Patru jurnaliști — între care reprezentanți ai Reuters, AP și Al Jazeera — se află printre cele 15 persoane ucise în atacul asupra unui spital din Gaza, potrivit oficialilor palestinieni.

Patru jurnaliști — între care reprezentanți ai Reuters, AP și Al Jazeera — se află printre cele 15 persoane ucise în atacul asupra unui spital din Gaza, potrivit oficialilor palestinieni.
Spitalul Naser din sudul Fâșiei Gaza, lovit de un atac israelian. FOTO: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Printre victimele atacului de la spitalul Nasser se află un cameraman Reuters și un jurnalist de la Associated Press, amândoi uciși; un alt reporter lucra pentru Al Jazeera, conform AFP și BBC.

Un oficial din serviciul de urgență din Palestina, Mahmoud Bassal, a declarat că bilanțul indică cel puțin 15 decese, dintre care patru jurnaliști care deserveau presa internațională.

Întrebat despre acest atac asupra uneia dintre clădirile complexului spitalicesc, vizat în repetate rânduri de la începutul conflictului, armata israeliană a spus că verifică informațiile.

Conform declarațiilor lui Bassal, lovitura inițială a fost lansată cu o dronă, urmată de un bombardament aerian în timp ce răniții erau evacuați.

Datorită restricțiilor impuse presei în Gaza de către Israel și a dificultăților de acces pe teren, AFP nu a putut verifica în mod independent bilanțurile sau afirmațiile autorităților locale sau ale armatelor.

Al Jazeera a anunțat, la fața locului, moartea unuia dintre fotojurnaliștii săi, Mohammad Salama, la două săptămâni după ce a pierdut patru jurnaliști și doi freelanceri într-un atac țintit al armatei israeliene.

Reuters a indicat că unul dintre jurnaliștii uciși și unul dintre răniți făceau parte din echipa sa.

Associated Press (AP) a declarat că cea de-a patra jurnalistă ucisă, Mariam Dagga, colabora cu agenția, dar nu se afla în misiune pentru AP în momentul incidentului.

Recomandari
Show Cookie Preferences