Copiii crescând alături de un câine pot avea un risc mai mic de alergii: ce relevă cercetările recente
O cercetare recentă readuce în discuție dilema părinților: este prezența unui câine în casă un scut natural împotriva alergiilor la copii sau poate reprezenta un factor declanșator?
La mijlocul anului 2025, un studiu cu aproape 300.000 de participanți sugerează că prezența câinelui în familie poate contracara influența unei variante genetice asociate cu dermatita atopică. Mai exact, gena receptorului IL-7R, implicată în răspunsul inflamator al pielii, nu mai crește riscul bolii la copiii expuși la câini în primii ani de viață.
Pentru părinții care se întreabă dacă un câine este un scut anti-alergic sau, din contră, o sursă de probleme respiratorii, acest material sintetizează principalele concluzii și le așază în contextul altor cercetări despre animale de familie și alergii la copii.
Cum contribuie microbiomul de pe blana câinilor la maturizarea sistemului imunitar al bebelușilor
Când un bebeluș trăiește într-o casă cu un câine, jocurile pe covor și praful purtat de lăbuțe aduc în interior miliarde de microorganisme și particule, care modelează răspunsul imunitar și, în final, ajută copilul să distinge între ceea ce este inofensiv și ceea ce poate reprezenta un risc. Specialiștii subliniază că prezența câinilor poate reduce riscul la copiii cu predispoziție genetică.
Datele statistice arată că expunerea în sarcină și în primii ani de viață la câini poate diminua incidența eczemelor cu aproximativ 23%, prin scăderea citokinelor proinflamatorii; un pediatru subliniază că expunerea timpurie poate sprijini o dezvoltare imună mai puțin inflamatorie.
În practică, acest „antrenament” se traduce printr-o toleranță mai bună la antígenii cutanați și o scădere a cascadei inflamatorii caracteristice dermatitei atopice, deși profilul microbian depinde de rasa câinelui, de mediul exterior și de igienă; câinele nu este un vaccin, ci una dintre componentele ambientale ale copilului.
Ce concluzii aduce expunerea timpurie la câini în legătură cu dermatita atopică
Studiul coordonat de echipe universitare, cu aproape 299.500 de participanți, a analizat interacțiunile dintre 24 de variante genetice și 18 factori de mediu din primul an de viață, folosind o abordare în două etape pentru robustețe.
Răspunsul principal arată că varianta localizată în vecinătatea IL-7R nu crește riscul de dermatită la micuții care locuiesc cu un câine; în teste in vitro, alergenele canine au redus până la 40% nivelul citokinelor proinflamatorii în keratinocitele purtătoare ale variantei de risc, sugerând un mecanism de reprogramare imună prin semnale microbiene bogate în endotoxine.
De asemenea, autorii menționează limitări: mostrele sunt predominant din Europa, iar datele despre concentrația reală de alergeni pot lipsi.
Cu toate acestea, experții consideră că acesta este una dintre cele mai solide demonstrații până acum a unei interacțiuni dintre genetică și mediu animal în dermatita atopică.
Alergii versus toleranță: când prezența câinelui devine un factor de risc
Beneficiile oferite de animale de companie nu elimină riscurile: proteinele din saliva și din praful canin pot declanșa rinite, urticarie sau astm la copii sensibili.
Se estimează că până la 15% din populație poate avea alergie la animale, iar alergeni pot fi aduși pasiv pe haine.
Recomandările practice includ evitarea contactului excesiv, folosirea filtrelor HEPA și, dacă este cazul, imunoterapie specifică; studiile arată că expunerea după vârsta de trei ani, fără contact preexistent, poate crește sensibilizarea, în timp ce dozele moderate de endotoxine canine par să ofere protecție.
Un pediatru avertizează că, pentru copii alergici la câini, expunerea poate agrava simptomele; din acest motiv, evaluarea alergologică individuală și consultarea unui medic înainte de adopția unui animal sunt pași esențiali.
Recomandări practice pentru părinții care au sau plănuiesc să adopte un câine
