Amendă pentru şoferul unei ambulanţe SMURD în drum spre un accident

Amendă pentru şoferul unei ambulanţe SMURD în drum spre un accident
Ambulanță SMURD, Foto: © LCVA | Dreamstime.com

Un şofer de ambulanţă SMURD, în drum spre un accident rutier în judeţul Alba, a fost sancţionat de Poliţie pentru că a trecut pe roşu la o trecere la nivel cu calea ferată. Pe lângă amendă, permisul său a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile. Şoferul a susţinut că s-a asigurat înainte de a traversa şi că dorea să ajungă rapid la locul accidentului, fără a cunoaşte numărul de victime sau gravitatea stării acestora.

„Pe 8 iunie 2025, la ora 12:51, a fost primit un apel prin SNUAU 112 raportând un accident rutier în localitatea Ciumbrud (AIUD), implicând un autoturism şi un motociclist aflat în stare de inconştienţă. Detaliile despre numărul de victime sau starea acestora erau necunoscute. Echipajul SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Aiud, împreună cu o Autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS), a pornit la ora 12:53 spre locul accidentului”, informează ISU Alba.

Victima motociclistă a fost preluată conștient, dar cu multiple traumatisme

La sosirea echipajului de intervenţie, evaluarea medicală a arătat că motociclistul prezenta mai multe traumatisme, inclusiv o plagă hemoragică la umăr, precum şi traumatisme cervicale şi dureri abdominale.

„Acesta a fost transportat de urgenţă la CPU Aiud de echipajul SMURD, fiind conştient şi cooperant”, conform sursei citate.

Oficialii ISU Alba au indicat că, pe parcursul deplasării către locul accidentului, şoferul ambulanţei a decis să treacă printr-o trecere de cale ferată unde semaforul indica culoarea roşie.

Şoferul ambulanţei a fost convocat la Poliţie

„După finalizarea intervenţiei, şoferul ambulanţei SMURD a fost chemat la sediul Poliţiei municipiului Aiud unde i-a fost întocmit un proces verbal, aplicându-i-se 9 puncte de penalizare şi o amendă în valoare de 1.822,5 lei. De asemenea, permisul său a fost suspendat pentru 120 de zile, fără drept de redobândire. Ca urmare a incidentului, ISU Alba a iniţiat o cercetare internă pentru a analiza desfăşurarea intervenţiei”, a adăugat sursa.

Şoferul şi-a recunoscut greşeala, explicând că s-a asigurat înainte de a traversa cu echipajul său, pentru a nu pune în pericol pe nimeni, inclusiv circulaţia feroviară, şi a subliniat că obiectivul lor a fost să ajungă cât mai repede la locul accidentului.

Recomandari
Show Cookie Preferences