Vlad Oprea se apără după solicitarea DNA de a fi arestat: „Am respectat toate obligațiile”. Primarul din Sinaia denunță o campanie împotriva sa

Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, a declarat marți că informațiile referitoare la presupusa încălcare a controlului judiciar sunt „complet false” și a acuzat o campanie negativă de imagine împotriva sa și a familiei sale, conform Agerpres.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Oprea a specificat că perchezițiile efectuate de procurorii DNA nu s-au desfășurat la locuința sa și că nu îl vizează personal, subliniind că a respectat toate obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar.
„Afirmațiile cu privire la încălcarea termenilor impuși de controlul judiciar sunt complet false și reprezintă speculații fără bază reală, fiind propagate de aceleași persoane care desfășoară o campanie negativă de imagine împotriva mea și a familiei mele, promovând informații false și afirmații defăimătoare”, a scris Vlad Oprea pe rețelele de socializare.
„Această acțiune apare cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale. Contrar acestor speculații, am respectat toate obligațiile legale impuse de autorități și mi-am exercitat drepturile garantate de constituție și de legislație. Voi continua demersurile legale necesare pentru a-mi dovedi nevinovăția, în cadrul dosarului și în fața autorităților competente, conform legislației în vigoare”, a adăugat primarul din Sinaia.
Solicitarea DNA pentru arestarea primarului din Sinaia
Luni, procurorii DNA au propus Tribunalului București înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru Vlad Oprea, argumentând că acesta ar fi încălcat cu rea-credință obligația de a nu-și exercita funcția de primar.
Investigat într-un dosar de corupție, primarul Vlad Oprea se află sub control judiciar din 23 ianuarie 2025. Printre obligațiile impuse se numără și interdicția de a se prezenta la sediul Primăriei Sinaia și de a exercita funcția de primar, în cadrul căreia se presupune că a comis faptele menționate în dosar.
Conform DNA, în perioada martie-aprilie 2025, deși se afla sub control judiciar și avea interdicția de a exercita funcția de primar, Vlad Oprea ar fi dat dispoziții directe viceprimarului orașului Sinaia, în legătură cu:
- activitățile referitoare la relația cu consiliul local (discuții despre măsurile necesare pentru organizarea acestora, propuneri de hotărâri pentru aprobări sau respingeri, etc.);
- îndrumări referitoare la bugetul.local al unității administrative Sinaia (modalitatea de prezentare a bugetului în cadrul Consiliului Local);
- administrarea serviciilor publice pentru cetățeni, incluzând gestionarea contractelor cu societatea de apă-canal, suspendarea raporturilor de muncă ale unor angajate, organizarea de concursuri pentru posturi în aparatul Primăriei Sinaia.
Vlad Oprea este pus sub acuzare într-un dosar de corupție, fiind suspectat că a solicitat fonduri pentru elaborarea unui plan urbanistic zonal la primărie. Acesta este învinuit de luare de mită, operațiuni financiare incompatibile cu funcția, abuz în serviciu, fals în declarații și spălare de bani.