Joacă cu canistra de benzină: de ce să fim vigilenți față de mesajele așa-numiților influenceri economici
Guvernul de coaliție a ales să reducă deficitul bugetar, o decizie care a expus clar legătura dintre politicile fiscale și evoluția inflației. Ajustările nu se fac în vid: dacă nu exista presiune, nu ar fi existat nicio reducere. Ceea ce arată acest rezultat este că efectele au fost resimțite în prețuri, salarii și încrederea publicului. Diferența de aproximativ 30 de miliarde de euro reprezintă consecințele deciziilor fiscale asumate, afectând întreaga economie.
În mod paradoxal, datoria publică raportată ca pondere în PIB a fost mult timp relativ mică, lucru ce a permis politicienilor să gestioneze fondurile publice cu o măsură insuficient disciplinată. Bugetul a fost umplut cu cheltuieli pentru salarii, pensii și asistență socială, în timp ce veniturile erodate prin facilități fiscale și reduceri de impozite au slăbit fundația financiară a statului, chiar și când era necesar.
Unii actori politici au câștigat voturi prin creșteri de salarii bugetare și pensii, în timp ce alții au insistat pe reduceri de taxe. Alegătorii din diverse segmente au fost păcăliți diferit, dar principiul economic sănătos spune că nu poți trăi constant pe banii altora.
Din 2018 încoace s-au operat peste 500 de modificări ale cadrului fiscal, făcute cu ochii pe alegeri, dar și pe banii pe care România îi poate împrumuta. Acum, costul împrumuturilor și dobânzile cresc, iar această politică pare să fi epuizat spațiul de manevră; zidul la care suntem a fost atins.
Harababura rezultată, la care au contribuit mai multe guverne, a alimentat cererea internă fără o reacție similară din partea ofertei, întreținând deficitele gemene și readucând inflația în prim plan. Urmările programelor de tip wage-led growth nu s-au materializat. În loc să se acționeze la cauze, s-a acționat doar la efecte.
Plafonarea prețurilor la alimente și energie, prezentată drept soluție miraculoasă, a fost de fapt un dispozitiv administrativ care a ascuns presiunea reală până când s-a transformat în creștere accelerată a tarifelor la energie. Este foarte probabil ca majorările să se datoreze nu doar de lipsa de concurență, ci și de faptul că operatorii nu au primit integral sumele pentru subvențiile la kilowat, iar dosarele legale în acest sens contribuie la această imagine.
Jonglerii cu trei pepeni
În acest context, Banca Națională este chemată să mențină echilibrul între trei obiective, având grijă să nu piardă niciunul. Nu este vorba de o lipsă de înțelegere a limitelor politicii monetare, ci de a conserva stabilitatea prețurilor în timp ce finanțarea creșterii economice este gestionată în mod responsabil. Această situație nu este un fenomen nou: inflația poate rezulta din deficite gemene, iar problema se regăsește în situații similare din 2008-2010, când măsurile au vizat reducerea cheltuielilor și stabilizarea cursului. Atunci s-au regăsit măsuri de ajustare, iar monedă a fost supusă presiunilor speculativ.
Dar dacă nu e nevoie să reinventăm roata, este util să înțelegem cum s-a desfășurat mecanismul: succesiunea cauzală a fost următoarea — politică fiscală laxă, creșterea veniturilor prin efectul legii, stimularea consumului, supraîncălzire economică, bugete realist departe de realitate, deficite persistente, creștere a datoriei, inflație, dobânzi în creștere.
Prin urmare, pentru ca politica monetară să atingă rezultatele dorite, este necesar să atacăm originea ciclului vicios, nu să-l repetăm. Reducerea deficitului va reduce cererea agregată, va tempera presiunea inflaționistă și va duce la scăderea dobânzilor. Așa funcționează un program de ajustare macroeconomică, iar BNR nu dispune de o baghetă magică pentru a șterge o gaură de 30 de miliarde.
Soluții superficiale
În acest context, este surprinzător cât de multe opinii din spațiul public, inclusiv de la influenceri cu pretins background economic, promovează soluții de nivel liceal. Una dintre idei este ca BNR să deprecieze artificial leul cu procente mari pentru a stimula exporturile, susținând că astfel deficitul comercial dispare ca prin magie.
Este jenant să constatăm că după decenii de economie de piață există oameni care propagă astfel de idei naive. Nu merită discuție, deoarece efectele ar fi asemănătoare cu o canistră de benzină: o depreciere minoră a cursului ar genera mișcări în stradă. În plus, dacă aceasta era soluția, de ce să ne chinuim să reducem deficitul?
O a doua indicație, ceva mai sofisticată, dar tot neserioasă, ar fi ca BNR să procedeze la o reducere a dobânzilor. Argumentele sugerează contrabalansarea efectului politicii fiscale asupra consumului folosind rata de referință, ignorând dobânzile reale la depozite.
La modul abrupt, să-și boicoteze propriul obiectiv și să asigure perpetuarea excedentului de cerere înainte ca deficitele bugetar și de cont curent să dea semne de scădere? Dacă rezultatul nu apare, să crească apoi dobânda. Aceeași logică ca în cazul celor care cer scăderea impozitelor: la un anumit nivel, majorarea lor nu aduce venituri suplimentare. Cheia este să determini nivelul optim de impozitare.
Una este să reduci impozitarea așa cum s-a întâmplat când cota unică a înlocuit impozitul progresiv de la 40% la 16%, și alta când discutăm despre o creștere de 2 puncte procentuale de TVA. Nu este clar dacă reducerile gastate au generat venituri suficiente sau dacă au stimulat consumul pe datorie în mod pozitiv.
Am prezentat mai sus doar câteva dintre soluțiile aparent miraculoase promovate de cuplul de influenceri, însă ele sunt multe altele.
Acest material oferă o analiză independentă despre dinamica macroeconomică actuală și riscurile asociate.
