Un alt 23 August: cum Pactul Molotov-Ribbentrop redefinește o zi de istorie

23 august a fost sărbătoare națională în regimul comunist, provenind din 1945 și prezentată inițial ca ziua eliberării României de sub ocupația nazistă. Însă această dată ascunde o altă semnificație: 23 august 1939, momentul semnării Pactului Molotov-Ribbentrop, cunoscut ca înțelegerea dintre Stalin și Hitler. Analizele istorice contemporane evidențiază această dublă încărcătură a zilei.

23 august 1939 rămâne un reper tragic al istoriei europene. Acordul de la Moscova, încheiat între două regimuri totalitare și revizioniste, marchează finalul unei linii politice începută în 1922 cu înțelegerea de la Rapallo. După aproape două decenii de pace fragilă, conflictul a revenit în Europa și a evoluat rapid spre un război global.

Rusia sub Putin: o logică de acțiune ce amintește de Stalin

Din cei doi semnatari ai pactului, doar URSS a supraviețuit conflictelor: Uniunea Sovietică a ieșit triumfătoare din carnajul provocat de 1939. În 1991, URSS s-a desființat, însă aspirațiile de dominație imperială nu au dispărut complet.

Rusia de azi, sub conducerea lui Putin, pare să acționeze și să gândească în moduri ce evocă logica statului lui Stalin. Extinderea teritorială, teroarea, cruzimea și tirania rămân instrumente ale politicii ruse, ca în trecut.

Locul Finlandei în fruntea războiului de iarnă este ocupat în prezent de Ucraina. Ambițiile pentru influență în sfera de putere rămân reperele intelectuale ce modelează demersurile Rusiei. Rusia nu poate accepta, asemenea URSS, ca popoarele să-și hotărască liber destinul.

Adevărata victimă a pactului de la Moscova a fost independența națiunilor din Europa Centrală și de Est; revizionismul a explicat apropierea ruso-germană. Edificiul post-1920, declarat auto-determinare, a fost brutal înlăturat, înlocuit cu agresiune și răpire teritorială.

Se poate argumenta, în spiritul realismului clar al lui Raymond Aron, că tragicomedia din august 1939 a fost provocată de lipsa răspunsului occidental: lipsa voinței de a contracara politica nazistă, inclusiv prin măsuri preventive, a creat condițiile pentru ceea ce a urmat. Observația aroniană avertizează că pacifismul excesiv poate încuraja agresiunea și poate genera o catastrofă sângeroasă. Pacea se susține prin hotărâre și descurajare.

Sistemul instaurat în 1920, consacrat prin tratatele de pace, a fost destabilizat de două lipsuri majore: absența Statelor Unite din arhitectura de securitate și lipsa unui mecanism eficient de descurajare. Regimurile totalitare fasciste și comuniste au exploatat acest vid, transformând invitația la violență într-o realitate. Deliberările Liga Națiunilor nu au avut efecte în lipsa unei reacții militare clare.

Dincolo de analize istorice, există o urgență majoră

August 1939 reprezintă apogeul unei tendințe de contestare a ordinii internaționale: nu este un accident, ci rezultatul unei viziuni comune despre drepturi și rolul statelor. URSS, alături de Germania nazistă, este responsabilă pentru al Doilea Război Mondial; timp de doi ani a fost nu doar aliat, ci și complice la agresiune. Pactul de la Moscova a consfințit extinderea expansionismului rus.

Dar ce lecție poate oferi tragedia din 1939 pentru zilele noastre? Dincolo de exegeze istorice și de relațiile internaționale, urgența cere o claritate strategică. Un realism lucid poate să rămână singura cheie pentru înțelegerea lumii de azi.

În prezent, revizionismul se află printre cele mai redutabile forțe: de la Rusia la China, Iran sau Coreea de Nord, această axă a răului urmărește să submineze ordinea globală susținută de Statele Unite. Politica Rusiei în Ucraina anticipează acțiuni ale Chinei în Taiwan. Ambițiile nucleare ale Iranului reprezintă o formă de totalitarism hegemonic.

Fără garanții clare de securitate pentru Ucraina, o nouă invazie este posibilă

Europa de azi nu mai corespunde scenariului din 1939: aparține unei comunități mai largi, blocul atlantic. Cu toate erorile din trecut, Statele Unite rămân forța principală capabilă să mențină coeziunea acestei alianțe. Atlantismul nu este opțiune, ci o necesitate vitală.

Comunitatea atlantică are datoria de a aplica descurajarea: adversarul rus sau chinez trebuie să înțeleagă că există un cost real al agresiunii, un cost care poate fi greu de suportat. Descurajarea nu înseamnă militarism, ci o strategie menită să faciliteze pacea.

La decenii după august 1939, discuțiile despre pacea din Ucraina trebuie să pornească de la această moștenire colectivă. Conduita Rusiei, asemănătoare celei sovietice, este marcată de duplicitate și agresivitate. Garantiile de securitate pentru Ucraina reprezintă expresia descurajării. Fără ele, riscul unei noi invazii este real.

August 1939 rămâne numele unei tragedii: libertatea noastră nu poate coexista cu imperialismul totalitar. O atitudine fermă, calmă și lucidă este singura cale de urmat pentru a evita revenirea la un trecut teribil.

Acest text propune o lectură critică a zilei de 23 august și a impactului său asupra ordinii globale.