Alegeri anticipate în Norvegia 2025: provocări majore pentru alegători și autorități într-o națiune extrem de prosperă

În campania electorală domină discuțiile despre modul în care se cheltuiesc fondurile publice, despre inflație, impozite și calitatea serviciilor — teme-cheie înaintea scrutinului parlamentar de luni.

Votul pentru parlament este programat luni, într-un context marcat de temeri legate de scumpiri și de turbulențe în politica internațională.

Sondajele sugerează că blocul de stânga, condus de Laburist, alături de patru formațiuni mici, ar putea acumula 88 de mandate, depășind pragul majorității cu trei, deși cifrele rămân sub nivelul din 2021.

Pe partea dreaptă a scenei politice, Progresistul (anti-imigrație), conservatorii și două grupuri mai mici par să ocupe restul de 81 de locuri, dar rezultatul rămâne incert și poate depinde de scorul partidelor minoritare.

Inflația, impozitele și calitatea serviciilor publice rămân teme-cheie, iar rezultatul scrutinului ar putea afecta industria petrolieră și energetică, securitatea energetică a Europei și modul în care este gestionat fondul suveran de investiții norvegian, unul dintre cele mai mari din lume, estimat la aproximativ 2 trilioane de dolari.

Războaiele din Ucraina și Gaza, precum și evoluțiile politice din Statele Unite, au influențat semnificativ atenția alegătorilor, iar experții notează că aceste teme ar putea sprijini prim-ministrul laburist Jonas Gahr Støre, fost ministru de externe și o figură de încredere.

Rezultatele finale urmează să fie anunțate marți, iar apoi vor începe săptămâni de negocieri pentru formarea coaliției și stabilirea componenței cabinetului, înainte ca Regele Harald să investească noul guvern.

Coaliția „tutti frutti” – o forță în joc în negocieri

Până la nouă formațiuni pot obține mandate, însă doar liderii Laburistului, Progresistului și Conservatorilor aspiră la postul de prim-ministru.

Guvernul actual funcționează cu sprijinul unei coaliții între centrul-dreapta, Partidul Agrar de Centru și Stânga Socialistă; sondajele indică însă posibilitatea ca majoritatea să includă și Verzile sau chiar Partidul Comunist, într-o formulă pe care unii o numesc „tutti frutti”.

Cererile Verzilor și ale comuniștilor ar putea include măsuri mai stricte pentru exploatarea petrolului și gazelor, impozite mai mari pentru cei bogați și creșteri ale bugetului fondului suveran, cel mai mare din lume.

Partidul Laburist este creditat cu aproximativ 27% din intențiile de vot, ceea ce îl plasează ca cel mai mare partid în sondaje.

În tabăra de dreapta, fosta prim-ministră Erna Solberg, lidera Conservatorilor, visează la revenirea la putere cu promisiuni de reduceri semnificative de taxe pentru gospodării și o diminuare a impozitării averii, o poziție pe care mediul de afaceri o apreciază ca benefică pentru investiții.

Partidul Laburist își menține obiectivul de a păstra taxa pe avere, o măsură pivot din politica fiscală norvegiană încă din 1892, cu cote de până la 1,1% pentru activele și acțiunile de peste 1,76 milioane coroane, în continuare însoțită de reduceri și scutiri.

La nivel european, alegătorii se orientează tot mai mult către opțiuni populiste de dreapta. Partidul Progresului, anti-imigrație, condus de Sylvi Listhaug, este estimat să aibă în jur de 21% din intențiile de vot, lăsând conservatorii cu aproximativ 14%.

Solberg și Listhaug au dezacorduri publice despre cine ar trebui să fie următorul prim-ministru în cazul victoriei dreptei, ceea ce poate determina o parte a alegătorilor să-și reconsidere susținerea.

Prosperitatea excesivă: despărțire între adevăruri și provocări

Norvegia rămâne una dintre cele mai bogate țări din lume, cu un sistem social extins, vaste rezerve de petrol și gaze și cu unul dintre cele mai mari fonduri suverane, estimat la aproximativ 20 de trilioane de coroane.

PIB-ul pe cap de locuitor este între cele mai mari din lume, avansând uneori peste pragul SUA, conform Fondului Monetar Internațional.

Cu toate acestea, economistul Martin Bech Holte atrage atenția asupra riscurilor potențiale prezentate într-o carte intitulată „Prosperitatea excesivă”.

Sylvi Listhaug susține criticile, afirmând că Norvegia „aruncă banii în probleme” și sugerând că maniera în care conducem țara este problematică.

În timp ce multe afirmații au un substrat electoral, analiștii notează că o parte din critica este justificată: în unele aspecte, sistemul de învățământ este în urmă față de țări mai sărace, iar sănătatea publică, deși funcțională, are zone de îmbunătățire.

Cartea a atins un punct sensibil: mulți cetățeni recunosc existența birocrației excesive, întârzieri în proiecte de infrastructură și dificultăți de eficiență, spune Johannes Bergh, cercetător la Institutul Norvegian de Cercetare Socială.

Printre proiectele citate se numără un tunel naval de 1.700 de metri, estimat a costa sute de milioane de dolari; o renovare parțială a Parlamentului din Oslo cu costuri care au fost depășite; și o platformă IT destinată serviciului regional de sănătate care a fost proiectată prost.

Există întotdeauna pericolul să devenim prea relaxați și să credem că fondul ne va salva

Economiștii avertizează că Norvegia a evitat în mare măsură „boala olandeză”, dar dependența de sectorul hidrocarburilor poate submina o creștere echilibrată dacă nu se diversifică.

Totuși, unii temători susțin că țara poate dezvolta o formă de „boală norvegiană” prin utilizarea tot mai mare a fondului suveran în fiecare an.

Anul acesta fondul a ajuns la 542 miliarde de coroane (aproximativ 54 miliarde de dolari), reprezentând aproximativ un sfert din bugetul guvernamental; fondul a permis finanțări în sprijinul Ucrainei fără a tăia din alte programe sau a crește impozitele.

Cheltuielile pentru sănătate și pentru invaliditate sunt cele mai mari în rândul țărilor bogate OCDE, fiind de patru ori peste media.

Rata abandonului în liceu este mult peste media europeană, iar productivitatea a stagnat, ceea ce îngrijorează factorii de decizie.

Jens Stoltenberg, fostul șef al NATO, spune că Norvegia a gestionat provocările datorită participării ridicate a forței de muncă, după ce a devenit ministru de finanțe în urmă cu aproape un deceniu.

Astăzi, Suedia și Olanda au depășit Norvegia în productivitate, iar acest decalaj reprezintă o provocare reală, a afirmat Stoltenberg.

El avertizează că nu este în interes să ne bazăm pe fond pentru a compensa toate decalajele bugetare; nu este o soluție sustenabilă în viitor.

Erna Solberg, candidată a Conservatorilor, susține că Norvegia se află într-o formă superioară multor țări europene datorită fondului, dar recunoaște că provocările de competitivitate rămân.

Ea adaugă că sentimentul de urgență este mai redus, deoarece veniturile din fond pot acoperi eventualele diferențe bugetare.