Anularea alegerilor și teoriile conspirației: perspectiva redactorului șef al revistei Psychiatric News asupra „oalei sub presiune” psihologice din România
Pentru a evita continuarea erodării democrației, este crucial să învățăm să acceptăm disconfortul cognitiv asociat cu explicațiile simple, dar incomode, consideră Adrian Popa, redactorul șef al Psychiatric News, revista oficială a Asociației Americane de Psihiatrie (APA). Aceasta ne-ar ajuta să nu oferim liderilor autoritari un manual despre cum să utilizeze biasurile cognitive pentru a submina democrația cu consimțământul nostru involuntar.
Pe 6 decembrie, București, România: „Rezultatele alegerilor sunt anulate”. Acest mesaj al Curții Constituționale a adâncit România într-o criză care a scos la lumină nu doar slăbiciunile instituțiilor democratice, ci și vulnerabilitățile psihologice ce le influențează acea fragilitate. Anularea fără precedent a unor alegeri la nivelul Uniunii Europene a generat o avalanșă de teorii ale conspirației, demonstrând stimularea procesării mentale a adevărului și cum aceasta contribuie la subminarea democrației.
„Preferința pentru explicații complexe în detrimentul adevărurilor incomode”
În calitate de psihiatru, înțeleg atracția pe care o au teoriile conspirației. Atunci când suntem confruntați cu evenimente perturbatoare ce contestă fundamentele modului în care percepem funcționarea lumii, suntem adesea înclinați să căutăm explicații complexe în locul adevărurilor simple dar neplăcute. Deși experiențele din America, precum negarea alegerilor și lipsa de încredere în instituții, sunt bine documentate, criza alegerilor prezidențiale din România aduce în prim-plan modul cum vulnerabilitățile psihologice pot fi utilizate împotriva democrației.
Conflictul s-a centrat în jurul domnului Georgescu, un candidat populist, naționalist și independent, a cărui ascensiune surprizătoare în turul doi al alegerilor a tulburat scena politică din România. Campania sa a construit o narațiune atrăgătoare despre autenticitatea unui outsider, susținând vehement că a candidat fără finanțare pentru campanie – o afirmație care a devenit centrală în efervescența sa.
Decizia Curții Constituționale a invocat dovezi despre o campanie orchestrată pe rețelele sociale, concluzionând că aceasta a manipulau alegătorii și a corupt astfel votul. Documentele declasificate au arătat ulterior că aproximativ douăzeci și cinci de mii de conturi TikTok pro-Georgescu fuseseră create înainte de primul tur al alegerilor, iar o rețea de influenceri a fost plătită pentru a-i susține candidatura, sursele de finanțare rămânând neclare. S-a speculat despre o posibilă interferență rusească, deși nu s-a dovedit.
O „oală sub presiune” psihologică
Imediat după, au apărut două teorii ale conspirației, găsind un teren fertil în percepția românilor asupra încrederii în instituții. Susținătorii lui Georgescu, cu o neîncredere cronică în instituții, au văzut anularea alegerilor ca o confirmare a unei conspirații împotriva outsider-ilor. Reacția oponenților lui a fost la fel de elaborată: anularea alegerilor trebuia să reflecte informații clasificate severe despre legăturile lui Georgescu cu Moscova.
Tăcerea amintită a puterilor occidentale a acționat ca un stimulent pentru aceste narațiuni. Nimeni din partea oficială nu a comentat criza democratică ce se desfășura în interiorul NATO și al Uniunii Europene, această tăcere fiind interpretată diferit de ambele tabere. Oponenții lui Georgescu au văzut asta ca o confirmare a unei amenințări grave la adresa securității, în timp ce susținătorii lui au perceput tăcerea ca pe o dovadă a unei coluziuni internaționale.
În urma anulării alegerilor – fără o cale clară de a restabili democrația – a apărut o „oală sub presiune” psihologică.
Fără un proces de remediere, ambele tabere s-au adâncit în gândirea conspiraționistă. Susținătorii lui Georgescu au considerat lipsa unei soluții ca o dovadă a părtinirii instituționale, în timp ce oponenții săi au perceput-o ca o validare a gravității amenințărilor la adresa securității. Mai mult, discrepanța dintre afirmația lui Georgescu că a avut un buget zero și dovezile despre promovări coordonate a generat un teren propice pentru teorii conspiraționiste. Susținătorii săi au interpretat dezvăluirile ca fiind fabricate, pe când oponenții le-au folosit pentru a susține idei mai întunecate despre sprijinul din exterior.
Astfel, o convergență fără precedent a gândirii conspiraționiste a câștigat teren, chiar dacă susținea o serie improbabilă de evenimente: serviciile de informații românești au găsit dovezi atât de incriminatoare încât să justifice anularea alegerilor, în loc să facă publice aceste dovezi, agențiile de informații occidentale și oficialii au ales discreția deși era o practică obișnuită să dezvăluie amenințările rusești, și, în contextul în care un agent rus părea pe cale de a câștiga președinția, instituțiile românești au optat pentru anularea alegerilor în loc să publice concluziile.
Un precedent îngrijorător ce depășește granițele României
Mecanismele psihologice implicate, cum ar fi disonanța cognitivă și biasul de confirmare, explică de ce ambele tabere au preferat explicații improbabile în locul adevărurilor mai simple. Suntem în mod natural înclinați să căutăm soluții care reduc disconfortul adus de disonanța cognitivă, folosind biasul de confirmare pentru a menține punțile pe care ne-am construit convingerile. Când instituțiile democratice acționează nedemocratic, ambele părți se simt confruntate cu disconfort psihologic sever.
Cei care îl susțin pe Georgescu au văzut anularea ca o validare a opiniei lor despre corupția instituțională, în timp ce oponenții săi au preferat să creadă într-o amenințare secretă mai puțin alarmantă decât să admită că instituțiile democratice ar putea renunța la principii în favoarea beneficiilor politice.
Interpretarea tăcerii puterilor occidentale ilustrează o altă distorsiune cognitivă, biasul de confirmare, care conduce la interpretarea dovezilor incerte ca susținând explicațiile preferate. În loc să considere că oficialii din UE și NATO făcuseră o alegere tactică împotriva unui candidat-populist, ambele tabere au interpretat tăcerea prin prisma conspirației: fie părtinire instituțională, fie amenințare rusească.
Acest proces psihologic, care oferă o ușurare imediată dar creează vulnerabilități pe termen lung, a produs un precedent periculos ce depășește România. Liderii autoritari din lume dispun acum de un model: folosesc manipularea rețelelor sociale, invocă preocupări de securitate națională și lasă biasurile cognitive să le susțină acțiunile. Acesta este un ghid eficient, având în vedere că s-a format nu într-o democrație fragilă, ci în contextul NATO și al Uniunii Europene, cu o aparentă acceptare din partea Occidentului.
„Ne îmbărbătăm că apărăm democrația, dar de fapt contribuim la degradarea ei”
Evitarea disonanței cognitive înseamnă rezultate de tip Pyrrhus care sunt extrem de subversive. Căutarea confortului psihologic prin justificări elaborate pentru acțiuni nedemocratice poate duce la eroziunea democrației pe care acestea pretind că o protejează. Fiecare acțiune raționalizată reduce pragul pentru măsuri extraordinare în viitor. Ne justificăm că apărăm democrația, dar în realitate, accelerăm degradarea acesteia.
În continuare, este necesară acceptarea disconfortului cognitiv. Ce a avut loc în România reflectă probabil o interacțiune complexă de factori, incluzând oportunismul politic și, eventual, considerații de realpolitik, nu doar amenințări externe severe. Aceasta explicație mai nuanțată, deși psihologic provocatoare, este esențială pentru păstrarea unei responsabilități democratice autentice.
Ne aflăm într-o alegere clară: să acceptăm disconfortul cognitiv legat de influența realpolitik-ului, cu toate ambiguitățile sale morale sau să ne refugiem în comfortul fals al conspirațiilor elaborate care subminează responsabilitatea democratică. Până când nu vom învăța să acceptăm disconfortul cognitiv asociat cu explicațiile mai simple, dar deranjante, vom continua să justificăm erodarea democrației prin povești tot mai elaborate despre necesitate.
