Ministru din cabinetul Bolojan primit cu amenințări după depunerea jurământului

Ministru din cabinetul Bolojan primit cu amenințări după depunerea jurământului
Membrii guvernului Bolojan Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Dragoș Pîslaru, noul ministru al Fondurilor Europene, a anunțat că a sesizat autoritățile după ce a primit un mesaj de amenințare cu moartea pe rețelele sociale, precum și intenția de a acționa în justiție televiziunea Realitatea Plus.

„E trecut de miezul nopții. A fost o zi lungă și la capătul căreia am finalizat procedurile legale de desemnare ca ministru în guvernul condus de Prim-Ministrul Ilie Bolojan. Mulțumesc tuturor pentru mesajele de încurajare și felicitări. Este pentru mine o mare onoare și responsabilitate. Din păcate, am primit și prima amenințare cu moartea de la un necunoscut, însoțită de o serie de atacuri provenite de la Realitatea.Net”, a scris Pîslaru pe Facebook.

În postarea sa de pe Facebook, Pîslaru răspunde în mod direct acuzațiilor aduse de televiziune legate de activitatea firmei de consultanță în care deținea acțiuni înainte de a intra în politică, subliniind că va acționa în instanță. „Am sesizat autoritățile referitor la mesajul de amenințare și voi da în judecată Realitatea”, a declarat ministrul.

„Am acum un mandat și o mare responsabilitate înainte și mă voi concentra pe a moderniza țara, nu pe calomnii, injurii și amenințări. Așa că scriu această replică doar o singură dată. De mâine îmi voi continua activitatea, căci este mult de muncă”, a mai adăugat el.

Dragoș Pîslaru este o numire surpriză a PNL pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. Anterior, a fost ministru al Muncii în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș și a făcut parte din PLUS, USR și REPER, având calitatea de europarlamentar între 2019 – 2024.

Recomandari
Show Cookie Preferences