Dr. James Murphy, BAT: Reducerea riscurilor fumatului prin știință și reglementare eficientă

Conceptul de diminuare a riscurilor legate de fumat câștigă popularitate în întreaga lume. State precum Suedia, Noua Zeelandă și Japonia au înregistrat scăderi istorice ale prevalenței fumatului, ca urmare a adoptării unor alternative ce nu implică arderea tutunului. Într-un interviu cu Dr. James Murphy, Director Științific și de Cercetare la BAT, discutăm despre importanța abordării științifice a nicotinei, despre contribuția BAT la discuțiile publice privind reducerea fumatului și despre condițiile cheie necesare pentru ca strategiile de reducere a riscurilor să aibă succes.
Care este efectul utilizării produselor fără fum în țările care implementează strategii de reducere a riscurilor asociate fumatului?
Produsele fără fum nu implică arderea tutunului, reducând astfel emisia de substanțe nocive comparativ cu fumul de țigară. Țările care au adoptat aceste produse, precum Japonia, Noua Zeelandă, Suedia, Regatul Unit și SUA, au asistat la o scădere semnificativă a prevalenței fumatului. De exemplu, deși consumul de tutun pe cap de locuitor în Suedia este similar cu media din Uniunea Europeană, țara raportează cea mai mică prevalență a fumatului, de 5,4%. Suedia și Noua Zeelandă sunt în curs de a deveni primele țări fără fumători, conform standardelor Organizației Mondiale a Sănătății.
De asemenea, autoritățile de reglementare din întreaga lume, printre care FDA din SUA și Departamentul de Sănătate Publică din Grecia, au concluzionat că anumite produse care încălzesc tutunul, spre deosebire de țigări, emit niveluri mai scăzute de substanțe chimice nocive, având reacții toxicologice mai reduse și expunând utilizatorii la niveluri mai mici de substanțe toxice.
Cum se implică BAT în discuțiile publice pentru recunoașterea acestor avansuri?
Ca parte a angajamentului nostru față de transparență și dialog, BAT a creat recent platforma Omni™, menită să facă știința suport pentru reducerea riscurilor asociate fumatului mai accesibilă și să stimuleze discuțiile informate. Invităm autoritățile de reglementare, oamenii de știință și investitorii să exploreze datele disponibile și să participe activ la conversații pe platforma noastră, www.asmokelessworld.com. Acest tip de implicare deschisă, bazată pe dovezi, este esențial pentru identificarea și implementarea celor mai eficiente soluții în combaterea efectelor fumatului.
Care ar trebui să fie fundamentele unei strategii globale eficiente de reducere a fumatului?
Dacă nu se poate renunța complet la un obicei riscant, modificarea comportamentului pentru a reduce riscurile poate îmbunătăți sănătatea publică. Strategiile de sănătate publică privind tutunul ar trebui să se bazeze pe două direcții esențiale: asigurarea accesului la produse fără fum pentru adulți în toată lumea și concentrarea pe prevenirea accesului minorilor la toate categoriile de produse cu nicotină.
Cum influențează reglementările politicile de reducere a riscurilor asociate fumatului?
Interzicerea sau restricționarea produselor până la un nivel care echivalează cu o interdicție de facto nu limitează utilizarea acestora de către adulți; dimpotrivă, conduce la apariția piețelor ilegale și proliferarea produselor neconforme. De exemplu, reglementările impuse de Australia asupra produselor pentru vapat, similare cu cele pentru produsele farmaceutice, au dus la o expansiune a pieței ilicite. Accesul fumătorilor la produsele de vapat a fost restricționat, iar scăderea fumatului a stagnat. Acest lucru a generat și alte consecințe sociale neintenționate, cum ar fi dezvoltarea unei industrii ilegale de vaping, cu efecte sociale negative semnificative.
Reglementările bine concepute pot permite ca măsurile de reducere a riscurilor asociate fumatului și politicile de control să colaboreze pentru a diminua impactul fumatului asupra sănătății publice. Produsele de tutun consumate fără ardere și cele cu nicotină care nu implică arderea ar trebui reglementate pe baza profilului lor de risc scăzut, diferențiindu-le de țigări. Fumătorii adulți ar trebui să aibă acces la produse fără fum și să fie informați corect despre riscurile acestora, astfel încât să poată face alegeri informate. De asemenea, măsurile menite să asigure standarde ridicate pentru produse și prevenirea accesului minorilor trebuie aplicate riguros, cu sancțiuni pentru cei care încalcă reglementările.
Există perspective diverse cu privire la care ar fi cea mai bună abordare pentru strategiile de sănătate publică în domeniul fumatului. Cert este că este în interesul general să reducem impactul fumatului. Abordarea unei chestiuni sociale atât de importante necesită un dialog deschis, un schimb de informații bazat pe cercetare și o colaborare eficientă.
Articol susținut de BAT România