Antreprenorul critică măsura capitalului social ca fiind discutabilă și poate genera zgomot și frustrare fără a aborda o problemă reală

Pentru a clarifica conceptele despre capitalul social, Adrian Stanciu, consultant și antreprenor român cunoscut în managementul culturii organizaționale și training, detaliază contextul. El a fost cofondator și partener la Ascendis.

Prima idee este că evidența contabilă a unei firme se raportează la firma în ansamblu, nu la perspectiva acționarilor. Aportul la firmă reprezintă pentru entitate o datorie, deși nu este o datorie obișnuită. Voi preciza în continuare ce îl diferențiază.

O altă idee pe care antreprenorul o subliniază se referă la modul în care este ținută contabilitatea. Contabilitatea urmează principiul dublei înregistrări, astfel încât orice tranzacție are o sursă și o destinație, iar sumele apar în ambele coloane ca sursă și destinație, fiind folosită și ca o verigă de control.

Ca rezultat, toate datoriile firmei față de oricine, inclusiv față de acționari, trebuie să aibă în partea opusă o sumă de active egală. Activele nu înseamnă întotdeauna bani, deși valoarea lor este exprimată în numerar, pentru că firma utilizează banii în scopuri productive. Capitalul social reprezintă un pasiv, iar banii depuși în contul său sunt utilizați de firmă ca orice alte fonduri.

Mai mult, el subliniază că contabilitatea se bazează pe ipoteza funcționării continue, adică nu există un orizont clar pentru sfârșitul activității. Multe active își schimbă valoarea în funcție de faptul că firma operează sau nu.

Imaginați-vă o fabrică cu un utilaj performant, foarte util în procesul de producție și fixat în fundația halei. Dacă fabrica se oprește, utilajul poate fi vândut, dar probabil nu la valoarea actuală. Iar în cazul lichiderii, toate activele se vând iar banii obținuți se folosesc pentru plata creditorilor, inclusiv a acționarilor. Aici apare discuția despre datoriile speciale către acționari. În general acționarii răspund pentru valoarea capitalului social investit; retragerea acestuia este posibilă doar în principiu prin lichidare.

În situația lichidării, acea sumă se plătește ultima, explică el. Cu cât capitalul social este mai mare, cu atât răspunderea asociaților crește și riscul creditorilor scade.

Capitalul social se constituie la început, dar poate fi majorat sau redus pe parcurs prin reinvestirea profiturilor sau înregistrarea pierderilor. Problema apare însă când valoarea activelor este mult diminuată în scenariul lichiderii.

Adeseori valoarea capitalului social este redusă semnificativ, în special în firmele aflate în dificultate, ceea ce afectează nu doar pe acționari, ci și creditorii. Din această cauză legea prevede o ordine de plată în care acționarii ocupă poziția de ultimii plătiți, în timp ce statul are prioritate.

Din această perspectivă, mulți consideră că măsura referitoare la capitalul social este irelevantă, poate genera confuzie inutilă și frustrări fără să rezolve o problemă reală. Însă, dacă este concepută și aplicată cu grijă, ar putea aduce beneficii pe termen lung, însă în prezent multe firme operează cu capitaluri proprii negative.

Despre autor: Adrian Stanciu este consultant și antreprenor român, cunoscut pentru activitatea în domeniul managementului culturii organizaționale și al trainingului. A fost cofondator și partener la Ascendis, una dintre cele mai importante firme de training din România, iar ulterior și-a vândut participația pentru a se dedica proiectelor de consultanță în managementul culturii organizaționale. A ocupat de asemenea roluri precum country manager Xerox România și a contribuit la dezvoltarea Human Synergistics România. Este recunoscut pentru expertiza în management și diagnosticul culturii organizaționale și pentru promovarea practicilor moderne în consultanța de business în România.