„Sunt elevi transportați la un eveniment”. Poliția din Republica Moldova respinge acuzațiile privind transportul votanților cu autocare ale instituțiilor publice

Inspectoratul General al Poliției din Republica Moldova a infirmat acuzațiile aduse de AUR legate de transportul unor alegători cu autobuze și mașini ale instituțiilor publice. „Este o manipulare”, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Poliția din Republica Moldova respinge informațiile lansate de Alianța pentru Unirea Românilor referitoare la pretinse transporturi organizate ale alegătorilor către diverse secții de votare în afara granițelor. Viorel Cernăuțeanu a afirmat că aceste informații, publicate de anumite surse media, sunt false, denumind situația „o manipulare”.
„Pe 17.05.2025, la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) a avut loc evenimentul „Ziua Ușilor deschise”, la care au fost prezente șase autocare ce transportau aproximativ 120 de elevi din diferite localități”, a adăugat acesta.
Atât AUR, cât și candidatul formațiunii, George Simion, au formulat mai multe acuzații împotriva autorităților din Chișinău cu privire la o pretinsă fraudare a alegerilor prezidențiale din România, organizate pe teritoriul Republicii Moldova.
AUR a comunicat sâmbătă că sunt semnalate numeroase cazuri de transport organizat în Chișinău, inclusiv coloane de autobuze și microbuze pline cu studenți și pensionari, care ar fi fost însoțiți de reprezentanți locali ai PAS în mod organizat către secțiile de votare, informație care a fost contestată de Poliția din Republica Moldova.
Anterior, autoritățile de la Chișinău au reacționat la acuzațiile lui Simion referitoare la presupusa fraudare a alegerilor. „Din respect pentru alegători, solicităm tuturor actorilor politici să evite acuzațiile care compromit acest exercițiu democratic”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Președinției de la Chișinău, Igor Zaharov, a reacționat vineri la acuzațiile aduse de George Simion.
„Campaniile electorale pot fi însoțite de tensiuni și emoții, însă, din respect pentru toți cetățenii români, facem un apel către actorii politici să evite acuzațiile nefondate și jignirile aduse votanților din Republica Moldova”, a subliniat acesta. În Republica Moldova se înregistrează un număr record de alegători care participă la alegerile prezidențiale din România.