Donald Trump reacționează ferm la amenințările nucleare formulate de Dmitri Medvedev: „De aceea este Putin «șeful»”

Președintele SUA, Donald Trump, a avut o reacție în urma declarațiilor fostului lider rus, Dmitri Medvedev, care a afirmat că un „număr de țări” sunt pregătite să ofere Iranului arme nucleare, în contextul atacului recent al armatei americane asupra instalațiilor nucleare din Iran.
Trump a spus: „Am auzit pe fostul președinte Medvedev din Rusia menționând cu nonșalanță «cuvântul cu N» (nuclear!) și susținând că alte state vor furniza Iranului focoase nucleare. Chiar a spus asta sau este doar o fantezie de-a mea? Dacă a făcut-o cu adevărat și se confirmă, vă rog să mă informați imediat. «Cuvântul cu N» nu trebuie luat în glumă. Este clar de ce Putin este „șeful””, a afirmat Donald Trump într-o postare pe platforma sa, Truth Social.
El a subliniat că submarinele nucleare ale Statelor Unite sunt „cel mai avansat și mai puternic echipament pe care îl deținem, cu 20 de ani înaintea celorlalte”.
„Acestea sunt cele mai puternice și mortale arme vreodată construite și au lansat 30 de rachete Tomahawk, toate 30 atingând cu precizie ținta”, a adăugat liderul american.
Reacțiile lui Donald Trump vin pe fondul comentariilor făcute de Dmitri Medvedev, care a declarat pe rețelele sociale că atacul Statelor Unite în Iran a avut un efect opus celui dorit de președintele american.
Medvedev, care a fost președinte al Rusiei între 2008 și 2012, a afirmat că „îmbogățirea materialelor nucleare — și, acum putem spune deschis, futurele producții de arme nucleare — vor continua”.
Ca răspuns la atacurile americane îndreptate împotriva instalațiilor nucleare din Isfahan, Natanz și Fordow, armata iraniană a declarat luni că a efectuat un atac cu rachete asupra bazei aeriene americane Al Udeid din Qatar, conform raportărilor Reuters.