Expertiza medico-legală a adolescentului decedat la spitalul din Târgu-Jiu trimisă Parchetului

Raportul de expertiză medico-legală de autopsie pentru un pacient de 16 ani decedat în noiembrie anul trecut la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost finalizat. Mihaela Țicleanu, purtătoarea de cuvânt a spitalului, a anunțat că acest raport a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
„Medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj a finalizat Raportul de expertiză medico-legală de autopsie pentru pacientul minor decedat la începutul lunii noiembrie 2024, în Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Târgu-Jiu. Raportul a fost trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, care desfășoară, în prezent, o anchetă”, a declarat, vineri, Mihaela Țicleanu.
La sfârșitul lunii aprilie, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a sanctionat disciplinar trei medici, după decesul pacientului de 16 ani.
Medici sancționați prin reducerea salariului cu 10% pentru 3 luni
„Având în vedere concluziile raportului de cercetare disciplinară, managerul unității sanitare a decis aplicarea următoarelor sancțiuni: reducerea salariului de bază cu 10% pentru o perioadă de trei luni pentru medicul specialist de medicină de urgență; avertisment scris pentru medicul șef UPU; reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni pentru medicul primar specializat în chirurgie generală. Comisia de cercetare a verificat respectarea protocoalelor și procedurilor, precum și a legislației în vigoare”, a informat spitalul din Târgu Jiu pe 28 aprilie.
„Comisia de cercetare disciplinară nu poate stabili cauza decesului, aceasta urmând să fie determinată și comunicată de Serviciul de Medicină Legală Gorj, iar suspiciunile de malpraxis vor fi evaluate de comisii la nivelul Colegiului Medicilor Gorj și DSP Gorj”, a adăugat instituția.
Reprezentanții IPJ Gorj au anunțat, pe 12 noiembrie 2024, că polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după decesul băiatului de 16 ani la Spitalul Județean din Târgu Jiu.
Conform datelor oferite, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gorj au fost informați direct de personalul spitalului că, pe 11 noiembrie, un adolescent de 16 ani din localitatea Scoarța s-a prezentat pentru investigații medicale.
În noaptea de 11 spre 12 noiembrie, tânărul a fost declarat decedat, iar cadavrul său a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj pentru a se efectua necropsia necesară stabilirii cauzei decesului.
Un medic chirurg și un medic de la UPU din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu au primit amenzi de câte 3.000 de lei de la Direcția de Sănătate Publică Gorj în urma decesului adolescentului.