Reguli noi pentru prevenirea și combaterea spălării banilor în EMEA, în contextul creșterii incidentelor și riscurilor asociate

În ultimii ani, având în vedere creșterea riscurilor legate de spălarea banilor și finanțarea terorismului, controalele în cadrul instituțiilor financiare au fost consolidate, iar în perioada ce urmează vor fi implementate noi reglementări. Conform raportului PwC EMEA AML Survey 2024, care a inclus 396 de instituții financiare din 40 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), 82% dintre bănci, 76% dintre instituțiile de plată și 81% dintre administratorii de active au fost supuși inspecțiilor organelor naționale responsabile cu prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. În Europa, aceste controale au fost chiar mai accentuate în anumite țări, precum Franța (96%), țările nordice (94%) și Europa Centrală și de Est (85%).
În ultimii ani, standardele globale pentru prevenirea și combaterea spălării banilor au fost consolidate și vor continua să evolueze. Acest proces este sprijinit de introducerea de reglementări noi, precum pachetul de legi care a fost avizat în februarie 2024 de Parlamentul European, care va fi implementat în următorii trei ani de toate țările membre ale UE, după aprobarea în Consiliul European.
Participanții la sondaj au exprimat opinia că reglementările autorităților ar trebui să meargă dincolo de instrucțiunile generale de conformare, fiind necesare îndrumări tehnice detaliate în diverse domenii.
Articol redactat de Ana Sebov, Director Forensic PwC România, și Cristina Pop, Senior Manager Forensic PwC România.
Articol susținut de PwC România.