„La fel ca la executarea soților Ceaușescu, nu aș dori o eliminare rapidă a controversatului Călin Georgescu” - declarația incisivă a criticului literar Liviu Papadima

Alegerile, chiar și înțelese minimal corect, nu pot reprezenta o soluție pentru curățarea politicului de caracterul său tranzacțional. Scenariile de salvare sunt, prin natura lor, unice și irepetabile. O idee de salvare care apare o dată la patru sau cinci ani este, pur și simplu, ridicolă, afirmă Liviu Papadima în articolul său. Criticul continuă: „Și, da, și eu simt frică - la fel ca în fața oricărui lucru necunoscut. Dar nu am nicio idee dacă o confruntare între 'furie' și 'frică' ar produce rezultatul pe care ni-l dorim.”

Am nevoie de ajutorul prietenilor mei.

„Ce se va întâmpla dacă Georgescu rămâne câștigător?”

Din seara de 24 noiembrie, încerc să contactez un prieten sau măcar un cunoscut apropiat care să-l susțină pe Călin Georgescu. Mi-ar plăcea să pot discuta despre această simpatie și să-i înțeleg motivele profunde, chiar dacă doar cu o singură persoană autentică.

Singura discuție mai coerentă pe acest subiect am avut-o cu un taximetrist, la două zile după primul tur. Îmi place să discut cu cei care au opțiuni diferite față de mine. Spre deosebire de soția mea, care intră rapid în polemică, eu prefer, mai ales când vorbesc cu cineva interesant, să ascult opiniile lor.

Șoferul de ridesharing pe care l-am întâlnit conducea o mașină curată și bine întreținută, având 30-35 de ani, și se exprima clar, nuanțat, cu unele vulgarități menite să sublinieze intensitatea opiniilor sale.

L-am întrebat când a auzit pentru prima dată de Călin Georgescu și, spre surprinderea mea, mi-a spus că, timp de o lună, a făcut campanie pentru el, în mod voluntar. Am fost curios: 'De ce, mai exact?'

Răspunsul său a inclus o mulțime de cuvinte pe care nu le pot reproduce. În esență, a spus: 'pentru că nu mai puteam suporta' (urmate de menționarea unor persoane și caracterizări). Am fost de acord, spunând că și în cercul meu de prieteni tensiunea a crescut pe măsură ce alegerile s-au apropiat. Și noi suntem sătui de prosteala politică care ni se oferă. Totuși, fără cont pe TikTok, habar n-am avut de Georgescu.

Și acum, dacă Georgescu rămâne câștigător? Răspunsul său m-a luat prin surprindere: 'Sincer, nu mă mai interesează prea mult.' Am vrut să-l întreb dacă votează regulat, dar a anticipat: 'Aș putea vota chiar și cu Lasconi.' Pauză. 'Dar nu pot vota cu o femeie. E ca și cum i-aș permite soției mele să conducă casa.'

Noroc că am ajuns la destinație, deoarece începeam să-mi pierd calmul.

„Realismul magic”

Într-un sens, discuția cu taximetristul m-a împrospătat. Eram sătul de analizele care căutau să explice inexplicabilul – influența rușilor, TikTok-ul, sprijinul bisericii și alte scandaluri politice –, ignorând o explicație evidentă. Apariția candidatului-surpriză părea să indice că decizia multor votanți de a merge la vot a fost luată în ultima clipă, motivată de o stare emoțională.

Imprevizibilitatea jocului politic din ultimii ani ne-a împiedicat să realizăm că se va păstra, și de această dată, pattern-ul profund al opțiunilor electorale din România: votul negativ. Acesta nu doar persista, ci se aprofundase. În loc să voteze împotriva unui anume X, votanții au preferat să-l considere un oponent al 'sistemului', înlocuind 'ăla' cu 'ăia', percepuți ca o alianță infamă.

De atunci, odată cu proliferarea informațiilor, gama de explicații s-a diversificat, oscilând între 'seducția' (votul pentru Georgescu) și 'furia' (votul împotriva sistemului, inclusiv Elena Lasconi).

Un coleg de la Universitate, Marian Zulean, consideră că mesajul acestui candidat mesianic rezonează cu un curent literar numit „realismul magic”, în care supranaturalul este văzut ca parte integrantă a realității curente, similar cu romanul „Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez, care explorează amestecul între lumi.

Cu toate acestea, eu nu cred că succesul acestor romane se datorează credinței cititorilor în faptele relatate. În schimb, Călin Georgescu cere cu tărie ca susținătorii săi să creadă în teorii conspiraționiste privind nanocipuri, originea limbii latine din limba daco-geților și manipularea apei îmbuteliate.

„«Speranța» lui Călin Georgescu pentru alegători este o utopie sau o escrocherie”

Un prieten din Galați, Doru Căstăian, consideră că polarizarea între susținătorii celor doi candidați reprezintă o reeditare a vechii „gigantomahii” dintre bine și rău. Suporterii văd fiecare tabără ca fiind purtătoare a unui ideal de bine, dar defintit diferit: pe de o parte, tabăra non-politică, reprezentând 'pacea', 'iubirea' și 'credința', iar pe de altă parte, tabăra politică, promotoare a 'democrației', 'drepturilor individuale' și 'apartenenței euroatlantice'.

Astfel, ne confruntăm mai degrabă cu un război cultural decât cu un război electoral. Paradoxul este că acest război se desfășoară folosind arme politice – voturile alegătorilor – care ar trebui să reducă divergențele de opinii. Alegerile, chiar și înțelese minimal corect, nu pot fi o modalitate de 'salvare' sau de 'purificare' a politicii de natura sa tranzacțională. Scenariile de salvare sunt, prin definiție, unice și irepetabile, iar ideea unei salvări la patru sau cinci ani este de necrezut.

Speranța pe care Călin Georgescu o oferă alegătorilor este fie o utopie fără viitor, fie o mare escrocherie, având toate șansele să se dezvăluie ca o balanță care se va goli. În cel mai rău caz, s-ar putea să sfârșească un 'sistem' cu partide politice și alegeri periodice, lăsând România într-o distopie imposibil de imaginat.

„Sunt prea multe fire încurcate pentru a-mi clarifica gândurile”

Eu cred că această situație nu va fi posibilă și că nici nu e dorită de cei ca Călin Georgescu, care flutură steagul eliminării Răului din România. Îmi revizuiesc, zilnic, afirmațiile sale îngrijorătoare legate de UE, NATO, Deveselu și altele, arătând că avem de-a face mai mult cu un escroc capabil decât cu un fanatic devotat, așa cum îl descrie Gabriel Liiceanu.

În plus, se pot adăuga și explicații frivole celor documentate. În 2000, pe vremea când ultra-naționalistul Corneliu Vadim Tudor a ajuns în turul doi, unii susțineau că tinerii votanți o făceau 'la caterincă', jubilând apoi la confuzia creată. Această situație rezonează într-o bună măsură cu povestea taximetristului meu. Dar, ca de obicei, acest subiect nu a fost explorat mai profund, rămânând o ipoteză printre multe altele.

Conspirații internaționale sau interne? Toxicitatea tehnologiilor necontrolate? Reacția fundamentalismului religios împotriva statului laic? Acțiunea vicleană a B.O.R.? Eșecul sistemului? Psihopatie? Escrocherie? Reacții emoționale supraîncărcate? Ieşirea la suprafață a unor subversivități ignorate? Complicități ale statului? Speranțe sau nebunie colectivă? Clarviziune sau ignoranță?

Există prea multe aspecte complicate pentru a-mi putea clarifica gândurile. Mă întreb, privindu-mi textul ce se apropie de final fără concluzii, de ce am început să-l scriu?

„Și, da, și mie îmi e frică”

De asemenea, ca mulți alți colegi din domeniu, am simțit că este esențial să încerc, chiar și într-o măsură mică, să evit un deznodământ nedorit: alegerea unui președinte controversat, care contestă valorile politice fundamentale pentru România, substituindu-le cu altele care ar trebui să rămână în afara discuției politice.

Dar nu știu dacă pot influența, prin ceea ce scriu, măcar un vot pe 8 decembrie. Sunt skeptic, deoarece nu am întâlnit pe nimeni, până acum, care să aprecieze candidatul Călin Georgescu și cu care să pot dialoga pentru a înțelege cum ar trebui să decurgă o astfel de discuție.

Teoretic, ar trebui să existe profesioniști în acest domeniu care să facă asemenea demersuri. Din păcate, nu am observat aproape deloc prezența lor. Am auzit doar comparații statistice, uitându-se de zicala că 'cu statisticile poți demonstra orice' și de adevărul că sondajele nu reflectă realitatea gândurilor și sentimentelor intervievaților.

Prind o știre de la un post de știri că Elena Lasconi a refuzat o dezbatere televizată cu Călin Georgescu, invocând frica. Este reală această frică, sau este o simplă speculație? Și dacă există o bază pentru frica sa, provine ea de la consilierii de campanie? Gabriel Liiceanu își încheia prima sa analiză legată de prezidențiale din Contributors rostind o confesiune similară. Prietenii și soția mea fac și ei comentarii asemănătoare. Și, da, și eu simt frică – așa cum o simte oricine în fața a ceea ce nu a trăit vreodată (paralelele cu 2000 au multe diferențe). Dar nu am idee dacă o confruntare 'furie' versus 'frică' va aduce sau nu rezultatul dorit.

Așadar, dacă nu am de câștigat niciun vot, niciun sfat de dat, de ce scriu acest articol? Pentru că simt că este necesar.

Și pentru că, precum Doru Căstăian, cred că, într-un anumit fel, vom supraviețui acestei runde, dar ar fi din ce în ce mai greu de tolerat dacă vom continua să facem aceleași greșeli fundamentale, atat în privința ofertei electorale, cât și în educația civică și politică a alegătorilor.

Două argumente împotriva intervenției statului în cazul lui Călin Georgescu

Am trimis textul spre publicare și situația s-a schimbat din nou radical. Documentele recente publicate de către președintele României indică o participare semnificativă a unor 'actori' în implementarea unei 'lovituri electorale' bine orchestrate. Călin Georgescu acuză, evident, o diversiune din partea 'sistemului'. Chiar dacă o mică parte din aceste informații sunt adevărate, ele îl compromit complet.

În consecință, întrebările se mută de la 'Cine este și cum este Călin Georgescu?' și 'De ce l-au votat românii în turul întâi?' către 'De ce reacționează tardiv autoritățile, dezvăluind o fraudă de mare amploare?' și, în special, 'Ce ar trebui să facă acum, în zilele rămase până la vot?'.

Există două argumente importante împotriva intervenției directe a statului asupra acestui candidat. Primul este că o eliminare neașteptată a favoritului cursei poate crea un efect de 'eroizare', întărind ideea că acesta se confruntă cu un 'sistem' represiv. Al doilea argument este mai robust: nu mai avem timp pentru o procedură de descalificare extinsă.

De Crăciunul lui 1989, am fost martor la procesul soților Ceaușescu, urmat de condamnarea și execuția lor imediate, ce a șocat milioane de români, inclusiv eu. Speram ca dispariția lor să însemne și dispariția violențelor și a confuziilor generate de regimul lor, dar am simțit că România începe o nouă eră cu stângăcie.

Așa cum atunci, nu mi-aș dori o eliminare rapidă din scenă a controversatului Călin Georgescu.

Însă, lăsarea totul în voia sorții prezintă, de asemenea, dezavantaje considerabile. Ar însemna să spunem: 'Nu este treaba statului. Să decida poporul la urne.' O astfel de abordare ar transforma procesul electoral într-un act de justiție.

• Citește articolul complet și lasă-ți comentariul pe Contributors.ro