Fugar din lista Most Wanted, acuzat că i-a aplicat o lovitură cu sabia unui polițist, a fost adus în România.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Suceava, urmărit internațional pentru executarea unei pedepse de aproape 13 ani și inclus în categoria Most Wanted, a fost predat în țară din Norvegia. În 2017, în timpul unei percheziții la locuința sa, a lovit cu o sabie un polițist, provocând răni semnificative.
La data de 22 august 2025, Poliția Română a readus în țară un bărbat de 37 de ani din Suceava, urmărit în lista Most Wanted pentru ultraj, tentativă la omor calificat și trafic de persoane, fiind condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare.
Bărbatul a fost adus din Norvegia și plasat în detenție pentru a executa pedeapsa cu închisoarea.
În 17 iunie, ca urmare a unei operațiuni comune între Poliția Română (Direcția de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri – I.G.P.R.) și autoritățile norvegiene, a fost depistat și arestat, în Norvegia, un bărbat de 37 de ani.
Alexandru Huțuleac figura atât în urmăriri naționale, cât și internaționale, având emis de Tribunalul Botoșani un mandat de executare a pedepsei de 12 ani și 8 luni pentru tentativă de omor calificat, ultraj și trafic de persoane.
La data de 5 decembrie 2017, în timpul unei percheziții la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspunderea penală, a lovit cu o sabie un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, punându-i viața în pericol și provocând infirmități, precum și încadrerea în gradul II de invaliditate.
Leziunile au fost atât de grave încât au existat temeri că agentul nu va supraviețui.
Tot în 2017, a constrâns o persoană să vândă pliculeţe cu substanţe interzise; persoana a fost sechestrată și aflată sub supravegherea unei alte persoane într-un apartament din Iași.
Ulterior, având în vedere modificările legislative și faptul că persoana condamnată s-a sustras executării pedepsei, polițiștii au întocmit un nou dosar penal pentru evadare, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.
Pentru exploatarea informațiilor obținute în activitatea de căutare, urmărire și arestare a bărbatului, polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale au declanșat operațiunea ENFAST, beneficiind de sprijinul unităților de urmărire din Germania, Franța și Spania, iar pentru arestarea acestuia au cooperat direct cu structura de urmăriri din cadrul Poliției Districtului Oslo - Regatul Norvegiei.