Motociclist mușcat de urs în timp ce aștepta într-un blocaj pe Transfăgărășan

Motociclist mușcat de urs în timp ce aștepta într-un blocaj pe Transfăgărășan
Urs brun. SURSA FOTO: © Ondrej Prosicky | Dreamstime.com

Un turist străin în vârstă de 73 de ani a fost mușcat de un urs sâmbătă pe DN 7C, cunoscut drept Transfăgărășan, în zona Valea lui Stan din județul Argeș, în timpul unui oprit din cauza aglomerației.

Poliția din Alba a anunțat că Secția de Poliție Rurală Albeștii de Argeș a fost informată, sâmbătă, despre un incident în care un motociclist a fost mușcat de un urs pe DN 7C, în dreptul comunei Arefu, în zona Valea lui Stan.

Conform verificărilor preliminare, bărbatul de 73 de ani, cetățean străin, mergea cu motocicleta pe traseul Baraj Vidraru – Curtea de Argeș și a oprit pe partea carosabilă în coloana de mașini din cauza traficului aglomerat. La marginea drumului se afla un urs, care l-a mușcat la gamba piciorului drept.

La fața locului a sosit un echipaj medical pentru efectuarea primului ajutor. Victima a suferit o plagă superficială la piciorul drept, însă a refuzat transportul către spital.

Autoritățile recomandă celor care circulă pe Transfăgărășan să manifeste prudență și să țină distanța față de animalele sălbatice.

Atacurile urșilor din România au atras atenția mass-media internațională în ultimele zile.

Imagine: © Ondrej Prosicky, Dreamstime.com

Recomandari
Show Cookie Preferences