Inovație în medicina privată din România: chirurgii de la MedLife Humanitas au efectuat primele reconstrucții mamare asisitate robotic la Cluj, oferind intervenții pro-bono.

Grupul MedLife își continuă eforturile de a inova în domeniul chirurgiei oncologice și reconstructive, având onoarea de a realiza la Cluj-Napoca primele reconstrucții mamare asistate robotic din sectorul privat și printre primele intervenții de acest tip din Europa de Est. Aceste intervenții au avut loc în perioada 21-22 aprilie, în cadrul Spitalului MedLife Humanitas, având la bază tehnologia robotului chirurgical da Vinci.
Cele două proceduri au fost efectuate pro bono pentru paciente care au suferit mastectomii ca urmare a diagnosticării cu cancer de sân. Echipa chirurgicală a fost condusă de Dr. Maximilian Muntean, chirurg plastician, alături de Dr. Daniel Murariu, un specialist român stabilit în Statele Unite, și de doi medici americani – Dr. Chris Campbell și Dr. Peter Deptula.
Reconstrucția a fost realizată prin tehnica DIEP (Deep Inferior Epigastric Perforator), considerată standardul de aur în reconstrucția mamară microchirurgicală. Această metodă implică recoltarea unui lambou de piele și grăsime din zona inferioară a abdomenului, fără a afecta mușchiul, urmată de deconectarea țesutului de vasele de sânge din zona donatoare și reatașarea acestuia la vasele din zona pieptului. Acest tip de reconstrucție oferă rezultate naturale, durabile, și are un risc scăzut de complicații, inclusiv hernii abdominale.
Procedura include utilizarea microscopului chirurgical pentru realizarea anastomozelor vasculare, precum și efectuarea unei angiografii finale cu verde de indocianină – un agent fluorescent utilizat pentru evaluarea circulației sanguine în sânul reconstruit.
Prin utilizarea robotului da Vinci, medicii au reușit să efectueze incizii mai mici, minimizând astfel impactul asupra țesuturilor, ceea ce se traduce printr-o recuperare mai rapidă, un risc redus de complicații și o reintegrare socială mai rapidă. Fiecare intervenție a durat aproximativ 6 ore, iar paciente sunt așteptate să se externeze în decurs de mai puțin de o săptămână, cu o reluare a activităților obișnuite în 2–3 săptămâni.
„Această intervenție marchează un moment important în evoluția reconstrucției mamare în România. Robotul ne oferă o precizie superioară și minimizează semnificativ trauma asupra zonei donatoare. Suntem încântați că am putut oferi acestor paciente o soluție avansată, cu beneficii reale pentru calitatea vieții post-operatorii”, a declarat Dr. Maximilian Muntean, coordonatorul echipei chirurgicale.
Spitalul MedLife Humanitas Cluj-Napoca este parte din Grupul MedLife, lider pe piața serviciilor medicale private din România, cunoscut pentru rețeaua sa extinsă de spitale private, incluzând 16 unități mono și pluridisciplinare. MedLife se distinge prin infrastructura sa modernă și echipamentele de ultima generație, având 6 roboți da Vinci, 1 robot BrainLab și 4 sisteme de neuronavigație.
Grupul MedLife se întărește astfel ca lider în inovație și tehnologie medicală de top, fiind echipat pentru a extinde utilizarea chirurgiei robotice în diverse specializări, beneficiind pacienții din întreaga țară.
***
Informații despre Grupul MedLife
MedLife a fost înființat acum aproape 30 de ani și a crescut constant, devenind cel mai important furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români care au fondat această companie au investit în sistemul de sănătate românesc, promovând inovația și vizând excelența pentru a oferi pacienților români servicii de calitate, profesionalism și respect față de nevoile lor.
Compania deține cea mai extinsă rețea de clinici, laboratoare, spitale generale și specializate, fiind unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est, atât din punct de vedere al vânzărilor, cât și al diversității serviciilor.
Grupul MedLife a demonstrat un istoric de succes atât în creșterea organică, cât și prin achiziții. Managementul său experimentat a reușit să navigheze prin aceste oportunități și să acumuleze expertiză valoroasă pentru a sustine expansiunea.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife s-a listat pe Bursa din România, având un rol model pentru alte companii locale. Acțiunile emise de MedLife SA sunt tranzacționate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul „M”.
În timpul pandemiei, MedLife a jucat un rol crucial, devenind un lider în monitorizarea crizei, implicându-se activ în cercetare.
Compania continuă să investească în proiecte cu impact local, în tehnologie și infrastructură, contribuind la crearea de locuri de muncă și susținând un ecosistem sănătos pentru România.
Articol susținut de MedLife