și o notă pământoasă, amintind de nuci

Din când în când îmi mai cumpăr și astăzi pâine de secară.

Secara își are rădăcinile în zona de azi a Turciei, dar a ajuns să simbolizeze dietele nordice din Europa: o cereală rezistentă, potrivită pentru climatele aspre nordice, unde grâul nu rezistă. Rusia este unul dintre marii consumatori, Polonia are cel mai ridicat consum per locuitor și reprezintă totodată un exportator important de cereale.

Însă lider la producția de secară este Germania, care produce cu aproximativ 33% mai mult decât următorul mare producător, Polonia.

„Căsătoria fierului cu secara” descrie o alianță între nobilimea prusacă și noii capitaliști din industriile grele din Renania, sprijinită de Bismarck, primul cancelar al Germaniei unite.

Cum a creat Bismarck un nou bloc protecționist

În 1879, Bismarck s-a desprins de Național-Libertarii care susțineau liberul schimb. El a format un nou front protecționist, determinând Junkerii producători de secară să accepte tarifele pentru industriile grele din Renania, confruntate cu concurența britanică. Pentru a realiza această viziune, a introdus tarife pentru cerealele din America care păreau să invadeze piețele europene.

Această alianță între producătorii de secară și industria de oțel, facilitată de „Cancelarul de Fier”, a propulsat economia germană spre noi culmi. Noile sectoare – fier, oțel, utilaje, substanțe chimice – s-au dezvoltat în spatele barierelor protecționiste și au ajuns să rivalizeze principalii producători britanici.

Moștenirea lui Bismarck nu s-a încheiat odată cu dezvoltarea industriilor grele germane. Un alt impact, mult mai amplu și mai departe de granițele Germane, a fost instaurarea statului de asigurări.

Moștenirea lui Bismarck

Mulți cred că statul de bunăstare apare ca rezultat al forțelor politice „progresiste”, dar, în realitate, l-a instituit primul un simbol politic conservator: Bismarck.

În 1871, după unificarea Germaniei, Bismarck a lansat un program de asigurări pentru accidentele de muncă. Deși acoperea doar o parte a lucrătorilor, a reprezentat prima asigurare publică din lume.

După consolidarea puterii prin „căsătoria fierului și a secerei” în 1879, el a extins măsurile de protecție socială, introducând asigurarea publică de sănătate în 1883 și o pensie publică în 1889 — inovații fără precedent în acea perioadă.

În 1884 a extins acoperirea asigurărilor de accidente pentru toți lucrătorii. Germania nu a reușit să instituie o primă asigurare de șomaj în acea perioadă.

Bismarck știa că protecția muncitorilor împotriva șocurilor vieții îndepărtează atracția socialismului

Bismarck nu a introdus statul bunăstării ca pe un act de „socialism”, ci ca o măsură strategică menită să țină socialismul la distanță. A fost un opozant notoriu al socialismului, iar între 1878 și 1888 a restricționat activitatea Partidului Social Democrat, fără a-l interzice cu totul.

Totuși, a înțeles că lipsa protecției împotriva evenimentelor neprevăzute poate împinge oamenii spre socialism. În consecință, a lansat aceste programe sociale pentru a preveni o asemenea armată de nemulțumiri.

După al Doilea Război Mondial, multe țări europene, inclusiv de centru-dreapta, au adoptat în cele din urmă statul de bunăstare, înțelegând că oferirea unei securități cetățenilor obișnuiți este crucială pentru stabilitatea politică în contextul competiției globale.

Beneficiile sociale nu sunt gratuite. Toată lumea contribuie

Multe dintre prestațiile sociale sunt finanțate prin contribuții la asigurările sociale, plătite de majoritatea contribuabililor pentru pensii, șomaj și alte cheltuieli.

De exemplu, în Marea Britanie Serviciul Național de Sănătate asigură accesul la îngrijire fără să plătești fiecare dată, finanțarea venind din impozite și contribuții la asigurările sociale.

Statul de bunăstare este văzut ca un pachet colectiv de asigurări, conceput să protejeze cetățenii de evenimente neprevăzute. Poate include redistribuire de venituri, însă scopul principal este oferirea unei securități generale.

Ideea centrală este că, în calitate de cetățeni, obținem în mod proporțional un pachet de asigurări la un cost mai mic, beneficiind de economii de scară prin achiziționarea în masă. O modalitate simplă de a ilustra acest lucru este să comparăm costurile îngrijirii medicale între SUA, o țară cu un sistem mai fragmentat, și alte țări bogate cu sisteme mai integrate.

Oamenii din țările bogate de azi își datorează securitatea secarei

Ca pondere în PIB, Statele Unite cheltuiesc cu mult mai mult pe suport medical decât alte națiuni comparabile, în timp ce rezultatele în sănătate în SUA rămân printre cele mai scăzute dintre economiile avansate.

Explicațiile sunt diverse, însă un factor major este fragmentarea sistemului de sănătate din SUA, care limitează posibilitatea de achiziții în comun față de alte țări cu sisteme mai unite.

Oamenii din economiile dezvoltate își datorează securitatea și bunăstarea unei cereale umile, secara, adesea subestimată în favoarea grâului. Fără protejarea acestei culturi de către moșierii prusaci, Bismarck nu ar fi putut clădi alianța politică ce i-a permis să construiască primul stat de bunăstare din lume.