Interviu cu artistul anonim din România, deseori numit Banksy‑ul românesc, care a transformat Bucureștiul prin desene cu impact social puternic: adevărul este datoria fiecărui creator

Pe un panou public din centrul Bucureștiului apare un manechin împodobit cu seringi, suspendat în scenă, lângă mesajul anti‑drog. La o altă stradă se află o lampă care luminează mormântul lui Ion Iliescu, iar pe asfalt se văd pete roșii. Sunt două dintre intervențiile artistului anonim cunoscut sub numele ORHAN, un pseudonim creat să‑i protejeze identitatea. El discută despre mesajele pe care vrea să le transmită, dar și despre dialogul cu trecătorii și cu autoritățile.

• Banksy este pseudonimul unui artist britanic faimos pentru desene satirice, adesea cu încărcătură politică, realizate pe pereții orașelor mari. Activitatea lui a început în anii ’90, iar identitatea rămâne necunoscută până în prezent.

Într-o țară unde graffiti‑ul este încă văzut ca vandalism iar corupția apare în peisajul media, ORHAN și‑a construit o voce distinctă, puternic tăioasă. El o numește The Blood Stained Hand și o folosește pentru a spune lucrurilor pe nume, pe pereți care, prin fotografiile din trecători, ajung să se viralizeze pe rețelele sociale.

În interviul acordat, ORHAN vorbește despre adevăr și frustrare, despre cum pata de sânge a devenit semnătura vizuală și despre motivele pentru care a ales strada în locul galeriilor.

Își amintește de începuturile în arta urbană în adolescență, de întâlnirea cu Thierry, cunoscut drept Mr. Brainwash, în Londra, și de momentul în care a înțeles că mesajul trebuie spus fără filtre, chiar dacă poate deranja.

Pentru el, anonimatul nu este o strategie de marketing, ci o modalitate de a-și păstra libertatea de exprimare. Deși nu crede că arta stradală poate schimba radical mentalitățile, este convins că poate forța privitorul să privească realitatea în față – măcar pentru câteva clipe.

Nu mă interesează să fac lucrări frumoase, ci să transmit un mesaj direct

– Ce înseamnă pentru tine adevărul în contextul seriei The Blood Stained Hand? Cum a pornit proiectul și care a fost debutul în spațiul public?– Pentru mine, adevărul în această serie înseamnă să arăt realitatea așa cum o percep, fără filtre. Nu caut lucrări estetice în sens clasic, ci un mesaj care să ajungă direct la oameni, chiar dacă pentru unii poate fi incomod.

Am fost atras de arta urbană în adolescență; în România scena graffiti era foarte activă, iar ideea de a lăsa un nume sau un personaj pe un perete și a-l vedea toți părea fascinantă.

Apoi, întâlnirea cu Thierry în Londra a trezit în mine dorința de a crea artă într‑un mod autentic.

Așa a luat naștere The Blood Stained Hand: dorința de a folosi arta ca voce a poveștii mele. Prima intervenție a fost un manechin atârnat pe panoul publicitar de la Cinema Patria, plin de seringi, lângă o pancartă despre droguri. A fost momentul în care am încercat să atrag cu adevărat atenția asupra unui fenomen negativ care se răspândea în jur.

– Ai ales să rămâi anonim. Ce îți oferă anonimatul și ce îți ia?– Nu pot spune că am ales să rămân anonim. În cultura urbană a graffitiului, anonimii face parte din peisaj. În lumea asta, fiecare tag sau personaj reprezintă un alter ego. Nu simt că îmi ia ceva; dimpotrivă, anonimatul îmi oferă libertatea să spun adevărul așa cum îl văd.

– Lucrările tale sunt dominate de pata roșie de sânge. În ce moment ai decis că această simbolistică este cea potrivită?– De la prima lucrare, mesajele mele erau exprimate în roșu, sugerând mâini pătatțe de sânge, legătura cu corupția care ucide. Am înțeles pe măsură ce reacțiile oamenilor la lucrări m-au făcut să realizez că roșul atrage imediat atenția și te oprește din a trece nepăsător.

Atunci am ajuns la concluzia că roșul este cea mai potrivită culoare pentru a evidenția mesajul meu, iar în prezent o folosesc ca semnătură.

– Intervențiile tale reprezintă o formă de critică dură, dar și subtilă, la adresa unei societăți disfuncționale, unde corupția scapă nepedepsită. Crezi că arta stradală poate încălzi mentalități într-un mediu atât de pesimist?– E greu să afirm cu certitudine că arta stradală poate schimba mentalități în ansamblu, însă poate aduce adevărul în discuție și poate forța oamenii să privească realitatea altfel, chiar și când mass‑media sau rețelele sociale răspândesc dezinformare. Dacă artiști, jurnaliști și oameni cu voce în societate ridică un subiect, adevărul devine greu de ignorat.

– Ai fost numit uneori Banksy‑ul României. Simți povara comparației sau îți oferă legitimitate?– Am observat această comparație și mă bucur, deși nu mă pot compara cu el. Banksy reprezintă street art la un alt nivel; eu cred că avem stiluri diferite, fiecare artist punându‑și amprenta. Eu sunt ceva mai întunecat, trăiesc realitatea așa cum este.

Galeriile din România nu sunt încă deschise la street art la fel de mult ca în străinătate

– Ce te determină să alegi un perete din spațiul public în locul unei galerii? Selectezi libertatea anonimatului sau imprevizibilul străzii?– Sunt atras atât de libertatea anonimă, cât și de imprevizibilul străzii, pentru că ambele oferă opțiuni pe care galerii nu le pot oferi. Chiar dacă am avut două expoziții, spațiul românesc nu este la fel de deschis la street art ca în străinătate, așa că arta mea rămâne, pentru moment, în stradă. Îmi doresc ca arta să fie accesibilă tuturor, inclusiv celor care nu sunt pasionați de artă.

– Cum îți alegi următorul subiect? Într‑o Românie ideală, The Blood Stained Hand ar exista în continuare sau și‑ar pierde sensul?– Alegerea subiectelor ține cont de cât de divizată este societatea în jurul temei, dacă are un istoric negativ și dacă îmi trezește un sentiment puternic. Chiar dacă pare să contrazică ideologia proiectului, teme similar ar putea exista într‑o Românie ideală. Experiența arată că mereu apare ceva nou; The Blood Stained Hand nu este doar despre un subiect anume, ci despre a fi prezent și a spune lucrurilor pe nume.

Cel mai neașteptat feedback a fost un comentariu în care am fost acuzat de satanist

– Ce ți‑ar plăcea să se întâmple cu o lucrare a ta: să ajungă într-un muzeu sau să fie demontată în 24 de ore de către autorități?– Mi‑ar plăcea ca lucrarea să își asume un spațiu în muzeu, dar locul ei natural este strada, pentru oameni. Am văzut situații în care autoritățile demontează o lucrare în scurt timp, iar alții o „buffează” din motive de teamă sau de a evita acuzațiile de susținere a acesteia.

– Care a fost cel mai neașteptat feedback primit de la cineva care a văzut lucrările tale pe stradă?– Din cauza anonimatului nu pot interacționa direct, însă observ în online o deschidere tot mai mare spre idee și această mișcare. Cel mai surprinzător feedback a fost să fiu etichetat satanist.

– Cum vezi rolul artistului ca agent de schimbare în anii următori? Ce aștepți de la public?– Orice artist, indiferent de zona sa, are obligația să scoată adevărul la lumină și să stimuleze gândirea critică a publicului, să fi mai deschis la informații din spațiul public. Publicul ar trebui să se implice, să sprijine artiștii preferați și să participe mai activ. Schimbarea apare atunci când ne pese cu adevărat și ne implicăm cu toții.

– Arta ta este o oglindă a societății; ce cred românii când se privesc în ea?– Dacă ar fi să aleg un cuvânt, aș spune că oameni privesc cu regret situația actuală. Din păcate, mulți dintre ei o privesc cu indiferență, nepăsare sau cu o atitudine comodă față de realitățile din jur.