INTERVIU. Armistițiu fragil între Israel, Iran și SUA. Ce se va întâmpla după o posibilă cădere a regimului? „Iranienii nu vor accepta pe cineva precum fiul Șahului, considerându-l impus de forțe externe.”

Scenariul unei revolte masive prin care iranienii reușesc să îndepărteze pașnic regimul teocratic de la Teheran seemne că este o iluzie, afirmă Raul Pintilie, un expert în conflict din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, perspectivele unei răsturnări violente a regimului sunt reale și riscante.

• Iranienii sunt sceptici, având în vedere exemplele recente din Orientul Mijlociu, unde impunerea forțată a a democrației seculare de tip occidental a dus la haos. Multe voci din cercurile de gândire din Occident, care au susținut inițiativa de promovare a democrației, s-au răzgândit și acum se tem de repetarea haosului. Raul Pintilie are un master în drepturile omului și democratizare de la Universitatea Saint Joseph din Beirut și a participat la diverse proiecte de cercetare în Orientul Mijlociu.

Iranul și Israelul au convenit marți asupra unui armistițiu care ar putea pune capăt războiului ce a început în urmă cu 12 zile, deși viitorul acestuia rămâne incert.

Ce urmează, însă?

Raul Pintilie consideră că ideea în care zeci de milioane de iranieni ies în stradă ca să înlăture regimul actual – o sugestie a premierului israelian – rămâne un „vis frumos”.

Expertul se teme că un alt scenariu, și anume cel al răsturnării regimului prin forță, este plauzibil și că o astfel de acțiune va provoca instabilitate majoră în Iran și în întreaga regiune.

Pintilie subliniază că Iranul este într-un posibil moment de cotitură în istoria sa și a regiunii, aducând în discuție lipsa unei viziuni clare din partea forțelor democratice iraniene pentru o eventuală tranziție.

„Mișcările care luptă pentru schimbare trebuie să aibă o viziune revoluționară și intelectuală pentru cum ar trebui să arate un nou sistem.”

Asfel de fundamentări au lipsit în protestele din ultimele decenii nu doar în Iran, ci și în întreaga regiune, inclusiv în timpul Primăverii Arabe, când au avut loc schimbări de regim iar infrastructura instituțională a rămas intactă.

Netanyahu: „80% din iranieni i-ar înlătura pe acești lideri teologici.”

– Care credeți că este scopul final al Israelului în acest război, și de ce acum? Ce resurse are Iranul?– Premierul Benjamin Netanyahu a demarat acest război cu scopul declarat de a distruge programul nuclear al Iranului, susținând că regimul de la Teheran este foarte aproape de a crea arme nucleare, un argument pe care îl repetă constant din 1992, chiar și când uneori serviciile sale de informații nu îl susțin.

Narațiunea lui Netanyahu s-a transformat rapid de la distrugerea programului nuclear într-o direcție care sugerează încercarea de schimbare a regimului, afirmând că „80% din iranieni l-ar da afară pe acest grup de conducători teologici”.

Aceste declarații, alături de rapoartele comunității de informații americane și ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), care contrazic afirmațiile lui Netanyahu cu privire la programul nuclear iranian, sugerează că adevăratul obiectiv al Israelului ar putea fi schimbarea de regim, incapacitatea instalațiilor nucleare fiind doar un prim pas într-un proces mai amplu.

Cât despre resursele Iranului, acestea sunt limitate, deoarece Teheranul nu beneficiază de sprijinul unui aliat precum SUA, care, spre deosebire de Israel, poate oferi un flux constant de echipamente militare de ultimă generație.

Numărul rachetelor și dronelor lansate de Iran a scăzut semnificativ, iar apărarea anti-aeriană este în multe situații inexistentă, permițând Israelului să controleze spațiul aerian iranian. Acum, implicarea Statelor Unite nu face decât să amplifice capacitatea Israelului de a lovi ținte în Iran.

Teheranul nu dispune de multe atuuri în prezent și va avea de intrat într-o poziție defavorizată în eventualele negocieri viitoare.

Alliații regionali ai Iranului sunt slăbiți.

– De ce nu s-au implicat mai activ aliații regionali ai Iranului în lupta împotriva Israelului?– În primul rând, aceștia sunt extrem de slăbiți ca urmare a atacurilor israeliene dincepând cu 7 octombrie 2023.

Hamas nu mai are capacitatea de a lansa rachete din Fâșia Gaza și se concentrează pe confruntările cu armata israeliană în teritoriu.

În privința Hezbollah, situația este și mai complexă. Capacitățile militare ale grupării au fost grav afectate, iar mulți lideri au fost eliminați, inclusiv secretarul-general Hassan Nasrallah.

Dincolo de acest aspect, pentru Hezbollah, atacarea Israelului are și implicații politice. Gruparea nu își poate permite să îndemne Libanul la un nou conflict cu vecinul de sud, preferând în schimb să-și conserve capitalul politic rămas.

În ceea ce privește milițiile șite susținute de Iran în Irak, cum ar fi Kata’ib Hezbollah sau Harakat Hezbollah al-Nujaba, acestea și-au condiționat implicarea de un rol al Statelor Unite în conflict.

Aceste grupări irakiene, în cazul în care decid să se implice, vizează în principal obiective americane, cum ar fi baza militară sau ținte diplomatice.

Ansar Allah din Yemen a fost, de asemenea, mai puțin afectată de acțiunile israeliene din octombrie 2023, iar liderul grupării, Abd al-Malik al-Houthi, a avertizat în nenumărate rânduri că va interveni de partea Iranului.

Deși a fost relativ tăcut în ultimele zile cu privire la evoluțiile recente, Ansar Allah reprezintă, totuși, principala grupare pro-Iran care are capacitatea de a acționa, în special prin operațiuni împotriva navelor în Strâmtoarea Bab al-Mandeb.

Tăcerea din partea Ansar Allah ar putea semnifica o strategie de conservare și planificare a acțiunilor viitoare.

Iranul vrea să obțină arma nucleară?

– Este adevărat că Iranul dorește să obțină arma nucleară? Evaluările israeliene par să difere de cele americane. – Este complicat de spus. Deținerea armamentului nuclear oferă statului unele avantaje în fața inamicilor săi, inclusiv descurajarea unui atac extern.

Iranul a avut motive să se simtă amenințat de forțe externe, în special de SUA și Israel, având în vedere opțiunea schimbării regimului de la Teheran a fost întotdeauna pe masă. Cu două decenii în urmă, SUA au invadat și au schimbat regimul în imediata vecinătate a Iranului, iar Israelul a avut întotdeauna temeri legate de sprijinul iranian pentru grupările armate de la granițele sale.

Totuși, preocupările Iranului legate de securitatea națională nu justifică amenințările îndreptate împotriva altor state din regiune sau alimentarea instabilității în Orientul Mijlociu.

Situația este nuanțată. În ceea ce privește evaluările americane și israeliene, există distincții. Estimările israeliene vin din surse neofițiale și nu pot fi verificate, lăsându-ne doar cu opțiunea de a crede sau nu ceea ce spune Netanyahu.

În SUA, situația este similară, dificultățile de a confirma detaliile fiind frecvente.

Rapoartele credibile cu privire la programul nuclear iranian se bazează pe datele obținute de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, care a indicat recent că Iranul nu este aproape de a construi o armă nucleară.

Dar, după retragerea unilaterală a președintelui Trump din acordul nuclear în 2018, inspectorii AIEA au avut dificultăți în accesarea siturilor nucleare iraniene, limitându-le capacitatea de a evalua stadiul procesului de îmbogățire a uraniului.

Iranul cedează pe calea programului nuclear, dar niciodată sub presiune militară.

– Ar putea fi Iranul convins să renunțe la programul nuclear?– Teoretic, da, dar nu prin forță militară sau acțiuni care încălcază dreptul internațional.

Orice intervenție militară, fie din partea Israelului, SUA sau oricărui alt stat, va îndepărta perspectiva unei soluții diplomatice.

Iranul a acceptat anterior suspendarea îmbogățirii uraniului în urma negocierilor diplomatice, dar niciodată sub presiune militară.

Un astfel de acord trebuie să abordeze preocupările iraniene legate de securitate, și să fie parte a unui sistem mai larg de securitate regională ce include și alte țări din apropiere.

Ce șanse are un val de proteste în Iran?

– Premierul israelian a îndemnat iranienii să se revolte împotriva regimului de la Teheran. Credeți că un astfel de scenariu este fezabil?– Premierul israelian își continuă retorica familiară, încurajând revolta împotriva Hamas sau Hezbollah.

Desigur, ideea că zeci de milioane de iranieni ies în stradă, cerând schimbarea regimului, cu toate formațiunile politice unite, este o viziune ideală.

Totuși, în prezent, acest scenariu rămâne nerealizabil.

Iranienii au o istorie de proteste anti-regim, cum ar fi Revoluția Verde din 2009 sau reacțiile din 2022 la uciderea Mahsei Amini. Regimul a reacționat de fiecare dată prin violență, executând și arestând mii de oameni.

Astfel, există un sentiment de frică. Până în prezent, opoziția nu a prezentat o viziune clară pentru un Iran post-regim.

Propunerile vin adesea dinspre o democrație seculară occidentală impusă din exterior de figuri legate de posibila cădere a regimului.

Este foarte puțin probabil ca un astfel de scenariu să aibă succes sau să fie acceptat de populația iraniană, având în vedere experiențele anterioare cu schimbări de regim dictate din afară.

Un răsturnare forțată va provoca instabilitate în Iran și în întreaga regiune.

– Diverși oficiali, inclusiv președintele Macron, au avertizat asupra riscurilor unei răsturnări violente a guvernului de la Teheran. Credeți că există un pericol? Care ar putea fi consecințele?– Pericolul unui răsturnări violente este real; o astfel de acțiune ar crea extrem de multă instabilitate în Iran și în întreaga regiune.

Consecințele unei astfel de acțiuni depind de planurile forțelor externe implicate.

Un posibil scenariu presupune asasinarea Ayatollahului Khamenei, urmată rapid de numirea unui succesor de către Adunarea Experților, pentru a menține continuitatea regimului.

Unele surse din mediul politic iranian sugerează că Ali Khamenei a cerut ca instituțiile competente să fie pregătite pentru alegerea unui nou lider în caz de deces.

O acțiune militară împotriva regimului ar putea genera o criză de legitimitate, o luptă de putere între diverse grupuri politice și etno-religioase cu viziuni diferite asupra viitorului Iranului.

Impunerea unui lider de către forțe externe, cum ar fi Reza Pahlavi, va duce la o criză imensă de legitimitate, având în vedere lipsa de popularitate a acestuia și opoziția oamenilor față de o astfel de soluție.

Mai mult, un astfel de scenariu ar putea însemna instalarea unui regim autoritar, menit să controleze populația în timpul haosului.

Prin urmare, schimbarea regimului de la Teheran prin forță este o idee riscantă ce va destabiliza situația internă și regională.

O viziune revoluționară e necesară pentru schimbări.

– De ce nu au reușit mișcările democratice din Iran să impună schimbări semnificative?– Pentru a săvârși o schimbare de regim sau reforme semnificative, este nevoie de mai mult decât simple proteste.

Mișcările de acest tip trebuie să aibă viziuni clare despre cum ar trebui să arate noul sistem.

Eliminarea unei persoane nu este suficientă pentru a transforma sistemul sau ideologia existentă.

Un exemplu relevant din istoria Iranului este Ali Shariati, considerat ideologul revoluției islamice, care a reușit să combine idei marxiste cu considerații religioase pentru a crea un proiect politic.

Ideile lui Shariati au fost adesea populare printre diverse audiențe în vremea represiuni din perioada pre-revoluționară.

Aceasta dovedește necesitatea unei baze ideologice și revoluționare pentru realizarea unei schimbări de sistem.

În concluzie, aceste fundamentări au lipsit în protestele din ultimele decenii în Iran și în întreaga regiune, inclusiv în timpul Primăverii Arabe.

Diversele forme de guvernare din trecut.

Iranul se află într-un potențial moment de cotitură. Istoria ne învață că diverse forme de guvernare, inclusiv democrația seculară din Liban sau monarhia din Iran, au suferit eșecuri.

Iranul are acum o oportunitate de a crea un sistem nou; actuala structură de conducere nu este în sine proastă, ci devine problematică prin influențele radicale și corupția.

Ce forțe ar putea înlocui actualul regim din Iran?

– Care sunt forțele democratice sau alte tipuri care ar putea asigura o tranziție post-regim în Iran? Există vreo coaliție în acest sens?– Nu se conturează momentan o coaliție capabilă să garanteze o tranziție pașnică.

Una dintre figurile promovate de mult timp în acest context este prințul moștenitor Reza Pahlavi, fiul ultimului șah, care trăiește în exil din 1979.

Activitatea sa în afara Iranului nu a fost niciodată semnificativă pentru populație, redusă la câteva campanii fără rezultate vizibile.

Deși viziunile sale sunt aliniate cu valorile occidentale, nu se bucură de popularitate în Iran, unde majoritatea ar respinge impunerea unei soluții pre-1979 într-un context autoritar.

Ar putea fi o variantă ca, în urma eliminării conducerii clericale, tranziția către un regim militarizat să fie condusă de elemente din Gărzile Revoluției Islamice.

Necesitatea unui nou proiect politic.

Există, de asemenea, grupuri și partide active în exil care ar putea profita de instabilitatea post-regim, inclusiv organizații etnice de kurzi și azeri, stângiști precum Mojahedin-e-Khalq, Partidul Tudeh sau alte formațiuni seculare care ar dori să se implice.

Este necesar să mentionăm și rolul clasei de negustori, care au jucat un rol semnificativ în revoluția din 1979.

Chiar și în acest context, când grupuri diverse cu viziuni diferite s-au unit împotriva regimului anterior, necesarul este o bază intelectuală care să le unească.

Același lucru este valabil astăzi: este nevoie de un proiect politic viabil pentru a înlocui actualul regim.