Un studiu recent pune la îndoială o idee fundamentală despre originile civilizației
Conceptul de civilizație este complex și adesea interpretat greșit. Din perspectiva etimologică, utilizând rădăcina latină „civis”, civilizația poate fi văzută ca un nivel de dezvoltare care include urbanismul, forme complexe de guvernare și introducerea scrisului.
Pe de altă parte, dacă ne raportăm la definiția din Dex, civilizația reprezintă un nivel de dezvoltare atât materială, cât și spirituală al unei societăți. De exemplu, termenul „civilizație Cucuteni” se referă la o societate neolitică, care, evident, nu dispunea de urbanism.
Studiul menționat abordează societățile neolitice și contribuția acestora la fundamentele dezvoltării civilizației urbane. Contestă o idee veche de peste șase decenii, care susținea că apariția agriculturii și domesticirea animalelor au generat o expansiune rapidă a primelor comunități umane.
Aceasta a condus la o creștere semnificativă a populației și, ulterior, la schimbări sociale majore, care au dus la formarea primelor civilizații urbane.
Specialiștii Ian Kuijt de la Universitatea Notre Dame și Arkadiusz Marciniak de la Universitatea din Poznan afirmă că aceste concepții sunt eronate.
Cercetătorii își fundamentează ideile pe analiza unuia dintre cele mai vechi situri neolitice, cel de la Çatalhöyük din Turcia, care a fost locuit timp de aproximativ 9.100 până la 7.950 de ani în urmă. Aceasta este considerată una dintre cele mai avansate așezări de acest tip.
Autorii studiului publicat în Journal of Anthropological Archaeology argumentează că arheologii au plecat de la o logica greșită, presupunând că toate casele de la Çatalhöyük erau locuite simultan, ceea ce a condus la o estimare a unei populații cuprinse între 2.800 și 10.000 de persoane.
În realitate, susțin cercetătorii, acest lucru nu este corect. Ei compară situația cu cea a hotelurilor din aeroporturi care nu pot fi întotdeauna pline timp de decenii. Eforturile lor au inclus datări cu radiocarbon și analize ale sedimentelor din zonă.
Conform cercetărilor lor, în perioada cea mai intensă de dezvoltare, populația așezării nu ar fi depășit 600-800 de indivizi, dintre care 30% erau copii sub cinci ani.
Modelul propus de autori sugerează că zonele rezidențiale acopereau doar 40% din totalul suprafeței așezării, echivalentul a 26 de terenuri de fotbal, iar 70% din clădiri erau locuite. O medie de cinci indivizi locuiau fiecare clădire pe o perioadă de 20 până la 45 de ani.
La Çatalhöyük, cei decedați erau înhumați în locuințele lor, iar după o generație sau două se construea un alt nivel.
Studiul avansează o teorie distinctă privind evoluția primelor societăți neolitice, sugerând că dezvoltarea a fost graduală, pe o perioadă extinsă, mai degrabă decât provocată de un boom demografic.
Concluziile cercetătorilor sunt susținute și de Peter Akkermans, arheolog la Universitatea Leiden, care menționează că astfel de comunități restrânse erau comune în Levant, considerat locul de origine al primelor societăți neolitice.
Din observațiile sale recente, Akkermans afirmă că o comunitate neolitică era compusă din câteva zeci până la câteva sute de indivizi, cu unele așezări abandonate după o generație și reocupate după perioade de sute sau mii de ani.
Astfel, tranziția de la așezările rurale neolitice la marile orașe a fost un proces gradual, desfășurat pe parcursul a mii de ani.
Sursa foto: profimediaimages.ro
